În Moldova, doar 18% dintre tați asistă la nașterea bebelușilor. Cum se explică fenomenul?

Chiar dacă specialiștii afirmă că sprijinul moral al taților este foarte important pentru menținerea armoniei în familie, în Moldova asistarea tăticilor la naștere nu este o practică promovată, precum acest lucru se întâmplă în alte țări dezvoltate. În țara noastră, potrivit unui raport, acestui gest se împotrivesc în primul rând femeile, nu pentru că tații nu și-ar dori să asiste la acest eveniment important din viața lor.

separator
cc

În 30% din situații, femeile nu și-au dorit ca bărbații să asiste la naștere. În 20% dintre cazuri, bărbați au declarat că medicii nu le-au permis accesul în sala de naștere, iar alți 17% au afirmat că nu există o astfel de practică în regiunea lor, comunică e-sanatate.md.

Tot așa, în Moldova, bărbații nu au obiceiul să-și însoțească soțiile la medic în timpul sarcinii. Doar 23% dintre ei și-au însoțit femeia la specialist.

Medicii, la rândul lor, interpretează datele conform propriilor experiențe și spun că bărbații nu sunt pregătiți psihologic ca să asiste la naștere.

În Capitală, sunt înregistrate cele mai multe situații când tații decid să asiste la nașterea pruncilor. De exemplu, la Florești, în luna ianuarie, din cele 40 de nașteri, doar o femeie s-a bucurat de sprijinul moral al soțului ei.

„În primul rând, doar un procent mic de bărbați își doresc să asiste. Din 100 de nașteri, doar zece tați vor să sprijine mama. Jumătate dintre aceștia nu rezistă până la finalul nașterii. De obicei, sunt mai rezistenți cei care au mers la instruire și știu cum să se comporte în sala de naștere”, susține Ion Vasilcov, șeful maternității de la Florești.
,,În multe cazuri însă bărbații sunt plecați în străinătate și femeile nasc fără să fie asistate de cineva”, afirmă Silvia Antoniu, medic ginecolog-obstetrician la maternitatea din Leova.

Pe de altă parte, medicii spun că, la naștere, poate asista oricare altă persoană în care viitoarea mamă are încredere că o va ajuta. Decizia o ia femeia care naște.

Pentru ca tații să poată asista la naștere, în cadrul Centrelor Medicilor de Familie sunt create școli pentru mămici, pe care le pot frecventa viitorii părinți. Aici, soții au posibilitatea să discute cu medicii de familie, psihologii, dar și ginecologii-obstetricieni privind comportamentul pe care trebuie să-l adopte odată cu venirea pe lume a bebelușului.

Datele raportului mai arată că din 677 de bărbați care au răspuns întrebărilor din chestionar, 28% dintre ei și-au însoțit soțiile la maternitate, însă până în sala de așteptare. Alți 25% au preferat să aștepte vestea cea mare acasă. 16% au declarat că în acel moment se aflau la serviciu, iar 11% erau plecați în străinătate.

Lista disciplinelor opționale pe care părinții le pot alege pentru elevii din ciclul primar

Suntem în luna mai, deci, în curând, părinții care au elevi în clasele primare vor trebui să scrie cereri de solicitare a unei discipline opționale pe care o vor studia copiii lor în viitorul an de învățământ. Disciplinele vor fi propuse părinților de către o comisie a instituției de învățământ, inclusiv la recomandarea Consiliului Elevilor, și trebuie să aibă la bază interesele copiilor raportate la gradul de calificare a cadrelor didactice.

În viitorul an de învățământ, elevii din clasele primare vor avea posibilitatea de a alege una dintre cele 22 de discipline opționale prevăzute în Planul-cadru pentru învățământul primar, gimnazial și liceal, anul de studii 2024/2025, transmite diez.md

Lista disciplinelor o găsiți mai jos.

Limbă și comunicare

  1. Cultura bunei vecinătăți
  2. O oră pentru lectură
  3. În împărăția cuvântului
  4. Tainele comunicării
  5. Elemente de cultură și civilizație a Franței
  6. Educație pentru media (cl. III-IV)
  7. English for Future

Matematică și științe

  1. Educație ecologică
  2. Educație pentru sănătate
  3. Matematica distractivă
  4. În împărăția lui MATE
  5. Robotica (cl. III-IV)
  6. Informatica (cl. II-IV)
  7. Matematica în cotidian (cl. I-IV)
  8. Matematica pentru isteți (cl. I-IV)

Educație socioumanistică

  1. Religia
  2. Educație economică și antreprenorială (cl. I-IV)
  3. Educație interculturală
  4. Educație pentru drepturile omului (cl. I-IV)
  5. Chișinăul meu (cl. III-IV)

Sport

  1. Educație fizică și fotbal (cl. I-IV)
  2. În împărăția șahului (cl. I-IV)

În clasele gimnaziale și liceale, disciplinele opționale sunt selectate de către elevi. Totuși, în locul elevilor claselor I-IV-a, disciplinele opționale studiate vor fi selectate de părinții/reprezentanții legali ai acestora, în cadrul unor ședințe cu părinții. Instituția de învățământ va informa în luna mai părinții despre oferta educațională pe care o pune aceasta la dispoziție. Totodată, părinții au dreptul să participe pe parcursul anului în calitate de invitați la anumite lecții din cadrul disciplinei opționale, alături de alți membri ai comunității: membri ai APL, antreprenori, polițiști și persoane notorii.

Părinții care au elevi ce vor fi înmatriculați în clasele întâi indică disciplinele opționale în cererea de înmatriculare în instituție.

Anastasia Fotachi și Gabriel Stati au arătat în premieră chipul fiul lor, Alistar

Astăzi, fiul Anastasiei Fotachi și al lui Gabriel Stati a împlinit un anișor. Cu această ocazie, părinții au decis să arate în premieră chipul băiețelului.

“La un an de la venirea ta în viața noastră, vrem să-ți transmitem cele mai calde urări de La Mulți Ani, micuțule! În acest an, ai adus atât de multă fericire și lumină în jurul nostru, încât nu putem decât să fim recunoscători pentru binecuvântarea de a te avea alături de noi.

Fiecare zâmbet și fiecare pas mic pe care îl faci ne umple inima de bucurie și mândrie. Sperăm ca fiecare zi din viața ta să fie la fel de minunată și plină de aventuri ca această primă aniversare! La mulți ani, băiețelul nostru drag și iubit! Să crești mare și să fii mereu înconjurat de iubire și fericire!”, a scris bloggerița în dreptul pozelor cu Alistar.

sursa foto: Facebook/Anastasia Fotachi

Cristina Scarlevschi: Banii adunați pentru înmormântarea lui Alex vor fi donați Institutului Mamei și Copilului

Cristina Scarlevschi și soțul ei au făcut un anunț emoționant, deși sunt frânți de durere după pierderea fiului. Soții au venit cu un mesaj de mulțumire pentru cei care au donat bani pentru înmormântarea lui Alex și au spus că banii vor fi donați unui spital.

„Vrem din partea noastră să mulțumim tuturor celor care s-au implicat, care au contribuit cu un ajutor moral, fizic și financiar. O să vi se întoarcă totul înzecit pentru că mi-am dat seama că oameni buni sunt foarte mulți, oameni luminoși cu dragoste în suflet… Chiar ne-ați ajutat foarte mult”, a spus Scarlevschi.

„Mai sunt bănișori și noi cu Vlad am decis să donăm acești bani la Centrul Mamei și a Copilului, în secția Neurologie, unde am stat cu Alex. Nu sunt tare bune condițiile și vrem să facem acea cameră frumoasă și dacă cineva, să nu dea Domnul să ajungă acolo, să fie într-o ambianță plăcută. În continuare noi vom dona multe lucru de-ale lui Alex și în general, vrem să facem cât mai mult bine din dragostea noastră”, a spus dansatoarea.

„Vă mulțumim încă o dată pentru tot suportul care ni l-ați oferit”, a mai menționat soțul Cristinei Scarlevschi.

Fiul Cristinei Scarlevschi s-a stins din viață, la doar 1 anișor și patru luni, după lupta cu un diagnostic crunt, microcefalia. Tinerii părinți au luptat cu toată ființa lor, căutând inclusiv soluții de vindecare peste hotare, însă nu au reușit să își salveze copilașul.

LG a adus Crăciunul și circul mai aproape de copiii din școlile-internat
Articolul anterior
Carla’s Dreams a lansat piesa ”Antiexemplu”. Fanii spun că va fi hit!
Articolul următor