Tragedia de la Botanica! Reacția persoanelor publice cu referire la sinuciderile în masă

Cazul celor doi minori, care și-au pus capăt zilelor, de 8 martie, în sectorul Botanica al Capitalei, a zguduit societatea și a stârnit discuții aprinse în mediul virtual. Deși oamenii legii nu au raportat o legătură între suicidul celor doi minori și jocurile periculoase de manipulare psihologică, care circulă pe internet, mii de părinți s-au autosesizat cu privire la această problemă și, spunem noi, că acest lucru este binevenit, întrucât vigilența părinților contează foarte mult pentru a preveni și alte tragedii similare.

separator

Ce puțin în Rusia, acel joc online de pe rețelele de socializare a devenit un fenomen, iar presa ar fi relatat mai multe cazuri de suicid legate de acesta. În Ucraina, potrivit unei publicații locale, până acum au fost înregistrate două cazuri de suicid în rândul a doi tineri, care ar fi fost, mai mult sau mai puțin, implicați în acest joc.

În ceea ce privește tragedia minorilor moldoveni, nu se poate afirma cu certitudine cum au stat lucrurile de fapt, până ancheta nu își definitivează sarcinile, și asta chiar dacă presa scrie că indiciile și mărturiile celor care i-au cunoscut pe cei doi tineri confirmă o astfel de versiune (astfel de poze și postări au fost publicate de cei doi cu regularitate, de mai bine de un an, iar cel puțin pe aceste rețele de socializare nimeni nu a reacționat).suicid-tineri-botanica-09

În același timp, nimeni nu poate nega influența pe care rețelele de socializare o au asupra adolescenților, iar tot ce se dorește este informatizarea și ce trebuie făcut pentru a preveni astfel de situații.

Mai mulți experți de la noi s-au dat cu părerea referitor la acest caz, sugerând totodată sfaturi părinților despre modul cum ar trebui procedat în acest caz.

Adriana Boroș, psiholog

,,Când aud despre tineri care ajung să se sinucidă, mă gândesc la cei care îndeamnă părinții să mai arunce cărțile și să își urmeze intuiția, că ei știu mai bine ce să facă pentru copiii lor. Poate copiii aceștia nu ajungeau în asemenea impas, dacă părinții citeau o carte și aflau cum să îi ajute, cum să îi asculte, cum să îi înțeleagă. 😞 Pentru că, prevenția este mult mai ușoară ca intervenția”.
Daniela Terzi-Barbăroșie, psiholog
,,Panica și materialele jurnalistice eronate fac mai rău. Nu răspândiți hashtag-uri, nu speriați lumea, nu incitați mințile copiilor. Mai presus de orice e iubirea de părinte. Fiți responsabili. Cu iubire. Pentru voi, pentru ei, pentru viață”.
17270586_1121222291336988_1865762039_n
Ionela Hadârca, jurnalistă, activist civic
,,Cica „vorbiti cu copiii”. Dacî un adolescent a ajuns în starea în care poate fi ghidat de un anonim pe net, atunci orice discuție e întârziată. Pe ăsta cu balena au să-l oprească în curând, liniștiți-va. Dar copilul care vrea să evadeze, va evada în altă parte. Problema drogurilor, de exemplu, parca nici n-ar exista în Moldova, dar daca ați ști amploarea ei reală, ați însuri. Și, pe ăștia nu-i va opri nimeni. Voi criticați vlogul lui Ilie, ca el zice „căcat” și mănâncă ceapa cu cola. Voi continuați să trăiți în lumea „Codrencii” și a olimpiadelor. Ei, dar verificați hashtag-urile și dați cu aghiasma mai departe”.
Liuba Ceban, fondatoarea Liniei Verzi pentru Prevenirea suicidului

,,Ce trebuie să cunoască părinții despre jocurile morții pe internet. Aici este grupul nostru unde puteti discuta sau raporta profiluri sau pagini ce promoveaza suicidul sau copiii care sunt implicați în joc https://www.facebook.com/groups/traieste/”

,,Nu mai veniți cu argumentul că trebuie să vorbim. Vă rog să înțelegeți odată că nu e vorba de a nu vorbi, ci de CUM vorbim. Putem promova o problemă ori fi parte a soluțiilor. Acuma presa contribuie la soluționarea problemei prin modul cum o abordează”.

 

Liuba Cioban a vorbit astăzi în direct, într-un live pe Fcebook despre problema suicidului și comunicării.

În același timp, psihologul a vorbit despre cum ar trebui să reacționeze părinții, în cadrul unui interviu oferit pentru unimedia.info:

„Copiii ar trebui să fie vigilenți și să nu cadă în plasa unor alți copii care îi manipulează. Sunt și alte jocuri care îi afectează, de aceea ei nu trebuie scăpați din vizor. Copiii trebuie să se învețe să blocheze persoanele necunoscute pe internet care le face rău.

Părinții să vorbească cât mai mult cu copiii lor. Deseori ei vorbesc „de sus” cu aceștia și ei le răspund cu ceea ce vor părinții să audă. Ei trebuie să le câștige încrederea copiilor, să-i încurajeze și să-i întrebe cu cine vorbesc pe internet. Dacă copilul nu primește dragoste – el o caută pe internet. Părinții să verifice dacă copiii lor nu au leziuni pe corp și să fie atenți.

Profesorii de asemenea ar putea interveni pentru a preveni asemenea cazuri de suicid. Ei trebuie să trateze subiectul de pe poziția „ce știți voi?”, să nu folosească știrile ca exemplu. Să întrebe copiii dacă cunosc colegi de-ai lor care sunt triști sau au o problemă și să vorbeasă despre ei”.

Trei noi creșe, inaugurate în Republica Moldova cu sprijinul Suediei

Trei grupe de creșă pentru copiii cu vârste între 1 și 3 ani au fost inaugurate în această lună în Sângerei, Râșcani și Glodeni cu sprijinul autorităților naționale și locale, Street Child și cu sprijinul financiar al Suediei, notează IPN.

Grupa creșă din cadrul grădiniței „Foișor”, orașul Râșcani, deschisă pentru copii cu vârsta cuprinsă între 1-2 ani, a fost renovată și echipată în parteneriat cu Street Child și sprijinul financiar al Suediei. Grupa creșă „Steluța” din orașul Glodeni a fost deschisă pentru copii cu vârsta cuprinsă între 2 și 3 ani. Aceasta a fost echipată de către UN Women în parteneriat cu Street Child și sprijinul financiar al Suediei.

„Este o bucurie să observ că în Republica Moldova se deschid și se renovează în ultima perioadă tot mai multe creșe. Acesta este rezultatul eforturilor Guvernului Republicii Moldova  și al partenerilor de dezvoltare. Mulțumim UN Women și Suediei pentru crearea unor condiții mai bune pentru copiii noștri și pentru oferirea unor posibilități mai mari părinților și mamelor de a se reintegra rapid în câmpul muncii”, a declarat deputata Marina Morozova, la inaugurarea grupei creșă din orașul Glodeni.

Grupa creșă din orașul Sângerei, destinată copiilor cu vârsta cuprinsă între 2 și 3 ani, a fost renovată și dotată cu sprijinul financiar al Suediei. Ambasadoarea Suediei la Chișinău, Katarina Fried, a menționat că prin investițiile în serviciile de îngrijire timpurie a copiilor, Suedia își propune să construiască un viitor mai prosper și o piață economică mai puternică în Republica Moldova.

Renovarea și echiparea creșelor din nordul R.. Moldova a implicat o investiție totală de 60 de mii de dolari din partea UN Women, acest lucru fiind posibil datorită sprijinului financiar al Suediei, care susține inițiativele de abilitare a femeilor și promovarea egalității de gen.

Laura Cosoi, anunț sexul celui de-al patrulea copil. Mama a trei fetițe și-a visat bebelușul

Însărcinată pentru a patra oară, actrița româncă Laura Cosoi a dezvăluit că a aflat sexul copilului și știe deja ce nume o să poarte. Actrița și soțul ei, Cosmin Curticăpean, mai au împreună trei fiice, Vera, Rita și Lara.

Laura Cosoi va deveni mamă din nou, în vara anului 2024, când va aduce pe lume al patrulea copil. Vedeta a făcut primele declarații despre numele copilului. Laura Cosoi mărturisește că a știut că familia ei se va mări încă din ziua în care a născut-o pe Lara, cea de-a treia fiică.

Actrița dezvăluie că și-a visat al patrulea copil. „L-am visat. Mi-a spus numele. Știam din ziua în care am născut-o pe Lara, dacă vom mai face al patrulea copil, știam sexul și numele, mi l-a spus, așa încât, nu am ales eu a patra oară, a ales copilul, Dumnezeu”, a povestit Laura Cosoi, pe o rețea de socializare, potrivit unica.ro.

Dacă în cazul sarcinilor anterioare a fost extrem de deschisă, în prezent, vedeta a mărturisit că ea și Cosmin Curticăpean nu își doresc să facă public sexul copilului. Cel puțin deocamdată.

Cum se descurcă Laura Cosoi cu trei copii

Cei doi nu au apelat la ajutorul unei bone pentru îngrijirea copiilor, iar fetițele au fost incluse în colectivitate destul de rapid. Actrița și soțul ei și-au înscris fiicele la o creșă din apropierea casei și atât Laura Cosoi, cât și Cosmin au încercat să își organizeze programul în așa fel încât să fie cât mai prezenți în viața micuțelor.

Laura Cosoi are 42 de ani, este actriță și a devenit cunoscută în 2002, după succesul avut cu serialul La Bloc, difuzat la Pro TV.

Este căsătorită în 2005 cu Cosmin Curticăpean, împreună cu care are trei fiice: Rita (6 ani), Vera (3 ani și jumătate) și Lara (2 ani).

Însărcinată pentru a patra oară, Laura Cosoi a dezvăluit că a aflat sexul copilului și știe deja ce nume o să poarte. Actrița și soțul ei, Cosmin Curticăpean, mai au împreună trei fiice, Vera, Rita și Lara. Citeşte întreaga ştire: Laura Cosoi, anunț despre numele celui de-al patrulea copil: „L-am visat. Mi l-a spus”. Actrița și soțul ei mai au trei fiice

O tânără a născut de 2 ori în 22 de zile, având o experiență extrem de dureroasă. Cum a fost posibil?

Un caz medical rar și absolut extraordinar a captat atenția lumii întregi. Doyle Kayleigh, o tânără în vârstă de 22 de ani din Marea Britanie, a trăit o experiență de neuitat și extrem de dureroasă, nașterea a doi copii într-un interval de doar 22 de zile.

Situația neobișnuită a început când Doyle, care credea că este însărcinată cu gemeni, a mers la spital după ce i s-a rupt apa. Tragic, primul copil s-a născut prematur la 22 de săptămâni și, din nefericire, a fost declarat mort la scurt timp după naștere. Medicii au suspectat că un cheag de sânge ar fi putut fi cauza decesului neașteptat.

În mod surprinzător, după nașterea tragică, Doyle nu a mai avut contracții, ceea ce a dus la o descoperire uimitoare. În ciuda diagnosticului inițial de gemeni, se pare că femeia era, de fapt, însărcinată în stadii diferite cu doi copii, nu cu gemeni veritabili. Aceasta este o condiție extrem de rară cunoscută sub numele de superfetation, unde un nou ovul fertilizat este implantat în timpul unei sarcini existente.

A doua naștere a tinerei mame

După 22 de zile de la primul eveniment tragic, Doyle a născut al doilea copil, care, spre deosebire de primul, a supraviețuit, deși s-a confruntat cu complicații serioase. Noul născut, pe nume Astro, a venit pe lume cu o afecțiune cardiacă congenitală, cunoscută sub numele de gaură în inimă, o condiție care necesită supraveghere medicală constantă.

Reflectând asupra întregii experiențe, Doyle a mărturisit că perioada sarcinii a fost extrem de dificilă și dureroasă. „Eram conștientă de toate riscurile pe care le aducea o sarcină cu gemeni. Am plătit chiar și la clinici private pentru că eram atât de îngrijorată de complicații. Când am ajuns la 22 de săptămâni și jumătate, la propriu, eram în pat și am avut cea mai mare durere din întreaga mea viață. Nu eram sigură ce se întâmplă, așa că m-am dus la toaletă și am observat că mi s-a rupt apa”, a împărtășit ea pentru nypost.com.

Cazul lui Doyle Kayleigh subliniază nu numai raritatea unor astfel de condiții medicale, dar și importanța monitorizării atente a sarcinii și a suportului medical adecvat. 

sursa

Ele sunt femeile publice care vor da jos kilogramele în proiectul ”Slăbește Sănătos”!
Articolul anterior
Veste șoc la Hollywood! Au anulat divorțul
Articolul următor