copil-trist

Vitezoman surprins cu 180 km/h în apropiere de Peresecina, într-o zonă unde s-au înregistrat 29 de accidente

În această dimineață, polițiștii de patrulare au surprins un șofer de 28 de ani care conducea un Ford cu viteza de #179_km/h, pe traseul R6 (Chișinău-Orhei), în apropierea satului Peresecina, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

Șoferul a depășit limita legală cu 89 km/h, iar conform legii, acesta riscă o amendă de până la 5.000 lei și suspendarea permisului de conducere pentru o perioadă de la 60 la 90 de zile.

Amintim că acest segment de drum este unul cu risc sporit de accidente!

De la începutul anului, în această zonă s-au înregistrat 29 de accidente rutiere, în urma cărora o persoană și-a pierdut viața, iar altele 10 au suferit traumatisme.

Frigul se lasă peste toată Republica Moldova

Vreme rece în toată țara! Temepraturile continuă să scadă și vor fi azi, 14 noiembrie, între 4 – 8 grade Celsius, în timpul zilei. Odată cu lăsarea serii, figul se va accentua, iar mercurul din termometre va ajunge în timpul nopții la -2 grade Celsius, informează unica.md.

Cerul va fi înnorat și s-ar putea să fie lapoviță.

Mâine,temperaturile vor rămâne neschimbate. Maximele vor fi de 5 – 8 grade Celsius.

Un copil de un an, blocat în mașină la Orhei. Mama a solicitat ajutorul salvatorilor

Salvatorii au intervenit prompt și au deblocat ușa unui automobil în interiorul căruia se afla un copil de un an. Cazul a fost înregistrat în amiaza zilei de 13 noiembrie 2024 în orașul Orhei, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Potrivit informațiilor, mama copilului a apelat de urgență Serviciul 112, solicitând intervenția echipelor de salvatori, după ce micuțul ei a rămas blocat în mașină. Femeia a parcat automobilul și din neatenție a lăsat cheile pe panoul de bord, înainte de a ieși din vehicul. Atunci, când a intenționat să-și ia copilul, ușa automobilului s-a blocat, iar micuțul a rămas singur în interior.

La fața locului au intervenit angajații IGSU, care au deblocat ușa și au scos copilul în maximă siguranță. Intervenția salvatorilor a fost rapidă și eficientă, iar datorită apelării imediate și intervenției prompte a echipelor specializate, micuțul nu a avut de suferit.

În acest sens, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență subliniază importanța reacției rapide în fața unor situații de urgență și atrage atenția asupra responsabilității părinților de a preveni astfel de riscuri. Specialiștii îndeamnă părinții și cei care au în grijă minori să fie vigilenți și să asigure supravegherea permanentă a copiilor.

În cazul în care apar situații de urgență sau riscuri pentru viața și siguranța persoanelor, cetățenii sunt îndemnați să apeleze imediat Serviciul 112.