Pentru prima dată la Odessa am ajuns anul trecut și era un dogorâtor început de august. Soarele, marea, mulțimea de turiști, mi-a lăsat senzația că voi mai dori să revin aici, chiar dacă sunt mult mai multe colțuri ale lumii pe care mi-ar face plăcerea să le explorez. Așa a și fost, anul acesta m-am reîntors, însă într-un sezon aprope mort din punct de vedere turistic pe care Carnavalul Umorului l-a animat mai mult decât mă așteptam eu. Pe cea mai lungă pietonală din Odessa, Deribasovskaya, s-au aglomerat mii de vizitatori ca să vadă sutele de măsti, mimi și clovni prietenoși care împărțeau voie bună și îi îndemnau pe toți să zâmbească. Nenumărați fotografi din toată lumea surpărindeau aceste emoții și zâmbete. Așa că m-am alăturat și eu lor pentru a vă aduce acasă bucuria pură, veselia, culoarea, muzica și sarbatoarea Carnavalul Umorului – ”Iumorina”.
Carnavalul Umorului ”Iumorina” are loc de 41 de ani, în mod tradiţional, în oraşul Odessa. Anul acesta, la festival au ajuns clovni și mimi din 15 țări ale lumii, printre ei se afla și unul dintre cei mai buni comedianți din lume – Leo Bassi din Spania.
Trebuie să menționez că în anul 2014 și 2015, festivalul nu a avut loc din cauza războiului din estul Ucrainei (din motive de secritate). ”Iumorina” îşi are debutul în 1972 și rămâne a fi până astăzi unul din cele mai haioase, colorate, expresive şi unice sărbători ale umorului.