10 celebrități care și-au pierdut copiii în mod tragic!

Unele detalii din viața celebrităților sunt mai puțin cunoscute. Deși strălucesc la propriu pe covorul roșu, istoriile lor de viață pot ascunde momente dramatice, neexteriorizate. În continuare, poți citi despre vedetele care şi-au pierdut în mod tragic copiii.

separator

1. Usher şi Tameka Foster

În timpul divorţului şi a luptei pentru custodia dinte Usher Raymond şi Tameka Foster, băiatul celor doi, în vârstă de numai 11 ani a fost lovit de un bărbat pe jet sky în timp ce se relaxa pe un lac. După o vreme în care acesta a fost conectat la aparate menite să-l ţină în viaţă, tânărul a fost declarat decedat. La o lună de la înmormântare, Usher a câştigat custodia celorlalți doi copii.usher_and_tameka_07790600

2. Barbara şi George H. W. Bush

Cuplul prezidenţial a avut în anul 1949 o fată, Robin, care din nefericire a murit de leucemie la doar 4 ani. Acest eveniment tragic se presupune că a avut un mare impact asupra fostului preşedinte american George W. Bush, chiar dacă la vremea morţii surorii lui el avea numai 7 ani, de atunci a fost mult mai apropiat de mama sa.bush_01618800

3. O. J. Simpson

În punctul culminant al carierei de fotbalist şi cu mult înaintea cunoscutului proces de crimă, mai precis în 1979, vedetei i-a murit fetiţa în vârstă de numai un an. Pe numele ei Aaren, fetiţa a alunecat şi a căzut în piscina familiei cu doar o lună înainte de a împlini doi ani. Asta se întâmplă în acelaşi an în care O. J. Simpson divorţa de soţia lui, Marguerite.the_stars_of_the_oj_simpson_trial_where_are_they_now_87952500

4. Prince

Cântăreţul Prince şi Mayte Garcia au avut, în 1996, un băiat pe nume Boy Gregory. Acesta s-a născut însă cu sindromul Pfeiffer şi a murit la numai o săptămâna de la naştere. Tragicul eveniment a avut o mare influenţă asupra celor doi, care în acelaşi an au şi divorţat. Deşi artistul nu a prea vorbit despre această întâmplare, fosta lui soţie a mărturisit de curând cât de mult a afectat-o.prince_1000x600_19879000

5. Sylvester Stallone

Actorul şi producătorul Sage Stallone a fost fiul lui Sylvester Stallone şi a murit la vârsta de 36 de ani, în anul 2012, în urma unui atac de cord pe care l-a avut din cauza bolii de care suferea, ateroscleroză cornariană. În 2016 Stallone a mărturisit că „în asemenea cazuri pur şi simplu te simţi vinovat că nu ai fost acolo, că în filme salvezi atâţia oameni, dar în realitate nu-ţi poţi salva nici măcar copilul”.stallone_63822000

6. Mike Tyson

La câţiva ani după moartea fiicei sale în vârstă de numai patru ani, Mike Tyson a declarat în emisiunea lui Oprah că a fost devastat de eveniment şi s-a simţit furios. Acest lucru s-a datorat mai ales faptului că în 2009, cel care a descoperit corpul neînsufleţit a fost Miguel, celălalt fiu al familiei, care avea numai şapte ani. Îngerul lui Tyson a fost găsit fără suflet, cu plasa de pescuit încolăcită accidental în jurul gâtului.mike_tyson_portrait_lighting_corrected_97194500

7. Anna Nicole Smith

În 2006, la doar trei zile de la naşterea celui de-al şaselea copil, Anna Nicole Smith şi-a pierdut băiatul de 20 de ani în favoarea antidepresivelor şi metadonei. Din nefericire, după şase luni Anna Nicole Smith s-a sinucis cu o supradoză de droguri.anna_nicole_smith_son_daniel_61124300

8. John Travolta

John Travolta a avut împreună cu soţia sa, Kelly Preston, un băiat pe nume Jett, care a murit la 16 ani, în 2009. După aceea, cei doi au confirmat faptul că băiatul era autist şi avea deseori crize. Tot după acest eveniment tragic ei au devenit adepţi ai scientologiei şi au avut o perioadă de pauză din activităţi legate de sfera divertismentului. Travolta a mulţumit atât bisericii Scientologice cât şi lui Quentin Tarantino, pentru că l-au ajutat să treacă peste „cel mai dureros lucru din viaţa lui”.original

9. Keanu Reeves

În 1999, iubita de atunci a lui Keanu Reeves, Jennifer Syme, a suferit un avort spontan. Copilul nenăscut a fost apoi botezat Ava şi la doar 18 luni distanţă Syme a avut un accident de maşină în care a decedat instantaneu.keanu-reeves-29791-30510-hd-wallpapers

10. Dr. Dre

Andre Young Jr., fiul lui Dr. Dre a decedat la 20 de ani, în august 2008, în urmă unei supradoze de heroină şi morfină. Mama lui l-a găsit a două zi, dimineaţa, după ce dăduse peste noapte o petrecere cu prietenii.dr_dre_threatens_legal_action_michelle_surviving_compton_1476043053_640x426_23404100

11. Whitney Houston

Bobbi Kristina, fiica interpretei, a fost găsită inconștientă în cada din locuința sa pe 31 ianuarie 2015. Aceasta s-a stins din viață din cauza consumului de droguri.61697516

sursa

Trei noi creșe, inaugurate în Republica Moldova cu sprijinul Suediei

Trei grupe de creșă pentru copiii cu vârste între 1 și 3 ani au fost inaugurate în această lună în Sângerei, Râșcani și Glodeni cu sprijinul autorităților naționale și locale, Street Child și cu sprijinul financiar al Suediei, notează IPN.

Grupa creșă din cadrul grădiniței „Foișor”, orașul Râșcani, deschisă pentru copii cu vârsta cuprinsă între 1-2 ani, a fost renovată și echipată în parteneriat cu Street Child și sprijinul financiar al Suediei. Grupa creșă „Steluța” din orașul Glodeni a fost deschisă pentru copii cu vârsta cuprinsă între 2 și 3 ani. Aceasta a fost echipată de către UN Women în parteneriat cu Street Child și sprijinul financiar al Suediei.

„Este o bucurie să observ că în Republica Moldova se deschid și se renovează în ultima perioadă tot mai multe creșe. Acesta este rezultatul eforturilor Guvernului Republicii Moldova  și al partenerilor de dezvoltare. Mulțumim UN Women și Suediei pentru crearea unor condiții mai bune pentru copiii noștri și pentru oferirea unor posibilități mai mari părinților și mamelor de a se reintegra rapid în câmpul muncii”, a declarat deputata Marina Morozova, la inaugurarea grupei creșă din orașul Glodeni.

Grupa creșă din orașul Sângerei, destinată copiilor cu vârsta cuprinsă între 2 și 3 ani, a fost renovată și dotată cu sprijinul financiar al Suediei. Ambasadoarea Suediei la Chișinău, Katarina Fried, a menționat că prin investițiile în serviciile de îngrijire timpurie a copiilor, Suedia își propune să construiască un viitor mai prosper și o piață economică mai puternică în Republica Moldova.

Renovarea și echiparea creșelor din nordul R.. Moldova a implicat o investiție totală de 60 de mii de dolari din partea UN Women, acest lucru fiind posibil datorită sprijinului financiar al Suediei, care susține inițiativele de abilitare a femeilor și promovarea egalității de gen.

Laura Cosoi, anunț sexul celui de-al patrulea copil. Mama a trei fetițe și-a visat bebelușul

Însărcinată pentru a patra oară, actrița româncă Laura Cosoi a dezvăluit că a aflat sexul copilului și știe deja ce nume o să poarte. Actrița și soțul ei, Cosmin Curticăpean, mai au împreună trei fiice, Vera, Rita și Lara.

Laura Cosoi va deveni mamă din nou, în vara anului 2024, când va aduce pe lume al patrulea copil. Vedeta a făcut primele declarații despre numele copilului. Laura Cosoi mărturisește că a știut că familia ei se va mări încă din ziua în care a născut-o pe Lara, cea de-a treia fiică.

Actrița dezvăluie că și-a visat al patrulea copil. „L-am visat. Mi-a spus numele. Știam din ziua în care am născut-o pe Lara, dacă vom mai face al patrulea copil, știam sexul și numele, mi l-a spus, așa încât, nu am ales eu a patra oară, a ales copilul, Dumnezeu”, a povestit Laura Cosoi, pe o rețea de socializare, potrivit unica.ro.

Dacă în cazul sarcinilor anterioare a fost extrem de deschisă, în prezent, vedeta a mărturisit că ea și Cosmin Curticăpean nu își doresc să facă public sexul copilului. Cel puțin deocamdată.

Cum se descurcă Laura Cosoi cu trei copii

Cei doi nu au apelat la ajutorul unei bone pentru îngrijirea copiilor, iar fetițele au fost incluse în colectivitate destul de rapid. Actrița și soțul ei și-au înscris fiicele la o creșă din apropierea casei și atât Laura Cosoi, cât și Cosmin au încercat să își organizeze programul în așa fel încât să fie cât mai prezenți în viața micuțelor.

Laura Cosoi are 42 de ani, este actriță și a devenit cunoscută în 2002, după succesul avut cu serialul La Bloc, difuzat la Pro TV.

Este căsătorită în 2005 cu Cosmin Curticăpean, împreună cu care are trei fiice: Rita (6 ani), Vera (3 ani și jumătate) și Lara (2 ani).

Însărcinată pentru a patra oară, Laura Cosoi a dezvăluit că a aflat sexul copilului și știe deja ce nume o să poarte. Actrița și soțul ei, Cosmin Curticăpean, mai au împreună trei fiice, Vera, Rita și Lara. Citeşte întreaga ştire: Laura Cosoi, anunț despre numele celui de-al patrulea copil: „L-am visat. Mi l-a spus”. Actrița și soțul ei mai au trei fiice

O tânără a născut de 2 ori în 22 de zile, având o experiență extrem de dureroasă. Cum a fost posibil?

Un caz medical rar și absolut extraordinar a captat atenția lumii întregi. Doyle Kayleigh, o tânără în vârstă de 22 de ani din Marea Britanie, a trăit o experiență de neuitat și extrem de dureroasă, nașterea a doi copii într-un interval de doar 22 de zile.

Situația neobișnuită a început când Doyle, care credea că este însărcinată cu gemeni, a mers la spital după ce i s-a rupt apa. Tragic, primul copil s-a născut prematur la 22 de săptămâni și, din nefericire, a fost declarat mort la scurt timp după naștere. Medicii au suspectat că un cheag de sânge ar fi putut fi cauza decesului neașteptat.

În mod surprinzător, după nașterea tragică, Doyle nu a mai avut contracții, ceea ce a dus la o descoperire uimitoare. În ciuda diagnosticului inițial de gemeni, se pare că femeia era, de fapt, însărcinată în stadii diferite cu doi copii, nu cu gemeni veritabili. Aceasta este o condiție extrem de rară cunoscută sub numele de superfetation, unde un nou ovul fertilizat este implantat în timpul unei sarcini existente.

A doua naștere a tinerei mame

După 22 de zile de la primul eveniment tragic, Doyle a născut al doilea copil, care, spre deosebire de primul, a supraviețuit, deși s-a confruntat cu complicații serioase. Noul născut, pe nume Astro, a venit pe lume cu o afecțiune cardiacă congenitală, cunoscută sub numele de gaură în inimă, o condiție care necesită supraveghere medicală constantă.

Reflectând asupra întregii experiențe, Doyle a mărturisit că perioada sarcinii a fost extrem de dificilă și dureroasă. „Eram conștientă de toate riscurile pe care le aducea o sarcină cu gemeni. Am plătit chiar și la clinici private pentru că eram atât de îngrijorată de complicații. Când am ajuns la 22 de săptămâni și jumătate, la propriu, eram în pat și am avut cea mai mare durere din întreaga mea viață. Nu eram sigură ce se întâmplă, așa că m-am dus la toaletă și am observat că mi s-a rupt apa”, a împărtășit ea pentru nypost.com.

Cazul lui Doyle Kayleigh subliniază nu numai raritatea unor astfel de condiții medicale, dar și importanța monitorizării atente a sarcinii și a suportului medical adecvat. 

sursa

To do list, pentru a nu scăpa lucrurile de sub control și a avea o nuntă de vis
Articolul anterior
Nepoțica lui Gheorghe Țopa e fată mare! Vezi cu cine seamănă micuța
Articolul următor