Șoferii care vor avea un comportament agresiv în trafic riscă amenzi de până la 3750 de lei

Șoferii care vor avea un comportament agresiv în trafic riscă amenzi de până la 3750 de lei cu puncte de penalizare sau chiar și arestul pe un termen de 30 de zile. Un proiect de lege în acest sens a fost votat în lectură finală de către Parlament.

separator
verde-la-educatie-pentru-circulatie-0

Astfel, în Codul Contravențional a fost introdusă noțiunea de „comportament agresiv”, ce include diferite acțiuni precum folosirea nejustificată a semnalelor luminoase, claxonarea nejustificată sau utilizarea unor semne obscene.

Cei care vor încălca regulile de circulație rutieră sau a normelor de conducere preventivă prin manifestarea unui comportament agresiv vor fi sancționați cu o amendă de la 75 la 100 de unităţi convenţionale și aplicarea a 5 puncte de penalizare, sau muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de la 20 la 40 de ore, sau arest contravenţional pe un termen de 15 zile. Indiferent de sancțiunea aplicată, șoferului îi va fi interzis să conducă autovehicule pe un termen de cel puțin 6 luni și cel mult un an.

Acțiunile catalogate drept „comportament agresiv” de către proiectul de lege sunt următoarele:

1) deplasarea succesivă, neregulamentară, de pe o bandă de circulaţie pe alta, în scopul devansării, ocolirii vehiculelor;

2) efectuarea manevrei de întoarcere prin folosirea sistemului de frânare;

3) pornirea de pe loc prin demararea excesivă a autoturismului;

4) agresarea conducătorului unui vehicul prin apropierea excesivă din spate sau din lateral, în mod repetatat sau continuu, prin gesturi obscene, cuvinte sau expresii obscene;

5)  folosirea repetată a semnalelor sonore şi/ sau luminoase pentru obligarea conducătorului vehiculului care circulă regulamentar în faţa sa, de a elibera, în mod nejustificat banda de circulaţie;

6) reasigurarea între două autovehicule cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, care circulă pe aceiaşi bandă în afara localităţii a spaţiului necesar revenirii unui vehicul care a efectuat depăşirea;

7) frânarea bruscă a vehiculului, în mod nejustificat, la revenirea pe bandă, imediat după depăşirea unui vehicul, obligând conducătorul acestuia să schimbe direcţia de mers sau să frâneze brusc, pentru a evita impactul;

8) depăşirea unei coloane, formată din vehicule obligate să oprească sau să încetinească la pătrunderea într-o intersecţie, la trecerea la nivel cu calea ferată sau în caz de forţă majoră, în scopul de a plasa vehiculul în faţă sau în interiorul coloanei;

9) circulaţia cu viteză în limita stabilită sau depăşind această limită, la o distanţă foarte redusă faţă de un alt vehicul, înaintea sau în spatele acestuia, cât şi în lateral, în scopul agresării sau intimidării conducătorului acestuia;

10) conducerea unui ciclomotor sau a unei motociclete pe o singură roată, ori a unui cuadriciclu pe cele două roţi din spate;

11) circulaţia pe o altă bandă decât prima, cu viteză redusă nejustificat, împiedicând circulaţia regulamentară a vehiculelor care se deplasează în urma sa;

12) mersul înapoi cu spatele în scopul agresării sau intimidării celorlalţi participanţi la circulaţie;

13) deplasarea neautorizată în grup (câte doi şi mai mulţi, cu excepţia coloanelor oficiale) cu vehicule şi/sau motociclete sau ciclomotoare, care circulă pe aceiaşi bandă sau pe benzi paralele, depăşind limita de viteză, sau cu viteză redusă nejustificat, sau fără asigurarea între oricare două vehicule consecutive a spaţiului necesar revenirii unui vehicul care a efectuat depăşirea”

Potrivit datelor statistice ale Ministerului Afacerilor Interne, circa 90,0% din numărul de accidente înregistrate se produc din vina conducătorilor de vehicule, principalele cauze care provoacă accidentele sunt: excesul de viteză şi neadaptarea acesteia la condiţiile traficului rutier – în fiecare al treilea caz, fiecare al optulea accident se produce din cauza neacordării priorităţii la trecerea intersecţiilor sau la trecerea pasajelor pietonale, fiecare al zecilea accident este cauzat de manevrarea sau schimbarea incorectă a direcţiei, iar fiecare al paisprezecelea accident este condiţionat de conducerea sub influenţa alcoolului sau altor substanţe interzise.

De menţionat, că în statistica respectivă nu se evidenţiază numărul de accidente provocat anume din cauza comportamentuli agresiv în trafic, şi aceasta doar din motivul, că poliţia în procesul documentării accidentelor nu dispune de prevederi legale exprese adecvate pentru calificarea unor astfel de acţiuni. În fapt, accidentele provocate de comportamentul agresiv, ceea ce presupune săvârşirea acţiunii ilicite cu vinovăţie, sunt atribuite în drept la diverse abateri particulare de la normele de circulaţie comise aparent din imprudenţă.

sursa: www.bani.md

Resurse educaționale și produse de igienă menstruală pentru 81 de școli profesionale, colegii și centre de excelență

Cele 81 de școli profesionale, colegii și centre de excelență din Republica Moldova au fost echipate cu seturi de resurse educaționale și produse de igienă menstruală în cadrul unui eveniment public de donare organizat de UNFPA Moldova, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Fiecare instituție a intrat în posesia unei boxe EduLife cu materiale educaționale interactive pentru lecțiile de dezvoltare a deprinderilor de viață și dispensere cu absorbante care vor fi instalate în blocurile sanitare din școli, cu acces gratuit pentru fete.

Investiția totală se ridică la cca 1,5 mln lei și este parte a programului „Conectăm tinerii cu piața muncii prin dezvoltarea deprinderilor de viață”, realizat de UNFPA Moldova în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova și finanțat de către Agenția Austriacă pentru Dezvoltare din fondurile programului Cooperării Austriece pentru Dezvoltare.

„Pregătind tinerii pentru viață le dezvoltăm abilități esențiale și îi susținem să devină cetățeni activi. Sunt convinsă că profesorii vor valorifica la maxim resursele incluse în boxele EduLIFE și vor contribui semnificativ la promovarea unui stil de viață sănătos în rândul tinerilor”, a subliniat Galina Rusu, Secretară de stat, Ministerul Educației și Cercetării.

Mecanismul de confiscare a bunurilor infracționale va fi perfecționat

Guvernul a aprobat proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative, prin care va fi îmbunătățit mecanismul de confiscare a bunurilor provenite din infracțiuni. Această inițiativă legislativă va consolida cadrul legal în domeniul urmăririi, identificării, confiscării și gestionării bunurilor infracționale, precum și responsabilitățile instituțiilor competente, așa cum stabilește Directiva (UE) 2024/1260 privind recuperarea și confiscarea activelor, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Astfel, în premieră, va fi permisă confiscarea unor bunuri echivalente sau a valorii acestora în cazul în care bunurile vizate nu pot fi confiscate, inclusiv a beneficiilor obținute, chiar dacă persoana implicată nu mai poate fi trasă la răspundere penală. Totodată, în cazul infracțiunilor economice, de mediu, de terorism și abuz sexual asupra copiilor, vor fi analizate bunurile dobândite cu cinci ani înainte sau după săvârșirea faptei, deduse judecării pentru a fi supuse confiscării. Prevederea se va aplica inclusiv în situațiile în care persoana nu poate fi trasă la răspundere penală din cauza decesului, liberării de răspundere sau de pedeapsă penală. Un aspect important este și faptul că va fi permisă confiscarea bunurilor transferate către terți, dacă terțul cunoștea că scopul transferului era de a evita măsurile de confiscare, inclusiv atunci când persoana urmărită penal păstrează controlul asupra acestora.

În faza de urmărire penală, în situația în care bunurile imobile sechestrate pot fi abandonate intenționat de către persoana care le posedă, instanța, la solicitarea procurorului, le va transmite Agenției de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) pentru administrare. Totuși, când urmărirea penală se încetează, dar sunt bunuri ce urmează a fi confiscate, procurorul va solicita instanței acest lucru. 

În etapa de judecare a cauzei, printre elementele noi este și faptul că procurorul poate solicita ARBI investigații suplimentare pentru identificarea bunurilor infracționale, atât înainte de transmiterea cauzei în instanța, cât și pe parcursul procesului în instanță. Judecătorul este cel care va dispune confiscarea bunurilor nu doar în caz de condamnare, dar și pentru  încetare a procesului penal, dacă se aplică confiscare specială, extinsă sau de la terți.

În etapa executorie, procurorul va fi cel care va coordona procesul de executare, iar Serviciul Fiscal de Stat va executa hotărârile penale, asistat de ARBI și executorii judecătorești. ARBI va fi instituția care va ține evidența bunurilor sechestrate și confiscate, dar și va gestiona repatrierea bunurilor din afara țării, precum și aplicarea hotărârilor străine de confiscare.

Această măsură legislativă reprezintă un pas important în cadrul Planului de măsuri pentru deoligarhizare și în implementarea Programului Național de Recuperare a Bunurilor Infracționale 2023–2027, asigurând o mai mare eficiență în combaterea criminalității și în protejarea intereselor statului.

Scenariu sumbru în regiunea separatistă Transnistria: Gazprom condiționează livrarea gazului

Autoritățile de la Chișinău admit că regiunea separatistă prorusă Transnistria nu va mai fi aprovizionată cu gaz rusesc, după ce contractul pentru tranzitul livrărilor prin Ucraina va expira pe 1 ianuarie 2025, compania rusă Gazprom evitând să ofere un răspuns clar și invocând o pretinsă datorie, scrie adevărul.ro.

Potrivit ministrului Energiei, Victor Parlicov, Gazprom solicită Chișinăului să discute cu Kievul și să-l convingă să prelungească contractul privind tranzitul livrărilor de gaze naturale prin Ucraina, având în vedere că acesta expiră în data de 1 ianuarie 2025.

,,Noi am discutat si anterior, și înțelegem că decizia ar putea fi luată în ultimul moment. Am informat Kievul că ar fi un scenariu mai simplu, dacă se va păstra tranzitul, dar sunt și rute alternative”, a declarat acesta. 

În același timp, compania rusă susține că este gata să livreze gazul prin rute alternative, precum cea din Turcia. Însă invocă pretinsa datorie de 709 milioane de dolari, care nu a fost confirmată în urma unui audit realizat de Republica Moldova, dar care nu este recunoscut de compania rusă, spune Victor Parlicov la întoarcerea de la Sankt-Petersburg, unde a avut o întrevedere cu președintele Gazprom, Alexei Miller.

,,A apărut o discuție mai complicată pentru că în înțelegerea noastră, Gazprom leagă subiectul de livrare prin rute alternative, prin Turcia, cu achitarea acelei pretinse datorii. Ei spun că, dacă nu va fi progres pe datorie, vor lua în considerare cât vor livra, cum vor livra pe rute alternative. Noi, în urma acelui protocol semnat în 2021, ne-am făcut partea noastră chiar daca a fost cu întârziere, am făcut auditul. Auditul a ajuns la concluzia că datoria a fost una prescrisă și când am venit cu poziție față de Gazprom, am propus sa achităm o parte mică din acele opt milioane. Rusia nu recunoaște rezultatele auditului, dar nu am primit până acum o alternativă. Am solicitat să-și formuleze poziția și să o prezinte. Poziția noastră se bazează pe acel audit. Aceasta este concluzia vizitei in Rusia”, a afirmat ministrul Energiei, Victor Parlicov.  

Scenarii sumbre

Ministrul moldovean al Energiei a reiterat că contractul cu Gazprom prevede livrări până la granița Republicii Moldova, însă compania rusă evită să spună deocamdată dacă își va onora obligațiile contractuale, începând cu anul viitor. Prin urmare, Chișinăul se pregătește pentru scenarii în care regiunea separatistă pro-rusă Transnistria fie va rămâne fără gaz rusesc, fie va primi cantități insuficiente de gaz. 

Valentina Naforniță, declarată artista săptămânii în afara țării!
Articolul anterior
Talentul actoricesc al lui Guz l-a dat pe spate pe Cătălin Măruță
Articolul următor