Un tânăr din Moldova a devenit donator de spermă la o clinică din străinătate datorită coeficientului înalt de inteligență!

Un tânăr din Republica Moldova a devenit donator de spermă la numai 22 de ani. Acesta a fost selectat de o clinică din România, filiala Iași, după ce a efectuat un test de inteligență și a obținut un rezultat uluitor. Ulterior, tânărul a fost supus și altor teste medicale minuțioase, care să-i confirme starea bună de sănătate. Până în prezent, tânărul a donat spermă de două ori și se laudă deja cu cinci copii sănătoși, patru băieți și o fetiță.

separator
oooooooooooo

Potrivit moldnova.eu, Victor are 25 de ani și este de profesie inginer programator. Pe când avea 22 de ani, la inițiativa unei organizații internațională care se ocupă de identificarea donatorilor de spermă, tânărul a trecut online un test IQ. Rezultatele testului au fost uluitoare – 194 de puncte. Ulterior, acesta a trecut încă un test, iar rezultatele au fost aceleași. Organizația i-a recomandat să fie donator de spermă, iar tânărul a acceptat.

În cazul lui, a fost o excepție de vârstă pentru că el a devenit donator la numai 22 de ani, ceea ce nu se acceptă, întrucât pentru a fi donator trebuie să ai 25 de ani și doi copii sănătoși.

Tânărul a făcut controale medicale minuțioase la Iași, întrucât acolo se află cea mai apropiată filială a organizației respective. Pe lângă testul IQ, tânărul spune că a fost supus și unor analize riguroase, cum ar fi de exemplu teste psihologice, teste de identificare a agresivității, a maladiilor sexual transmisibile și multe altele care inițial au durat 3 luni.

Ulterior, analizele de sânge, salivă și urină. Înainte de a dona sperma, persoana completează un formular, băuturile alcoolice ți fumatul sunt excluse. ,,Sperma se colectează într-un container după care este testată din nou, dacă totul este în regulă este congelată și trimisă clinicii”, explică tânărul.

Victor a donat de două ori spermă, iar în momentul de față are cinci copii sănătoși de care el știe. „Nu știu cum îi cheamă, nu știu cine îi crește, dar sunt patru băieți și o fetiță”, menționează el. Victor spune că el nu va putea dezvălui, dar nici copiii nu vor putea afla cine este tatăl lor biologic, întrucât a semnat un contract în acest sens. „E dublu confidențial, clinica idee nu are cine a fost donatorul și organizația prin care eu donez spermă idee nu are cine sunt părinții. Eu stiu doar că acești copii există. De obicei, nu se anunță că ai copii sau nu ai, dar un avantaj al acestei organizații este faptul că donatorii sunt, opțional, înștiințați despre acest lucru”, povestește băiatul. Pentru acest serviciu tânărul este plătit, dar nu a putut să ne spună suma exactă, precizând că e vorba de mai puțin de 100 de euro pentru o donație.

Familia băiatului nu cunoaște faptul că Victor este donator de spermă, iar el nici nu vrea să le spună părinților despre aceasta. Principalul impediment în acest context este diferența de vârstă și părinții lui n-ar accepta acest lucru. Cei care au aflat însă, au rămas șocați. „Îmi reproșează: cum așa tu să ai copii și să nu-i vezi niciodată? Eu pur și simplu știu că sunt pe mâini bune”, spune Victor. Acum nu-i pregătit să aibă nici copiii lui, dar nici să se întâlnească cu cei care sunt crescuți de o altă familie.

Tânărul este mulțumit și se bucură că poate oferi posibilitatea de a avea copii celor care își dorec foarte mult. Din spusele acestuia, fetele cu care băiatul se află într-o relație reacționează șocant și nu prea acceptă faptul că el este donator de spermă.

În Republica Moldova nu există o clinică destinată donatorilor de spermă. Potrivit lui Veaceslav Moșin, doctor habilitat în științe medicale, obstetrician-ginecolog cu experiență în ferilizările in vitro timp de 19 ani, în țara noastră nici nu este nevoie de astfel de donatori. Acesta susține că în momentul de față există alte metode prin care femeile pot rământe însărcinate, cum ar fi de exemplu fertilizarea in vitro.

La Institutul Mamei și Copilului a fost inaugurat, în premieră, un Centru Consultativ Metodologic de Vaccinare

Ieri, 14 mai, a avut loc inaugurarea Centrului Consultativ Metodologic de Vaccinare în cadrul Departamentului Consultativ Specializat Integrat al Institutului Mamei și Copilului.

Centrul va asigura vaccinarea copiilor din toată țara, inclusiv a refugiaților din Ucraina și va informa părinții despre importanța vaccinării. Echipa formată din medici pediatri, imunologi și asistenți medicali, va identifica și gestiona provocările în domeniul imunizării și va participa activ la elaborarea programelor de cercetare științifică privind imunizarea, cu implicarea instituțiilor medicale din țară și de peste hotare.

Edificiul centrului a fost renovat, modernizat și dispune de toate echipamentele necesare pentru a asigura documentarea, examinarea, vaccinarea și monitorizarea copiilor care au fost sau urmează să fie vaccinați. Investițiile în lucrările de reparație și dotare au constituit circa 750 de mii de lei, surse din bugetul de stat și Fondul Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF).

Un studiu al Organizației Mondiale a Sănătății publicat în aprilie 2024, în revista „The Lancet” relevă că în ultimii 50 de ani, la nivel global, prin vaccinare au fost salvate cel puțin 154 de milioane de vieți, adică șase persoane salvate la fiecare minut, dintre care 101 milioane de sugari.

Menționăm că, anual, în țara noastră sunt prevenite prin imunizare circa 350 de decese și 42 mii de cazuri de îmbolnăvire cauzate de maladii infecțioase.

Până în anul 2027, Ministerul Sănătății își propune să atingă și să mențină un nivel de acoperire vaccinală de până la 95%, obiectiv prevăzut în Programul Național de Imunizări pentru anii 2023-2027.  În Republica Moldova vaccinarea este asigurată de stat, cu acces gratuit la servicii de imunizare împotriva a 13 infecții incluse în calendarul național de vaccinări.

Vaccinarea reprezintă una dintre cele mai eficiente și sigure modalități de prevenire a bolilor infecțioase, care contribuie la îmbunătățirea calității vieții pentru milioane de oameni.

Patru cazuri de rujeolă, înregistrate în Capitală săptămâna trecută

Patru cazuri suspecte de rujeolă au fost înregistrate în Capitală, săptămâna trecută. Pacienții sunt un copil și trei adulți. Anunțul a fost făcut de Vladimir Bolocan, șef-adjunct al Direcției generale asistență medicală și socială, în cadrul ședinței Primăriei din 14 mai, scrie newtv.md.

„Săptămâna trecută a fost una nefavorabilă pentru rujeolă. Sunt patru cazuri suspecte, dintre care doar unul la copil, ceea ce este îmbucurător. Celelalte trei cazuri fiind în rândurile adulților”, a menționat Bolocan.

Menționăm că tratament specific contra rujeolei nu există, dar putem preveni boala prin vaccinare.

Screening și consultații medicale gratuite pentru locuitorii din trei raioane

Echipele mobile de medici specialiști continuă să ofere populației consultații profilactice gratuite acoperite din mijloacele financiare ale fondului măsurilor de profilaxie al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină.

Astfel, săptămâna curentă, complexul radiodiagnostic mobil pentru examinarea cutiei toracice se va afla în mai multe localități din raionul Dondușeni și anume:

– pe 14 mai – în Codrenii Noi,  unde vor fi deservite persoanele din satele Țaul, Codrenii Noi, Briceva, Caraiman;

 – pe 15 mai –  în Crișcăuți, unde vor fi deservite persoanele din Crișcăuți, Horodiște, Teleșeuca;

– pe 16 mai – în Elizavetovca – vor fi deserviți locuitorii din Elizavetovca, Braicău, Briceni;

– pe 17 mai – în Rediul Mare, pentru persoanele din Rediul Mare și Pivniceni.

Tot în această săptămână vor fi prestate gratuit servicii medicale stomatologice copiilor în diferite localități din raioanele Căușeni și Nisporeni:

– în  intervalul 14 – 17 mai – în Taraclia, Căușeni.

– în  zilele de 14  și 15 mai  – în Marinici, Nisporeni;

– în zilele de 16 și 17 mai  – Șișcani, Nisporeni.

Săptămâna trecută  au efectuat examene profilactice gratuite  circa 400 de  persoane, dintre care peste 120 –  screening pulmonar și  circa 270 de copii au fost consultați de medicii stomatologi.

Chello a recunoscut că a făcut trafic de droguri. Rapperul risca 7 ani de închisoare
Articolul anterior
Important! Moldovenii vor putea obține pașaportul românesc doar în baza unei programări online
Articolul următor