Vali Boghean a urcat în scenă desculț, alături de fiul său

În această seară, Vali Boghean & Band au susținunt un concert de excepție, la Filarmonica Națională ”S. Lunchevici”. Ca de fiecare dată, sute de spectatori s-au grăbit să ajungă la spectacolul promis celor care nu au mai apucat să prindă un bilet de Dragobete.

separator

val 2

”Vă mulțumesc că ați venit să ne susțineți și să trăiți muzica alături de noi. Este pentru prima oară când vin desculț în fața voastră. Nu mi-am permis să  calc pe acest covor, e ca și cum ai întra în Casa Mare încălțat.”, a spus Vali Boghean, care avea sub picioare un covor moldovenesc.

val 5

Interpretul a reușit să ridice publicul în picioare, care a cântat piesele cele mai cunoscute, cum ar fi: ”Galbenă gutuie”, ”Sărăca inima mea” – împreună cu acesta.

val3

”În lumea această modernă, dacă nu ar mai fi legătura cu acest pământ, cu dorul de părinți, cu dragostea de viile și dealurile de unde venim, probabil că ne-am pierde în spațiu. Așa îmi cânt dorul! Dorul de părinți, dorul de neam, dorul de limba.”, a mai adăugat Vali Boghean.

val4

În sală s-a aflat și soția sa, Violeta, cu fiul Teodor, care la final a urcat în scenă alături de tatăl său.

,,Dă-mă, mamă, după Iura”, o piesă din Moldova îi cucerește și pe românii de peste Prut

Magnat & Feoctist, doi artiști basarabeni, au lansat videoclipul pentru piesa „Dă-mă mamă după Iura” împreună cu ansamblul folcloric ,,Frunza Nucului”. În câteva zile, peste jumătate de milion de internauți au urmărit videoclipul.

Piesa a câștigat rapid popularitate pe internet, inclusiv în rândul românilor de peste Prut.

Autorul versurilor este Magnat & Feoctist. Regia videoclipului a fost realizată de Dumitru Ciulafli, iar producția este semnată de Radu Duminița.

,,Moldova ramâne numărul unu, în cultură, muzică și talent! Vă salut din Botoșani, frați moldoveni!”, ,,Îmi place enorm de mult stilul acesta al vostru, le mai dați o viață acestor cântece folclorice uitate, sunteți top”, ,,Bravo Ineștenii-Teleneștenii”, ,,Felicitari! Femeile sunt nr.1 în tot videoclipul”, sunt câteva dintre comentariile scrise de internauți.

Denumirile geografice de pe teritoriul Republicii Moldova vor fi scrise obligatoriu în limba română. Proiectul de lege, votat de Parlament

Denumirile geografice de pe teritoriul Republicii Moldova, precum cele ale localităților, gărilor, aeroporturilor, aerodromurilor, porturilor, podurilor, râurilor, zonelor istorice și culturale vor fi scrise în limba română, potrivit unui proiect de lege votat de către Parlament.

Singura excepție de la lege o constituie ariile locuite tradițional sau în număr substanțial de persoane aparținând minorităților naționale și dacă există o cerere suficientă. Aici, denumirile geografice vor fi scrise, pe lângă română, și în limbile minoritare vorbite de către locuitorii din aceste localități.

Potrivit documentului, cererea de atribuire sau de schimbare a denumirilor geografice urmează a fi depusă la Comisia națională pentru denumiri geografice, însoțită de decizia autorității publice centrale/ autorității administrației publice locale/ grupului de experți/ persoanei fizice și/ sau juridice ce are afiliere cu obiectul denumirii geografice adoptată în urma consultărilor publice.

Comisia națională pentru denumiri geografice, constituită din reprezentanți de nivel decizional delegați de către autoritățile publice centrale și locale, din savanți și reprezentanți din societatea civilă, urmează să verifice corectitudinea denumirii propuse, iar avizul Comisiei naționale pentru denumiri geografice va fi expediat autorităților publice centrale și celor ale administrației publice locale.

Legea va intra în vigoare la expirarea a trei luni de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Până în prezent, R. Moldova nu a avut un cadru normativ care să reglementeze domeniul denumirilor geografice, acest lucru fiind lăsat, începând cu anul 1990, pe seama Academiei de Științe a Moldovei.

Undă verde pentru construcția liniei electrice aeriene Bălți-Suceava

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare va oferi Republicii Moldova un împrumut de 30,8 milioane de euro pentru construcția liniei electrice aeriene de 400 kV care va interconecta localitățile Bălți și Suceava.

Parlamentul de la Chișinău a ratificat joi, 25 aprilie, acordul de împrumut dintre Republica Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) privind realizarea proiectului „Interconectarea rețelelor de energie electrică dintre Republica Moldova și România, faza II”.

Acest împrumut reprezintă 40 % din valoarea totală a proiectului menit să sporească securitatea energetică a Republicii Moldova, prin interconectarea cu România. Banii vor fi acordați pentru o perioadă de 18 ani, cu o perioadă de grație de 4 ani.

Încă 30,8 milioane de euro vor fi alocate de Banca Europeană de Investiții, în baza unei decizii de realocare din contul acordului de împrumut contractat anterior, pentru implementarea primei faze a proiectului. De asemenea, Republica Moldova va beneficia de un grant de 15,4 milioane de euro, alocat de Uniunea Europeană prin intermediul Platformei de Investiții de Vecinătate.

Bugetul total al proiectului „Interconectarea rețelelor de energie electrică dintre Republica Moldova și România, faza II” este de 77 de milioane de euro.

Banii vor fi cheltuiți pentru construcția liniei electrice aeriene de transport a energiei electrice cu tensiunea de 400 kV între municipiile Bălți și Suceava, reconstrucția stației electrice Bălți 400 kV, reabilitarea unor segmente de rețele electrice de transport de pe teritoriul Republicii Moldova, inclusiv prin înlocuirea elementelor de comutație și protecție și a transformatoarelor electrice.

sursa

Elimină calciul din organism și favorizează apariția osteoporozei. O consumi în fiecare zi fără să știi la ce riscuri te expui!
Articolul anterior
Poze! Valentin Uzun joacă la propria nuntă în această seară!
Articolul următor