O moldoveancă a povestit prin câte chinuri a trecut în SUA până când a ajuns să vadă o lumină la capătul tunelului. A mers la muncă de pe vremea când era studentă și doar acum, după 10 ani, a reușit să învingă toate greutățile, să se întoarcă în Moldova și să-și îmbrățișeze din nou mama.
Acum mai bine de 10 ani, alături de alți studenți, Elena a decis să meargă printr-un program work and travel la muncă pentru sezonul de vară în Statele Unite ale Americii. Nevoia a impins-o să ajungă peste Ocean. Erau trei surori la părinți și crescute toate doar de către mama.
„Părinții atunci se aflau în divorț. În plus, mama avea probleme grave de sănătate și stătea mai mult la Spitalul de Oncologie. Tatăl nu avea grijă de noi și nici nu-l interesa dacă aveam ce mânca sau nu. Eram studentă în anul I de facultate, iar alte două surori mai mici mergeau la școala din sat”, își amintește Elena.
A ajuns în SUA, doar că acolo nu a avut parte nici pe departe de ceea ce i-au promis cei de la program. Mai mult, nici chiar loc de muncă nu i-a fost asigurat și a fost nevoită să se descurce de una singură cum a putut. „Pentru a ajunge în SUA am împrumutat bani de la niște săteni. Când am ajuns în SUA, nici de lucru nu aveam și am fost nevoită să-mi caut de una singură. Mi-am găsit, la un McDonald’s, dar departe de oraș, lângă un traseu, nu erau case de locuit acolo. Eram remunerată foarte puțin – 5 dolari pe oră, mizer pentru a putea să te întreții în SUA”, ne spune moldoveanca din America.
În căutarea unui job mai bun
Și pentru că nu-i ajungea nici pentru strictul necesar, a decis să-și caute un alt job și a apelat la ajutorul unei alte moldovence care tot muncea în SUA, dar într-o altă regiune, la câteva sute de kilmetri. Ajunsă acolo, conaționala i-a spus la telefon că nu este pe loc și se va întoarce în oraș peste câteva săptămâni. „Îmi părea că a căzut cerul peste mine când mi-a spus asta. Nu aveam decât 200 de dolari, dar ce poți face cu acești bani în SUA? Nici să închiriezi ceva și nici să te întreții. Câteva zile a trebuit să dorm pe unde apucam și să mă alimentez cu ce găseam. Între timp, tot căutam unde să muncesc să fac un ban. Cale întoarsă nu aveam, mai ales când mă gândeam că acasă a rămas mama bolnavă și cu două surori care trebuie întreținute”, suspină tânăra.
În una din zile când stătea pe o bancă din parc, a trecut pe alături un tânăr și o tânără care vorbeau în limba rusă. „Când am auzit limba rusă, parcă am văzut pe cineva drag, mai ales că pe atunci nici engleza nu o cunoșteam bine. M-am apropiat de ei și i-am întrebat dacă pot să mă ajute. Erau din Belarus. Într-adevăr, m-au ajutat. M-au luat la ei acasă, m-au hrănit și m-au adăpostit câteva zile. Și pentru că nu-mi puteam găsi un loc de muncă în acel oraș, am fost nevoită să mă întorc la postul vechi de muncă, chiar dacă primeam foarte puțini dolari. Așa am rezistat o perioadă până mi-am adunat bani pentru a întoarce datoria. Între timp, am rămas ilegal, dar nu vreau să vă spun cum este să stai ilegal într-o țară străină, mai ales una cum este SUA. Cu cei de acasă nu vorbeam decât o dată în câteva luni. Nu aveam posibilitate. Au fost câțiva ani de coșmar, unii de care îmi amintesc acum și mă trec fiorii”, spune Elena.
Citește continuarea pe moldnova.eu!