Vești surprinzătoare de la meteorologi. Se va întâmpla mâine!

Prima parte a săptămânii curente ne-a adus vreme caldă, cu temperaturi de până la 30 de grade Celsius. Pe 8 iunie, însă, vremea se va răcori de-a binelea.

separator
61882087

Joi vom avea temperaturi cu până la 10 grade mai mici decât miercuri. Acestea nu vor depăși +19… +24 de grade Celsius. Apoi media temperaturilor diurne va crește de la 26 de grade în data de 9 iunie, până la +28… +29 de grade sâmbătă.

Totodată, în următoarele trei zile, sunt prognozate ploi sub formă de averse cu descărcări electrice pe întreg teritoriul țării.Capturăscv

Fotbalist de la Milsami Orhei, suspectat de implicare în organizarea protestelor plătite la Moscova, în sprijinul Evgheniei Guţul

Fotbalistul Radu Cosciug, legitimat la Milsami Orhei – echipă patronată de oligarhul fugar Ilan Şor, ar fi fost implicat în organizarea unui protest plătit la Moscova, în sprijinul başcanei Găgăuziei, Evghenia Guţul, aflată în arest preventiv, relatează deschide.md.

Potrivit unei investigaţii jurnalistice realizată de echipa ONE TV, participanţii la protest ar fi fost adunaţi printr-un grup de WhatsApp, iar fiecare persoană urma să primească câte 2.000 de ruble ruseşti pentru participare.

ONE TV s-a infiltrat în chat-ul în care Cosciug le spunea participanţilor că vor fi recompensaţi financiar, dar să păstreze tăcerea.

Protestele au fost organizate atât zilele trecute, cât şi duminică la sediul Ambasadei Republicii Moldova la Moscova.

„Vor fi 10 grupe a câte 50 de oameni. Pentru fiecare grupă va fi o persoană responsabilă. Banii vor fi daţi fiecăruia dintre voi în parte, după eveniment. Despre bani nu spunem la nimeni, mâine lucrăm toţi ca şi cum ”gratis””, era mesajul lui Radu Cosciug.

ONE TV a precizat că a intrat în posesia unui video în care este surprins momentul în care participanţii la protest au primit banii promişi. Mai mult de atât, organizatorii le-au spus oamenilor că la protest pot veni şi copii de la 7 ani, iar aceştia tot vor fi remuneraţi.

Ministerul de Externe a reacţionat zilele despre protestul organizat la Moscova.

Guţul este acuzată de patru infracţiuni: finanţarea ilegală a campaniei electorale pentru funcţia de başcan în 2023, fals în acte publice, declaraţii false şi falsificarea raportului privind finanţarea campaniei.

Ea a fost reţinută marţi seara, pe Aeroportul Internaţional Chişinău, în timp ce se pregătea să plece în Turcia. Structurile judiciare susţin că Guţul intenţiona să fugă din ţară.

Meteorologii anunță cea mai caniculară vară din istoria măsurătorilor. Solurile ar putea deveni extrem de uscate, punând o presiune enormă asupra agriculturii și rezervelor de apă potabilă

Moldova se pregătește pentru una dintre cele mai fierbinți veri din istorie, conform avertismentelor meteorologilor. Fenomenul cunoscut sub numele de „cupolă de căldură” (Heat Dome) va afecta Europa, inclusiv R. Moldova și România, începând din luna iulie, scrie ziarulnational.md

Acest blocaj atmosferic va determina temperaturi extrem de ridicate, perioade prelungite de caniculă și un deficit major de precipitații, favorizând instalarea secetei severe.

Experții estimează că vara anului 2025 are o probabilitate cuprinsă între 70% și 100% de a fi una dintre cele mai toride din ultimele decenii.

Temperaturile vor depăși 30 de grade Celsius în aproape jumătate dintre zilele de vară, cu posibilitatea de a atinge sau chiar depăși recordurile anterioare de caniculă. Comparativ, într-o vară moderată, temperaturile extreme sunt întâlnite aproximativ 40 de zile, în timp ce în veri excepțional de calde, acest număr poate urca la peste 80 de zile.

Pe lângă temperaturile ridicate, meteorologii avertizează asupra unei secete severe, determinată de lipsa precipitațiilor. Un sistem atmosferic stabil va bloca formarea norilor de ploaie, ceea ce ar putea duce la o diminuare semnificativă a resurselor de apă. Solurile ar putea deveni extrem de uscate, punând o presiune enormă asupra agriculturii și rezervelor de apă potabilă, potrivit weather.com.

În imagine puteți observa că R. Moldova se află sub această „cupolă de căldură”.

Pentru a contracara efectele valului de căldură, specialiștii recomandă luarea unor măsuri preventive, precum economisirea apei, protejarea culturilor și adaptarea programului de activități în aer liber la orele mai răcoroase ale zilei.

De asemenea, este esențial ca autoritățile să pregătească planuri de gestionare a crizei pentru a proteja populația vulnerabilă în fața temperaturilor extreme. Meteorologii sfătuiesc populația și autoritățile să fie pregătite pentru un sezon de vară extrem de dificil, luând măsuri pentru a minimiza impactul caniculei asupra mediului și societății.

Un bărbat, amendat cu 25.000 de lei după ce a înotat până în Ucraina

Judecătoria Soroca a pronunțat sentința în cazul unui bărbat din Soroca, acuzat de săvârșirea infracțiunii de trecere ilegală a frontierei de stat a Republicii Moldova. Fapta a avut loc pe 5 august 2024, când inculpatul, împreună cu prietenul său, se afla pe malul râului Nistru, în preajma satului Iarova din raionul Soroca.

Potrivit declarațiilor martorilor și ale inculpatului, în ziua incidentului, acesta și prietenii săi au petrecut pe malul râului Nistru, consumând băuturi alcoolice. La un moment dat, doi dintre ei au intrat în apă pentru a se scălda. Unul s-a întors la mal, dar celălalt a continuat să înoate. Curentul l-a dus în aval, iar, fără a avea puterea de a se întoarce, a ajuns pe malul ucrainean al râului, transmite observatorul.md.

La scurt timp, grănicerii ucraineni l-au interceptat și l-au dus la post, unde a fost interogat. În ziua următoare, soroceanul a fost predat autorităților din Republica Moldova.

În fața instanței, bărbatul a recunoscut parțial fapta, susținând că nu a avut intenția de a traversa ilegal frontiera și că a ajuns pe malul celălalt al râului dintr-o greșeală. El a mai invocat faptul că pentru același incident a fost deja sancționat de autoritățile ucrainene, considerând că nu ar trebui să fie tras la răspundere din nou pentru aceeași faptă.

Avocatul său a cerut achitarea, argumentând că nu există intenția infracțională în acțiunile clientului său și că procesul ar trebui să fie închis, având în vedere că sancțiunile au fost deja aplicate de statul vecin.

Instanța a analizat declarațiile martorilor, care au susținut versiunea inculpatului, dar și alte dovezi relevante, inclusiv procesul-verbal de cercetare la fața locului și actul de primire-predare a inculpatului de către grănicerii ucraineni.

Conform legii, traversarea ilegală a frontierei este o infracțiune distinctă, iar sancțiunile aplicate de Ucraina nu pot face obiectul procesului în Republica Moldova. De asemenea, instanța a subliniat că, deși inculpatul nu a avut intenția directă de a traversa frontiera, acceptarea eventualității acestui fapt constituie tot o formă de intenție penală.

În final, instanța a decis că cetățeanul este vinovat de comiterea infracțiunii de trecere ilegală a frontierei, în conformitate cu art. 362 alin. (1) Cod penal. Pedeapsa aplicată a fost de 500 unități convenționale, echivalentul a 25.000 lei, considerându-se că fapta a fost de gravitate redusă și că nu există circumstanțe agravante.Instanța a ținut cont de faptul că inculpatul a cooperat cu autoritățile și a manifestat regret pentru fapta comisă.

Deși incidentul a fost cauzat de o eroare, fapta a fost în continuare considerată o încălcare a legii. Sentința pronunțată de Judecătoria Soroca este o lecție privind responsabilitatea individuală și respectul față de regulile care protejează securitatea națională.

Un copil de 2 ani s-a electrocutat cu firul unui robot de bucătărie!
Articolul anterior
Stela Popa lansează cartea-poveste ,,Regele cel înțelept”!
Articolul următor
Close menu