Analize medicale gratuite pentru 600 de copii din centre de plasament!

Circa șase sute de copii aflați în plasament instituționalizat au beneficiat de analize medicale complexe gratuite la câteva laboratoare medicale private. Rezultatele validate ale analizelor au fost remise către personalul medical al instituțiilor în care se află copiii, pentru a revizui conduita de diagnostic și inițierea programelor personalizate de tratament pentru copiii din centrele de plasament care se confruntă cu probleme medicale.

separator
Collage

Inițiativa a fost implementată de către centrele medicale „Invitro Diagnostics”, „Medexpert”, „ Eurolab”, „Sante” și „Micromed”, în parteneriat cu Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei. Inițiativa este susținută de încă un centru privat, care a solicitat să-i fie păstrat anonimatul.

În cadrul unui eveniment de totalizare a inițiativei „Sănătatea pentru copiii instituționalizați”, Boris Gîlca, doctor în științe medicale și directorul „Invitro Diagnostics”, a menționat că fiecare copil, inclusiv aflat sub o măsură specială de protecție, are dreptul la servicii medicale de calitate, de acces la teste medicale preventive.

În cadrul respectivei inițiative, testele medicale au inclus un pachet standard de 12 parametri vitali evaluați la fiecare copil. Totodată, copiilor aflați sub îngrijire medicală specială le-au fost executate probe suplimentare de înaltă încărcătură clinică și tehnologică. Cheltuielile în cadrul inițiativei se cifrează la peste 204 de mii de lei.

Vasile Croitoru, directorul Agenției Naționale pentru Asistență Socială din cadrul MMPSF, a declarat că această inițiativă reprezintă o acțiune de înaltă responsabilitate socială a sectorului privat, o investiție în prevenție și în calitatea vieții copiilor instituționalizați. Copiii au beneficiat de analize prin utilizarea celor mai moderne tehnologii ale laboratoarelor private.

De analize complexe în scop de screening au beneficiat copiii de la Casa-internat pentru copii cu deficiențe mintale (fete) din Hâncești, Casa-internat pentru copii cu deficiențe mintale (băieți) din Orhei, dar și Centrul de plasament temporar al copiilor în situații de risc „Azimut” din Soroca. Beneficiari au mai fost cei de la Centrul pentru copii cu cerințe educative speciale „Speranța” din Criuleni, Centrul de reabilitare și protecție socială a copiilor în situație de risc „Пламъче” din Taraclia și de la casele de tip familial din zona de nord a Republicii Moldova.

În cadrul evenimentului a fost prezentată și platforma de asociere a laboratoare medicale private în scopul menținerii unui dialog cooperant și transparent cu autoritățile și pentru promovarea programelor de prevenție. Platforma este deschisă pentru toate laboratoarele medicale private care vor împărtăși aceleași obiective și valori.

sursa: www.ipn.md

Important! Ce se întâmplă în organism după ce încetezi să mai fumezi țigări electronice

Țigările electronice au fost considerate o alternativă sănătoasă a celor clasice, dar studiile efectuate de-a lungul timpului au arătat că acestea pot afecta plămânii și, în plus, dau dependență, scrie digi-world.tv.

Ce se întâmplă în organismul tău, însă, atunci când renunți să mai utilizezi țigări electronice? Aceasta este întrebarea pe care și-au pus-o mulți oameni, iar un expert a încercat să ofere un răspuns.

Potrivit The Healthy, atunci când încetezi să mai folosești țigările electrice, tensiunea arterială scade, iar circulația sângelui se îmbunătățește, potrivit Nikolei Djordjevic, project manager al Med Alert Help.

Aceasta susține că, în anumite cazuri, poate să se îmbunătățească și respirația. Aceste țigări electronice conțin două ingrediente glicol propilen și glicerină vegetală, care atunci când sunt încălzite produc niște compuși chimici ce afectează tractul respirator, potrivit unui studiu publicat în International Journal of Environmental Research and Public Health.


Țigările electronice, la fel ca și cele obișnuite, dau dependență, motiv pentru care odată ce ai încetat să le mai folosești te poți confrunta cu simptome precum creșterea dorinței de a fuma, schimbări ale stării de spirit, probleme de concentrare, iritabilitate, dar și anxietate. Unele persoane se pot confrunta și cu dureri de cap, transpirații, insomnie, constipație.

Totodată, țigările electronice îți pot afecta simțurile, motiv pentru care odată ce ai renunțat la ele poți să observi o îmbunătățire a capacității de a mirosi ori a gustului. În plus, cele mai noi studii arată că nicotina poate crește chiar și nivelul de zahăr din sânge.

O lună mai târziu după ce ai încetat să folosești țigările electronice vei observa o îmbunătățire a sănătății plămânilor, care vor funcționa mai bine. Astfel, respirațiile scurte și tusea nu vor mai reprezenta probleme pentru tine, potrivit sursei citate.

A fost înregistrat primul caz de gripă sezonieră

Agenția Națională pentru Sănătate Publică continuă supravegherea infecțiilor respiratorii și monitorizarea circulației virusurilor gripale și SARS-CoV-2 la nivel național. Astfel, în perioada 18.11.2024-24.11.2024, au fost înregistrate 4889 de cazuri de infecții respiratorii, majoritatea fiind la copii (60%). Datele indică o creștere cu 1% față de săptămâna precedentă și o descreștere cu 24,1% în comparație cu perioada similară a sezonului precedent, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

În perioada menționată, a fost înregistrat un caz de gripă sezonieră, de tip B, la o femeie în vârstă de 33 de ani, din raionul Criuleni. Persoana nu a fost vaccinată împotriva gripei.

Pe parcursul săptămânii trecute, au fost înregistrate 30 de cazuri de COVID-19 (inclusiv 6 în regiunea transnistreană), fiind o creștere cu 3,5% comparativ cu săptămâna precedentă a acesteia. În rândul copiilor de până la 14 ani, au fost raportate 6 cazuri.

Semnele care indică agravarea unei infecții respiratorii

Odată cu instalarea sezonului rece crește numărul infecțiilor respiratorii, în cele mai multe cazuri fiind vorba despre răceală și gripă. Deși în majoritatea situațiilor astfel de afecțiuni pot fi tratate la domiciliu, conform recomandărilor oferite de medicul de familie sau de medicul infecționist, în unele cazuri manifestările clinice se pot agrava și atunci este necesară prezentarea într-un compartiment de primiri urgențe, scrie digi24.ro.

Persoanele care au un risc crescut de a dezvolta o infecție respiratorie și complicații ulterioare sunt cele cu un sistem imunitar slăbit, copiii, femeile însărcinate, pacienții cu boli cronice și vârstnicii. În unele situații, pe lângă manifestările clinice obișnuite în infecțiile respiratorii, precum tuse, strănut, congestie nazală, rinoree, o stare generală de rău și dureri musculare, pot să apară semne și simptome care indică agravarea acestei afecțiuni. Printre semnalele de alarmă se numără dispnee, adică dificultăți de respirație, wheezing sau respirație șuierătoare și febră persistentă. Indiferent de tipul infecției respiratorii, boala nu trebuie neglijată sau tratată necorespunzător, deoarece pot apărea complicații severe, precum pneumonia, sinuzita acută, bronșiectazia sau sindromul de detresă respiratorie la adult. Consultul medical este foarte important, pentru stabilirea diagnosticului corect și a tratamentului corespunzător, evitând astfel declanșarea acestor complicații. În cazul în care acestea totuși apar, este esențial ca pacientul să se prezinte de urgență la spital.

Cristina Gheiceanu și părinții ei, în vacanță pe Insula Sardinia
Articolul anterior
O actriță de la noi a recunoscut că a fost bătută de soțul său
Articolul următor