Cristina Mastac-Comerzan, cofondatoarea proiectului Ask a Mom, omul cu inimă mare care a ajutat atâția copii bolnavi și micuți din familii social-vulnerabile, a fost operată la inimă, după ce acum câteva săptămâni medicii i-au descoperit un viciu cardiac, o gaură de 3 cm la nivelul septului cardiac, ce necesita urgent de o intervenție chirurgicală complicată. Operația a decurs cu succes, grație medicilor și a oamenilor cu suflet mare care i-au oferit o mână de ajutor Cristinei, pentru ca mămica a doi copii să se vindece.
Astăzi, de ziua inimii, cofondatoarea Ask a Mom a scris un mesaj emoționant de mulțumire tuturor celor care i-au fost alături în clipele grele:
“Ziua inimiiii❤️
O cicatrice, e doar o amintire a unei bătălii câștigate…
De multe ori am auzit că sunt norocoasă. Des mă înfuriam, mai ales după luni întregi petrecute prin spitale, după pierderi și dureri. Azi pot spune că nu sunt norocoasă, ci mai degrabă binecuvântată.
Sunt binecuvântată să dau în calea mea de oameni de la Dumnezeu!
-Oameni datorită cărora am azi (cu tot buchetul meu de patologii) doi copii sănătoși- mulțumesc Domnului Friptu Valentin și echipei!!
-Oameni care luni mi-au reconstruit (gaura nici nu era gaură, ci lipsea practic septul) și remodelat inima oprită (plastie și reconstrucție de valve) -plecăciuni Domnului Aureliu Batrinac și echipei lui de la MedPark (D-nul Ion Esanu, D-nul Andrian Rotaru, D-nul Serghei Voitov! Oamenii ăștia sunt magicieni, ei sunt îngerii lui Dumnezeu, care ard pentru a ne salva viețile… Doar că realizăm asta abia când le pășim pragul! Sunt extrem de bucuroasă că am decis să fac intervenția acasă (apropos echipamentul din sala de operații este pur și simplu cosmos), să fiu lângă ai mei căci dorul e sfâșietor de greu!-Oameni ca voi, dragii mei (nu fac tag-uri că ar fi muuuulte), cărora vă mulțumesc pentru avalanșa de emoții, lacrimi, recunoștința pe care ați declanșat-o în inimă mea, cam chinuită ce-i drept, dar deja “reparata”, în care fiecare aveți și veți avea un loc aparte!
Urmează o perioadă lungă de reabilitare, dar vreau să vă asigur că îndată ce mă fac bine, o să fac o campanie tare frumoasă (de Crăciun, sau Paști, sau pentru picii din malnutriții) pentru că cu o inimă sănătoasă vom reuși de sute de ori mai multe!
Aveți grijă de inimile voastre și sădiți în ele doar ce-i luminos și cald!”