Problemele dentare din timpul sarcinii!

Secretul unei danturi sănătoase în timpul sarcinii şi alăptării  se ascunde în igiena regulată a cavităţii bucale.

separator

Petru Goriuc,
medic stomatolog,
Centrul stomatologic „Astralis Dent”

Iar în cazul apariţiilor unor mici probleme stomatologice, sfatul şi intervenţia specialistului îţi pot salva dantura.

Sarcina influenţează apariţia cariilor?

Desigur femeile gravide sunt predispuse la apariţia cariilor. Uneori, poţi bea suplimente de calciu, consuma kilograme de brânză, dar acestea să nu se asimileaze în organism şi astfel se produce o carenţă de calciu. Prin urmare, numărul cariilor poate crește. Numai o igiena orală corectă îţi poate salva dinţii. Iar îndată ce observi caria, adresează-te stomatologului, pentru că un început de carie poate fi tratat cu uşurinţă. Iar dacă este nevoie de o intervenţie mai complicată cu implicarea anestezicului, evit-o în primul trimestru de sarcină. Stomatologul cu siguranţă, în dependenţă de starea dintelui, va amâna procedurile mai complicate şi va interveni mai târziu, atunci când sănătatea copilului nu va fi pusă în pericol.

Sensibilitatea gingiilor, gingivita şi infecţia cronică

Printre efectele adverse ale schimbărilor fiziologice hormonale din timpul sarcinii este şi fragilitatea ţesutului conjunctiv, care duce la apariţia sângerării gingivale. Iar gingivita (inflamaţia gingiilor) este o patologie întâlnită frecvent la gravide. Şi ca orice infecţie cronică, este periculoasă pentru gravidă.

Trebuie să ştii că uneori sarcina duce la apariţia gingivitei (gingivita gravidelor), iar lipsa igienei corespunzătoare a cavităţii bucale duce la agravarea ei. Odată cu naşterea copilului gingivita gravidelor dispare.

Am „ greţuri matinale”, ce fac cu dinţii mei?

Unele gravide, din cauza „greţurilor matinale”, nu pot repescta igiena dentară, iar depunerile dentare agravează gingivita şi pot duce la apariţia parodontitei. Există soluţii şi în acest caz, important este să-ţi pese de tine şi de copil.

Primul pas este să schimbi pasta de dinţi cu una fără arome şi miros. Dacă ideea de a te spăla pe dinţi îţi provoacă greaţă, încearcă clătirea zilnică a gurii cu apă în care ai pus bicarbonat de sodiu sau apă de gură, important este să consulţi un stomatolog care poate depista o carie la timp şi o poate trata fără intervenţii majore.

După ce perioada de toxicoză a trecut, poţi reveni la un regim normal de îngrijire a dinţilor, nu înainte de a face o procedură de igienă profesională la medicul stomatolog. Aceasta include curăţarea profundă a dinţilor cu air-flow – cu ajutorul unui jet puternic de aer, apă şi un praf special elaborat, medicul curăţă depunerile dentare în locurile greu accesibile pentru o perie obişnuită. Procedura în sine nu are acţiune negativă asupra smalţului şi nu conţine compuşi chimici nocivi, în plus, crează senzaţia de albire a dinţilor.

Mai rău – vărsăturile afectează smalţul dinţilor

Atunci când vomiţi, sucul gastric influenţează pH-ul cavităţii bucale care devine foarte agresiv pentru dinţi. Iar expunerea regulată a dinţilor la aciditate distruge smalţul dinţilor. Medicii recomandă ca, după fiecare vărsătură să clăteşti gura cu apă în care ai pus bicarbonat de sodiu pentru a neutraliza acidul.

Igiena corectă a cavităţii bucale

  • Periază minim 3 minute dinţii şi fă mişcări corecte cu peria pentru a ajunge în spaţiile interdentare.
  • Clăteşte cavitatea bucală cu apă de gură, după fiecare masă.
  • Foloseşte aţa dentară.

Dieta pentru dinţi sănătoşi

  • Alimentaţia raţională bogată în Ca şi P (lapte, legume, fructe) precum şi în vitaminele A, B, C, D.
  • Evită dulciurile, deşi „poftele” din timpul sarcinii sunt de obicei orientate către ele.
  • Nu consuma băuturi carbogazoase.

Proceduri stomatologice care trebuie să le eviţi

  • Albirea dinţilor
  • Radiografie stomatologică

Adresa noastra: str. Petru Rares 36
Tel: +373 22 60 23 32
Tel. fax: +373 22 83 00 34
Mob: 373 68 25 02 50
E-mail: corina.astralis@gmail.com
www.astralis-dent.md

Anastasia Fotachi și Gabriel Stati au arătat în premieră chipul fiul lor, Alistar

Astăzi, fiul Anastasiei Fotachi și al lui Gabriel Stati a împlinit un anișor. Cu această ocazie, părinții au decis să arate în premieră chipul băiețelului.

“La un an de la venirea ta în viața noastră, vrem să-ți transmitem cele mai calde urări de La Mulți Ani, micuțule! În acest an, ai adus atât de multă fericire și lumină în jurul nostru, încât nu putem decât să fim recunoscători pentru binecuvântarea de a te avea alături de noi.

Fiecare zâmbet și fiecare pas mic pe care îl faci ne umple inima de bucurie și mândrie. Sperăm ca fiecare zi din viața ta să fie la fel de minunată și plină de aventuri ca această primă aniversare! La mulți ani, băiețelul nostru drag și iubit! Să crești mare și să fii mereu înconjurat de iubire și fericire!”, a scris bloggerița în dreptul pozelor cu Alistar.

sursa foto: Facebook/Anastasia Fotachi

Cristina Scarlevschi: Banii adunați pentru înmormântarea lui Alex vor fi donați Institutului Mamei și Copilului

Cristina Scarlevschi și soțul ei au făcut un anunț emoționant, deși sunt frânți de durere după pierderea fiului. Soții au venit cu un mesaj de mulțumire pentru cei care au donat bani pentru înmormântarea lui Alex și au spus că banii vor fi donați unui spital.

„Vrem din partea noastră să mulțumim tuturor celor care s-au implicat, care au contribuit cu un ajutor moral, fizic și financiar. O să vi se întoarcă totul înzecit pentru că mi-am dat seama că oameni buni sunt foarte mulți, oameni luminoși cu dragoste în suflet… Chiar ne-ați ajutat foarte mult”, a spus Scarlevschi.

„Mai sunt bănișori și noi cu Vlad am decis să donăm acești bani la Centrul Mamei și a Copilului, în secția Neurologie, unde am stat cu Alex. Nu sunt tare bune condițiile și vrem să facem acea cameră frumoasă și dacă cineva, să nu dea Domnul să ajungă acolo, să fie într-o ambianță plăcută. În continuare noi vom dona multe lucru de-ale lui Alex și în general, vrem să facem cât mai mult bine din dragostea noastră”, a spus dansatoarea.

„Vă mulțumim încă o dată pentru tot suportul care ni l-ați oferit”, a mai menționat soțul Cristinei Scarlevschi.

Fiul Cristinei Scarlevschi s-a stins din viață, la doar 1 anișor și patru luni, după lupta cu un diagnostic crunt, microcefalia. Tinerii părinți au luptat cu toată ființa lor, căutând inclusiv soluții de vindecare peste hotare, însă nu au reușit să își salveze copilașul.

Patru bebeluși s-au născut la o maternitate din Chișinău, în Noaptea de Înviere

La spitalul ,,Gheorghe Paladi” din Chișinău, în Noaptea Învierii, s-au născut patru bebeluși. Părinții au fost binecuvântați cu cel mai așteptat și prețios cadou chiar în zi de Paște.

,,Primul născut în Noaptea Învierii este un băiețel care a venit pe lume la ora 00:20, acesta având greutatea la naștere de 4050 g. Toate nașterile au avut loc pe cale naturală și au decurs fără complicații. Bebelușii sunt perfect sănătoși, iar starea de sănătate a mamelor este stabilă”, se arată în comunicatul instituției medicale.

Și medicii s-au aflat la datorie în această noapte deosebită pentru creștini. Au muncit cu dăruire și în zi de sărbătoare, pentru ca mamele să își vadă visul împlinit.

sursa foto: Facebook

Supă de fasole verde!
Articolul anterior
Problemele cu drogurile și alcoolul l-au doborât! Charlie Sheen se retrage din cinematografie!
Articolul următor