Produse din carne alterată vândute în piețele din Capitală și în magazinele din sate

Își făceau avere pe sănătatea oamenilor. O grupare criminală care videa în piețele din Chișinău și în magazinele din sate produse din carne alterată, a fost anihilată de polițiști.

separator

Cauză penală în acest sens a fost pornită încă în luna mai din acest an, pentru diminuarea și neachitarea impozitelor în proporții deosebit de mari, în cadrul căreia ulterior au fost identificate trei persoane cu vârste cuprinse între 30 și 54 de ani – agenți economici. Aceștia gestionau două întreprinderi specializate în comercializarea mezelurilor, pe care le produceau atât din carne cumpărată de la producătorii autohtoni, cât și de la producătorii străini.Marfa alterată era introdusă în țară prin regiunea transnistreană, prin ocolirea punctelor vamale și fără achitarea taxelor necesare. În cadrul perchezițiilor, polițiștii au ridicat mezeluri expirate, înscrisuri de ciornă, unde erau menționate salariile neoficiale ale angajaților, dar și peste șapte milioane de lei – proveniți din vânzarea produselor alterate.

Sursa: realitatea.md

De astăzi lumina și căldura sunt mai scumpe

Consumatorii vor achita începând cu ziua de astăzi mai mult pentru energia electrică și pentru energia termică. Hotărârile ANRE cu privire la majorarea tarifelor au fost publicate în Monitorul Oficial, transmite IPN.

UPD 11.00 – În știrea inițială s-a strecurat o eroare tehnică: au fost indicate aceleași tarife pentru ambii furnizori de energie electrică. IPN își cere scuze pentru această confuzie. Precizăm că noile tarife pentru consumatorii Premier Energy sunt următoarele:

Pe 3 ianuarie, pentru „Premier Energy” au fost aprobate următoarele tarife, fără TVA, în funcție de punctele de delimitare sau locurile de consum ale consumatorilor finali:

– 3,02 lei/kWh la punctele de intrare în rețelele electrice de transport;

-3,26 lei/kWh la punctele de ieșire din rețelele electrice de transport;

– 3,29 lei/kWh pentru consumatorii finali, ale căror instalații electrice sunt racordate la rețelele electrice de distribuție de înaltă tensiune (35; 110 kV);

– 3,51 lei/kWh pentru consumatorii finali, ale căror instalații electrice sunt racordate la rețelele electrice de distribuție de medie tensiune (6; 10 kV);

– 4,10 lei /kWh pentru consumatorii finali, ale căror instalații electrice sunt racordate la rețelele electrice de distribuție de joasă tensiune (0,4 kV).

Pentru „Furnizarea Energiei Electrice Nord” au fost aprobate următoarele tarife, fără TVA:  

– 3,10 lei /kWh la punctele de intrare în rețelele electrice de transport;

-3,34 lei /kWh la punctele de ieșire din rețelele electrice de transport;

– 3,64 lei /kWh pentru consumatorii finali, ale căror instalații electrice sunt racordate la rețelele electrice de distribuție de medie tensiune (6; 10 kV);

-4,68 lei /kWh pentru consumatorii finali, ale căror instalații electrice sunt racordate la rețelele electrice de distribuție de joasă tensiune (0,4 kV).

Tot de astăzi intră în vigoare noul tarif pentru consumul de agent termic. Tariful pentru energia termică livrată de către SA „Termoelectrica” va constitui 2 510 lei /Gcal (+38%). Tariful pentru energia termică livrată de „CET Nord” va fi de 2 126 lei /Gcal (+17%).

În cazul „Comgaz-Plus”, tariful pentru termie va fi de 3 603 lei /Gcal (+1%). Consumatorii „Rețelelor și Centralelor Termice Comrat” vor achita un tarif de 3 222 lei /Gcal (+12%).

Încă o lună de stare excepțională: Noi decizii luate la Tiraspol

Starea de urgență din regiunea transnistreană a fost prelungită cu 30 de zile. Așa-zisul soviet suprem a aprobat în acest sens „decretul” liderului de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, transmite IPN.

Potrivit deciziei administrației de la Tiraspol, starea de urgență, instituită în legătură cu criza energetică, rămână în vigoare până pe data 8 februarie.

Administrația de la Tiraspol a decis pe 9 decembrie 2024 să instituie stare de urgență economică pe malului stâng al Nistrului, dar atunci încă nu se cunoștea dacă după 1 ianuarie 2025 concernul rus Gazprom va continua sau nu livrările pentru regiunea transnistreană.

De când gazul rusesc a fost oprit, peste 51 000 de gospodării din regiunea transnistreană au rămas fără gaz și aproape 1 500 de blocuri de locuințe nu au căldură și nici apă caldă. De asemenea, localnicii se confruntă cu deconectări zilnice de energie electrică.

Doi adolescenți, ambii de 17 ani, au fost atacați de un grup de indivizi în noaptea de Anul Nou. Patru tineri au fost reținuți în urma incidentului violent

Patru tineri cu vârstele cuprinse între 19 și 23 de ani, originari din raioanele Ialoveni și Basarabeasca, au fost plasați în arest pentru 30 de zile, fiind cercetați penal pentru vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

În noaptea de 1 ianuarie, polițiștii de la Botanica au fost sesizați cu privire la un incident violent care a avut loc în curtea unui bloc de pe bd. Dacia. Doi adolescenți, ambii de 17 ani, au fost atacați de un grup de indivizi. Conflictul a început cu un schimb de replici și a escaladat rapid într-o bătaie, în urma căreia victimele au suferit multiple răni provocate de un obiect ascuțit. Victimele au fost transportate de urgență la spital pentru îngrijiri medicale. După măsurile speciale de investigație întreprinse de polițiști, suspecții au fost identificați și reținuți. Aceștia nu sunt la prima abatere de la lege, fiind anterior cercetați pentru huliganism.

Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă pedeapsă cu închisoarea de la 10 la 12 ani.

Angelina Jolie, complet nemachiată la un eveniment. Cum a arătat actrița?
Articolul anterior
Antonia a apărut pe jumătate goală la un eveniment monden și a făcut vâlvă în presă cu ținuta ei
Articolul următor