O mama care crește singură trei copii riscă să ajungă în stradă. Doi dintre micuți sunt grav bolnavi

În ajunul Sărbătorilor, haideți să fim mai buni! Un caz extrem de dureros și grav are nevoie de implicarea maximă a celor din jur, pentru o mână de ajutor. O mamă din Vadul lui Vodă care își crește singură cei trei copii riscă să ajungă în stradă.

separator

Tatăl copiilor a pecat, nu se știe nimic de el. Sărmana mamă a rămas neajutorată cu doi copii bolnavi.
Băiețelul în vârstă de 5 ani este paralizat de la piept în jos, suferă de hidrocefalie și spina bifida și poartă mereu scutece (nr.6).

Fetița de 3,5 ani poartă la picioruț mărimea 24-25.

Celealtă fetiță, în vârstă de 1,5 ani, suferă și ea de spina bifida. Micuța nu merge, se târâie în genunchi. Potrivit medicilor, dacă va purtea încplțăminte specială și va continua reabilitarea are țanse să meargă. Fetița are nevoie de scutece, mărimea nr.4.

Pe lângă toate necazurile care s-au abătut asupra acestei familii, un alt lucru grav a ieșit la iveală. Cei trei copii și mama lor nu au o locuință a lor.

Ei stau cu chirie într-o cameră de cămin din Vadul lui Vodă. Au datorii de peste 2000 de lei la agentul termic și sunt alungați din casă. Nu au pe nimeni care să îi ajute! Svetlana este singură pe lume și prea puțin în stare să schimbe destinul copilașilor săi, care i-a lovit atât de dur și care au nevoie în permanență de ea pentru a-i ajuta.

Copiii nu au nici hăinuțe, nici încălțăminte, nu au nici ce să mănânce. Cazul a intrat în vizorul oamenilor datorită echipei Ask a Mom. Cei care doresc să ajute această familie, sau să meargă la ei acasă, îi pot scrie Cristinei Mastac-Comerzan pe pagina sa de facebook. ( tel. 069939897)

De asemenera, puteți face donație online, prin card sau SMS, accesând acest link: https://guvern24.md/en/projects/o-raza-de-lumina-editia-ii/

Ajutorul oferit de către Dvs. va ajunge neapărat la această familie neajutorată și la alți zeci de copii care așteaptă o rază de lumină. Nu fiți indiferenți! Să facem fapte bune în ajunul Crăciunului!

Anul trecut, cu ajutorul celor de acasă, echipa Ask a Mom a reușit să ajungă la 83 de familii și mai mult de 200 de copii, iar anul acesta își dorește să bucure cât mai mulți micuți din țară. Donează!

Spațiile comerciale de la aeroport vor fi licitate pentru închiriere după alte reguli

Spațiile comerciale de la aeroport vor fi licitate pentru închiriere după alte reguli, a anunțat Agenția Proprietății Publice (APP) din Republica Moldova, scrie evz.ro.

Decizia a fost luată după ce au eșuat primele două încercări de atribuire prin licitație a spațiilor comerciale de la Aeroportului Internațional Chișinău, cunoscute anterior ca „Magazinele Șor”, după proprietarul acestora, condamnatul fugar Ilan Șor.

Acum, Agenția Proprietății Publice spune că va ajusta condițiilor de participare la licitația pentru locațiunea spațiilor din aeroport pentru a atrage mai multe companii internaționale de renume.

„Având în vedere că în ultima etapă a licitației anterioare a depus actele doar o singură companie, Agenția Proprietății Publice (APP) propune ca o nouă licitație să se organizeze cu schimbarea condițiilor”, se arată în comunicatul APP.

Care vor fi noile condiții de participare

„Drept urmare, APP va recomanda AIC să examineze oportunitatea ajustării caietului de sarcini prin:

– Includerea explicațiilor suplimentare și mai detaliate ale criteriilor, fără a lăsa loc de interpretări;

– Reducerea numărului de aeroporturi în care participanții trebuie să își demonstreze activitatea, drept recomandare de la 10 la 7;

– Divizarea licitației în 2 loturi distincte, pe domenii, un lot pentru Travel Retail (magazine) și un alt lot pentru Food and Beverages (restaurante).

Se va propune extinderea termenului de transmitere în chirie a spațiilor de la 3 la 5 ani pentru compania câștigătoare. Menționăm că termenul de 3 ani prevăzut inițial în caietul de sarcini este bazat pe normele legale existente”, se mai afirmă în document.

Se va schimba și legea privitoare la aeroport

Pentru a exclude limitarea actuală de maximum 3 ani de contract în locațiunea spațiilor din cadrul aeroportului, APP va veni către Parlament cu propuneri de ajustare a legii, pentru a include Î.S. ”Aeroportul Internațional Chișinău” în lista bunurilor nepasibile (interzise) de privatizare. Această modificare, de asemenea, va garanta că AIC va rămâne în proprietatea statului pe viitor.

Termenul de inițiere a licitației va curge din momentul modificării legislației cu privire la bunurile nepasibile de privatizare”, se arată în comunicatul emis de APP.

Reamintim că, în urmă cu două săptămâni, licitația pentru spațiile comerciale din incinta Aeroportului Internațional Chișinău a fost sistată, după ce s-a constatat că singurul ofertant existent nu a depus toate actele necesare.

Gest uimitor de mărinimie! Peste o tonă de produse pentru masa de sărbătoare, adunate la biserica din Ratuș. Acestea vor ajunge la persoane nevoiașe

Gest uimitor de mărinimie! O cantitate record de produse pentru masa de sărbătoare a fost adunată în localitatea Ratuș din raionul Criuleni, unde tinerii voluntari s-au mobilizat, sub oblăduirea preotului Ion Marian. Aceștia au strâns circa 1.300 de kg. de produse alimentare, dar și de igienă care vor ajunge la persoanele nevoiașe din Ratuș, Drăsliceni și Logănești.

Îngerașii noștri în acțiune! Captură record! Am strâns sute de zâmbete de la oameni, sute de pachete pline cu bunătate și peste 1300 de kg de bunătăți! Mulțumiri din suflet tuturor oamenilor cu inimă plină de iubire din comuna noastră și din satul Magdacești, care au pășit în ziua Campaniei de Paști, pragul Magazinului Linella din Magdacești!

În această Campanie de sensibilizare oamenilor, au fost mobilizați 20 de voluntari în patru ture câte cinci voluntari! Magazinul Magdăcești ne-a fost gazda noastră! Pentru această organizare a noastră, Directorul unui prestigios Liceu din capitală, s-a alăturat cu încă 50 de pachete cu produse alimentare și de igiena pentru bătrânii noștri!

Produsele au fost sortate și vor fi împărțite de voluntarii noștri în trei sate din comuna noastră! Ratuș, Drasliceni, Loganesti!

Meritul forte pentru această activitate rodnică, revine Misiunii Sociale Diconia căreia îi mulțumim, și Centrului Tinerilor Voluntari ai noștri sunt cei mai harnici! Dumnezeu să ne dăruiască Sărbători luminoase tuturor! Hristos să Învieze în fiecare suflet!”, a scris părintele Ioan Marian într-o postare.

Nu este pentru oară când preotul din Ratuș face gesturi emoționante pentru enoriașii din parohia sa, iar ajutorul penrsoanele nevoiașe sau bătrâni a devenit o tradiție în pragul sărbătorilor.

Localnicii îl susțin și îl sprijină în toate acțiunile pe care le inițiază.

Locuință mistuită de flăcări după ce stăpâna a pornit mașina de spălat și a plecat la cimitir

Nenorocire în ajun de Paște. Casa unei femei din Grigoriopol a fost distrusă parțial de flăcări.

Totul s-a întâmplat pe data de 2 mai, în jurul orei 17:00, atunci când gospodina casei a pus hainele la spălat și a plecat la cimitir, transmite Știri.md cu referire la presa din stânga Nistrului.

În acest moment s-a produs un scurtcircuit și a izbucnit focul. În rezultat, a fost distrusă bucătăria casei.

Pompierii au luptat cu focul timp de 45 de minute pe o suprafață de opt metri pătrați. Incendiul a afectat mobilierul bucătăriei și grinzile din tavan. Ușile și ferestrele erau închise.

Din fericire, nicio persoană nu a avut de suferit.

S-a stins din viață Alexandru Moșanu, primul președinte al Parlamentului Republicii Moldova
Articolul anterior
S-a stins din viață Vladimir Curbet, conducătorul Ansamblului de Dansuri Populare „Joc”
Articolul următor