Administrația IMSP Institutul Mamei și Copilului s-a autosesizat în cazul femeii care ar fi fost lăsată acum două săptămâni să nască în veceul istituției medicale. Potrivit unui comunicat de presă emis de instituție, la adresa spitalului nu a parvenit nicio plângere în acest sens. Totodată, administrația susține că a fost instituită o comisie care urmează să stabilească exact toate circumstanțele cazului.
Odată cu stabilirea acestora, toate persoanele care se pot face vinovate, care au admis încălcări ale eticii și deontologiei medicale, precum și a regulamentului de activitate a subdiviziunii, vor fi sancționate și se vor lua toate măsurile corespunzătoare în privința acestora, notează comunicatul.
„Administrația Institutului Mamei și Copilului condamnă vehement orice încălcări ale protocoalelor medicale în vigoare, orice devieri de comportament admise de oricare dintre colaboratorii medicali, ce activează în cadrul instituției, calificându-le drept inadmisibile și incompatibile cu profesia de medic”.
Amintim, că o femeie susține că ar fi fost lăsată să nască în veceul Institutului Mamei și Copilului din Chișinău. O scrisoare anonimă a devenit virală pe rețelele de socializare, în care aceasta scrie prin ce chinuri groaznice ar fi trecut acum două săptămâni, când a născut prematur în instituția medicală.
Potrivit femeiei, se afla la termenul de doar 21 de săptămâni, iar medicii i-au diagnosticat copilul cu malformații. Ea spune, că personalul medical ar fi neglijat-o, iar asistenta medicală a avut un comportament inuman față de ea.
„Aşa m-am chinuit 23 ore. Soră medicală a întrat o dată și mi-a adus sudna, spunându-mi : „hai poate rabzi până la 8 ca să vină medicii, să nu naști la mine”. Mă rugam la Dumnezeu să nu nasc chiar, mă temeam să nimeresc pe mâna ei. A mai întrat la 3 noaptea la mine și a început a striga: „și raji? Sperii alte fete!””, scrie femeia.
Avocatul Promo Lex, Dumitru Slusarenco afirmă că i-a oferit fetei consultanța juridică primară.
„Fata e tare speriată și se fac multe presiuni asupra ei, acum. Ea are nevoie de ajutor și susținere, iar oamenii care se fac vinovați de aceste chestii oribile trebuie trași la răspundere”, a scris Slusarenco pe pagina sa de Facebook.
Iată mai jos textul postării publicate pe rețelele de socializare:
„Vreau să fac auzită această istorie, ca să ajungă la ochii fiecăruia… Scriu această postare nu pentru ca să fiu miluită, ci să știe lumea ce se întâmplă la CENTRUL MAMEI ȘI AL COPILULUI!!! În urmă cu 2 săptămâni am fost nevoită să nasc, de fapt să chemăm nașterea (termen 21 săptămâni). Inițial am ajuns cu dureri de burtă la urgenţă, doamna de gardă m-a alungat acasă, cică tot bine. Noaptea iar m-a luat ambulanţa. Am fost internată, de sâmbătă până luni nici nu se apropiau de mine, au văzut în istorie că îngerașul meu e foarte bolnav și au așteptat până luni. Luni doamna Fuior mi-a confirmat patologiile și deja s-a început procesul. Am trecut prin iad și scriu cu lacrimi în ochi.
M-au trimis să îmi cumpăr pastile care îmi cheamă nașterea. Prima pastilă am băut-o și am așteptat o zi. Menționez că nu mâncasem 2 zile.
A doua zi m-au trezit la 6 dimineața și mi-au zis să pun sub limbă o pastilă, în 5 minute s-au început durerile, peste jumate de oră încă una, am luat în total 4 pastile. Aveam dureri groaznice. Nimeni nici nu întra în cameră. Eram doar cu o fată, care trebuia să se ducă acasă, dar a rămas cu mine, văzând atârnarea lor. Peste 2 ore mi-au pus încă 2 pastile sub limbă. Vărsam verde, fată care era cu mine a fugit să îi cheme, iar din coridor am auzit: „șap și dacă varsă, nu poate ieși până la baie?” ok…. Mi-au pus o injecție, mi s-a început un șoc, mă zbăteam mai ceva ca peştele, nu tremuram, dar mă zbăteam. Fata a chemat medicul, iar el zice că tot normal, dar nici nu mă puteau ține.
Mi-au dat încă 2 pastile. Nu aveam nimic puteri, plângeam de durere și mergeam în genunchi… Mi-au mai pus câteva injecții… Deja nu aveam puteri nici să ţip, nici să mă mișc.
Aşa m-am chinuit 23 ore. Soră medicală a întrat o dată și mi-a adus sudna, spunându-mi : „hai poate rabzi până la 8 ca să vină medicii, să nu naști la mine”. Mă rugam la Dumnezeu să nu nasc chiar, mă temeam să nimeresc pe mâna ei. A mai întrat la 3 noaptea la mine și a început a striga: ” și raji? Sperii alte fete!” Doamne…. Doamne…. Mă rugam să îmi rupă apele, leșinam de durere, vroiam să îmi bag mâine le să le rup singură, săream cu toată durerea în sus, mergeam, mă târâiam pe sub pat, vroiam deja să mă arunc peste geam….
Când simțeam că mi se duc ochii peste cap am chemat soră medicală, am rugat-o să cheme doctorul că nu pot, într-adevăr nu puteam nici să deschid ochii, iar ea îmi spune : „iaca încă banii nu i-am mai cheltuit pentru tine pe telefon, eu o să decid când vine doctorul și când nu”…. Ooohhhh doamne… La 4 jumate dimineaţa eram plină de sânge, soră medicală tot nu vroia să cheme doctorul, a zis că tot normal, așteptăm apele, a ieșit ea din cameră, trec 10 minute, mi-am luat sudna și m-am dus la baie. Am născut singură, Singură în sudna, o strigăm iar ea nu venea, deși era aproape. Am născut din picioare, cu un picior pe masa din baie și cu un picior ridicat, fetelor că un câine am născut…. Până a venit ea, eu eram cu fetiţa în braţe…. A venit și strigă la mine iar, că baia e de sânge și să nu mă uit la fată, dar până a venit ea, eu deja o analizam și plângeam, tremuram cu ea… Doamne….. Doamne….. Mi-au tăiat cordonul și m-au trimis dintr-un capăt de coridor în alt capăt, cu cleștele în mâna…. Mă țineam de pereți… M-am urcat pe capră, deja cu ajutorul fetei care era cu mine, ea a auzit strigătele mele, iar soră medicală aștepta medicul cu ușa închisă…. Au adus fata li găsit mine și îmi zice: „da asta nu-i nici fata și nici băiat”. Doamne…. Credeam că nu se termina durerea aia… Mi-au pus anestezie și când m-am trezit la 8, nu venea nimeni… A întrat medicul și îmi zice „apu și ai crezut?! Te-i odihnit o zi și amu te-i chinuit, lasă că nu mori….. Eu voiam să mor…. Să mă îngroape la picioarele ei…”
sursa: www.unimedia.info