Omagiu Poetului în metroul din Londra! Cătălin Josan a interpretat spontan piesa „De-aș avea…”

Londonezii și oaspeții orașului au avut parte astăzi de un moment emoționant. Aflat la Londra, Cătălin Josan i-a adus un omagiu lui Mihai Eminescu, în ziua în care s-au împlinit 168 de ani de la nașterea poetului.

separator

Artistul a văzut un pian într-un  metrou din Londra, s-a așezat în fața instrumentului și a interpretat la pian piesa „De-aș avea…”. Momentul a adunat ropote de aplauze din partea celor din jur, dar și mii de like-uri pe pagina de facebook a lui Cătălin Josan, după ce artistul a publicat filmulețul video.

Peste 250 de voluntari vor monitoriza defășurarea examenelor de absolvire a clasei IX-a

Peste 250 de persoane au răspuns inițiativei Ministerului Educației și Cercetării de a participa în calitate de voluntari la monitorizarea examenelor de absolvire a clasei IX-a. Activitatea se înscrie în Campania Națională ,,Fii ONEST, nu copia! care are scopul de a asigura șanse egale elevilor, ca să-și demonstreze cunoștințele acumulate în timpul anilor de studii, să crească transparența și să reducă corupția în școlile din R. Moldova.

Toate persoanele care s-au arată deschise să fie voluntari au participat astăzi la o instruire organizată de Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare, informează MEC, transmite tvrmoldova.md. 

Participanții au fost informați despre felul în care se desfășoară examenele, responsabilitățile pe care le vor avea, procedurile de ordin general și actele normative aplicate și au adresat întrebări experților. Instruirea este obligatorie pentru a putea desfășura activitatea de voluntar în cadrul proiectului. 

Cea de-a doua instruire va avea loc pe data de 2 mai, fiind urmată și de alte instruiri pe măsură ce voluntarii se vor înregistra la program. Toți cei care-și doresc să se implice în campania Fii ONEST, nu copia!, sunt îndemnați să acceseze site-ul fiio9est.md, unde pot afla mai multe detalii, dar și completa formularul de înregistrare. 

Circa 70 locuri de parcare publice vor fi amenajate în PMAN, în Noaptea Învierii

În Noaptea Învierii vor fi amenajate 70 de locuri de parcare publice în Piața Marii Adunǎri Naționale, direcția strǎzii Mitropolit Gavriil Bǎnulescu-Bodoni.

70 de locuri de parcare vor fi disponibile, în PMAN, în seara de PașteFoto: Direcția Generală Mobilitate Urbană

Potrivit Direcției Generale Mobilitate Urbană, acțiunile au drept scop facilitarea accesului în zona Catedralei Metropolitane „Nașterea Domnului” a chișinǎuienilor și oaspeților Capitalei care vor participa la slujba din Noaptea Învierii.

Mai mult, sunt disponibile și locurile de parcare stradale, deja amenajate, pe strǎzile adiacente. 

gallery images

Un moldovean, încătușat în Italia după ce a încercat să-și bată soția

Un moldovean de 47 de ani a fost arestat de polițiștii italieni, după ce a încercat să-și înjunghieze soția cu foarfeca și a atacat oamenii legii cu un scaun. Cazul a avut loc în orașul Perugia.

Potrivit PerugiaToday, autoritățile au fost alertate, precum că într-un apartament din localitate ar avea loc un conflict. Ajunși, polițiștii s-au apropiat de bărbat, însă acesta îi insulta și amenința, transmite deschide.md.

La un moment dat, individul a luat un scaun și a încercat să lovească colaboratorii Poliției cu un scaun.

După ce moldoveanul a fost încătușat, fiul acestuia a declarat că tatăl său are dependență de alcool și jocuri de noroc. În acea zi, înainte ca polițiștii să ajungă la fața locului, individul și-a agresat soția și a încercat să o lovească cu o foarfecă.

Judecătorul de instrucție a dispus plasarea moldoveanului în izolator. Pe cazul dat a fost pornită o cauză penală pentru violență în familie.

Cumplit! O femeie din Comrat a rămas fără antebraț la locul de muncă
Articolul anterior
Galina Tomaș lansează Primul Centru Online de Nutriție și Sport din Moldova!
Articolul următor