Majoritatea dintre noi consumă legume și verdețuri cunoscând multiplele beneficii ale acestora. Iar, fiecare tip de verdeață are rostul ei și este bine să știm la ce pot fi folosite fiecare. Și asta deoarece, ele accentuează mai bine anumite gusturi, iar unele pot folosite chiar și la deserturi!
Busuioc
Aroma de busuioc este complementară cărnii albe, cărnii de miel sau de vită, precum și fructelor ca capșune sau zmeură. Este ideal în rețete de legume la tigaie, în rețetele italiene, sosul Pesto și în sosul de roșii. Poate fi foarte bine asociat cu roșiile, cu cimbrul și oregano. Uleiurile ideale pentru dressing sunt: cel de măsline, uleiul din sâmburi de struguri sau uleiul de susan.Mărar
Gustul și aroma mărarului sunt bine completate de somon, morcovi, castraveți și de iaurt. Poate fi folosit cu succes în tocănițe și ghiveci, precum și în creme de brânză și salate. Se asociază foarte bine cu piperul, scorțișoara, ghimbirul, foile de dafin și cu nucșoara. Este ideal să folosești ulei de canolă sau șofrănel atunci când îl folosești în mâncăruri.Menta
Menta este planta foarte versatilă, ce merge de minune atât cu carnea de porc, cu cartofii sau mazărea, cât și cu deserturile de ciocolată sau cu fructe. În plus, ca și condimente, este ideală în combinație cu ghimbirul, piperul cayenne, chimionul sau mușețelul. Uleiurile cele mai potrivite pentru menta sunt cel de canola sau cel de cocos.Oregano
Oregano e verdeața perfectă pentru carnea de vită, cea de pui, sau pentru peștele prăjit. Poate fi folosit și atunci când gătești curcan sau porc. Tot Oregano este un condiment esențial în sosurile de roșii pentru pizza. Poate fi asociat cu frunzele de dafin, cu măghiranul și cimbrul, cu busuiocul și chimenul. Este ideal să folosesti ulei de avocado sau canola atunci când gătești cu oregano.Rozmarin
O alta mirodenie foarte versatilă este rozmarinul, ce poate fi folosit la o multitudine de preparate. De la legume precum conopida, ciupercile, roșiile sau spanacul, până la carnea de porc, pește la grătar, preparate din porc sau curcan, toate merg „mână-n mână” cu rozmarinul. Ca și condimente asociate, cel mai bine i se potrivesc oregano, cimbrul și usturoiul. Folosește ulei de măsline sau ulei de porumb atunci când îl pui în mâncare, accentuează cel mai bine gustul.Salvia
Își păstrează foarte bine aroma, chiar dacă e gătită termic pentru o perioadă lungă de timp. Salvia accentuează foarte bine gustul brânzeturilor, al cărnii de vită, de porc sau de curcan. De asemenea, accentuează bine și gustul merelor.
Este foarte gustoasă asocierea dintre salvie și lămâie, iar ca ulei, cel mai bine este să folosești ulei de avocado sau de canola.Tarhon
Acest condiment se „înțelege” foarte bine cu roșiile, cu carnea de pui sau cu peștele prăjit. Aduce totodată un plus în sosurile pentru legume sau carne și este foarte bun în combinație cu salatele verzi. La fel ca și în cazul salviei, uleiul de avocado și cel de canola sunt de preferat.
Cimbru
Cimbrul este condimentul perfect pentru carnea de miel, cea de curcan, pentru peștele la grătar sau pentru ouă. Merge de minune și cu mâncărurile vegetariene, în mod deosebit cu fasolea. Folosește ulei de canola atunci când gatești mâncăruri ce se potrivesc cu cimbrul.Coriandru
Carnea de porc, murăturile, peștele la grătar, puiul și carnea de vită se potrivesc perfect cu coriandrul. Merge foarte bine salatele verzi, în umpluturi de cărnuri sau în placintă cu mere. Același condiment face duet bun cu ghimbirul, scortișoara și nucșoara. Folosește ulei de floarea soarelui atunci când folosești și coriandrul.Pătrunjel
Poate cel mai comun din verdețurile de până acum, pătrunjelul este foarte potrivit pentru momentele când gătești legume, carnea de pui, pește sau ouă. De asemenea, merge foarte bine în mâncăruri cu paste sau în supe.
Se potrivește cu alte condimente, precum busuiocul sau tarhonul, iar ca ulei e indicat să-l folosești pe cel de canola, sau chiar unt.