Fericirea și împlinirea se citesc pe chipul viitoarei mămici. De când a aflat că va deveni mamă, viața designerului Nikita Rinadi s-a schimbat radical. Acum totul e altfel, la gândul că în curând își va strânge la piept minunea.
Nadia și soțul ei, Oleg, au jucat o nuntă frumoasă în noiembrie 2017, iar în urmă cu câteva luni au aflat că vor deveni pentru prima oară părinți. Extrem de emoționată, Nadia ne-a povestit că este în 21 săptămâni de sarcină. Ca orice graviduță, de fiecare dată când mergea la ecograf, aștepta să afle ce surpriză are în burtică, dar monitorul ținea ascunsă marea bucurie.
Ultima ecografie însă a fost cu noroc, doar că de data aceasta viitorii părinți și-au dorit, chiar ei, să aibă parte de o surpriză pe măsură și au organizat un moment extrem de emoționant, alături de rude și prieteni.
”Am rugat medicul să nu ne spună ce vede la ecograf, dar să pună marele anunț într-un plic pe care l-am oferit apoi unui decorator de baloane, pentru a umple spațiul balonului-surpriză cu confeti de culoarea potrivită genului fătului. Am invitat prietenii și rudele la o mică petrecere și, când am spart balonul negru, au căzut din el confeti albastre. Așa am aflat că vom avea… un băiețel. Au fost emoții de nedescris”, ne povestește Nadia.
Și pentru că multe dintre mămicile însărcinate se confruntă cu simptomele gravidității, am fost curioși să aflăm mai multe detalii despre sarcină. Viitoarea mămică ne-a dezvăluit că se simte foarte bine. Nu a avut toxicoză, ce-i drept în primul trimestru, pofta de murături i-a cam dat bătăi de cap.
”Cred că am mâncat kilograme întregi de murături. Acum pofta s-a mai potolit, dar consum multe legume și fructe proaspete”.
Cât despre numele bebelușului, pentru a-și ușura munca, viitorii părinți au întocmit o listă cu toate numele preferate.
,,Încă nu au decis ce nume va purta bebelușul, deocamdată suntem în căutarea numelui potrivit”, ne spune viitoarea mămică.
Îi dorim designerului Nadia Gudumac o sarcină ușoară. Așteptăm, în continuare, vești frumoase de la tinerii părinți!