Incendiu uriaș în Chișinău! Arde Institutul de Microbiologie și Biotehnologie, din sectorul Telecentru

Un incendiu puternic a izbucnit în urmă cu puțin timp la Institutul de Microbiologie și Biotehnologie al AȘM, situat în sectorul Telecentru al Capitalei. Pompierii sunt la fața locului pentru a opri flăcările uriașe care au cuprins acoperișul instituției.

separator

(UPDATE 13:55) Incendiul a fost localizat.

La fața locului au sosit și zeci de ambulanțe pentru a acorda ajutorul medical în caz de necesitate. Deocamdată nu au fost raportate victime.

Potrivit martorilor, flăcările au cuprins și ultimul etaj al instituției. Nu se cunoaște însă dacă au rămas oameni blocați în interior. Am contactat un angajat al instituției care ne-a declarat că s-a strigat pe holuri ca să iasă toată lumea, dar nu se știe dacă au reușit toți lucrătorii să se evacueze.

Fumul s-a răspândit pe holurile și în sălile blocului. Pompierii cu greu fac față situației, deoarece incendiul este unul foarte extins și puternic, iar vântul îngreunează stingerea flăcărilor. Mai jos poți urmări imagini video în direct.

Live! sursa video: point.md

Noul mandat al președintelui Maia Sandu, validat de Curtea Constituțională

Curtea Constituțională a confirmat rezultatele alegerilor și a validat mandatul Maiei Sandu în funcția de președinte al Republicii Moldova. Hotărârea a fost pronunțată cu puțin timp în urmă, scrie deschide.md.

În sala de ședințe au fost prezenți reprezentanții Comisiei Electorale Centrale, precum și reprezentantul legal al Maiei Sandu, avocatul Eduard Digore. Celălalt concurent electoral, Alexandr Stoianoglo, a lipsit de la ședință, dar nici un alt reprezentant legal al său nu a fost delegat.

De menționat că alegerile prezidențiale din această toamnă au fost câștigate de președintele Maia Sandu. Șeful statului a obținut peste 930 de mii de voturi, în timp ce contracandidatul său, Alexandr Stoianoglo, susținut de PSRM și gruparea „ȘOR”, a fost votat de puțin peste 750 mii de alegători.

Precizăm că în actualul scrutin prezidențial au fost înregistrate multiple cazuri de corupere a alegătorilor și finanțare ilegală a campaniilor electorale. Gruparea „ȘOR” achita oamenilor câte 2 mii lei pentru a vota împotriva Maiei Sandu.

Caz revoltător la Sângerei. Un bărbat a încercat să vândă pe internet o lebădă

O intervenție comună a inspectorilor de mediu din Bălți și Sîngerei a dus la descoperirea unui caz grav de încălcare a legislației de mediu, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

În urma monitorizării activității pe rețelele de socializare, a fost identificată o persoană din localitatea Mărinești, raionul Sîngerei, care încerca să comercializeze o lebădă albă, specie protejată de lege.

Cu sprijinul polițistului de sector, autoritățile au efectuat o percheziție la locuința suspectului. Verificările au confirmat că lebăda era ținută în captivitate în condiții necorespunzătoare.

Pasărea a fost imediat ridicată și eliberată într-un bazin natural din apropierea municipiului Bălți, asigurându-se condiții adecvate până la clarificarea completă a cazului.

Persoana responsabilă de această faptă urmează să fie sancționată conform prevederilor Codului Contravențional al Republicii Moldova, care interzice capturarea, deținerea și comercializarea speciilor protejate. Inspectoratul pentru Protecția Mediului reamintește că lebăda albă este o specie strict protejată, iar astfel de acțiuni constituie o amenințare directă la adresa biodiversității. Face apel către cetățeni să respecte legislația de mediu și să semnaleze orice activitate suspectă.

Această acțiune reflectă angajamentul inspectorilor de mediu de a proteja fauna sălbatică și de a descuraja practicile ilegale care pun în pericol echilibrul ecologic.

Moldovenii vor primi lefuri mai mari! Salariul mediu va creşte cu 2.400 de lei anul viitor

Salariul mediu va crește în Republica Moldova cu 2.400 de lei. Începând cu anul 2025, suma va constitui 16.100 de lei, comparativ cu 13.700 în anul 2024, scrie realitatea.md.

Decizia urmează să fie aprobată de către membrii Guvernului. Cifra este una prognozată și se va utiliza pentru a calcula contribuțiile obligatorii și indemnizațiile acordate salariaților.

„Proiectul de hotărâre este elaborat în temeiul prognozei revizuite a indicatorilor macroeconomici pentru anii 2025-2027, prezentate de către Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării. Actualizarea prognozei s-a realizat reieșind din ultimele date statistice disponibile, inclusiv urmare a coordonării realizate în cadrul misiunii de experți FMI”, precizează responsabilii din cadrul Ministerului Muncii.

Precizăm că, salariul minim în Republica Moldova, începând cu 1 ianuarie 2025, va constitui 5500 de lei. Suma reprezintă cu 10% mai mult decât în 2024, actualmente această remunerare constituind 5000 de lei.

Zece lucruri curioase despre perle!
Articolul anterior
Un alt incendiu în Capitală! Un centru comercial a fost cuprins de flăcări
Articolul următor