DescOPERĂ – Festivalul de muzică clasică în aer liber revine la Orheiul Vechi. Vezi programul evenimentului!

În perioada 15-17 iunie 2018, iubitorii de muzică, cultură și tradiții sunt invitați la cel mai grandios eveniment al anului desfășurat în zona Orheiul Vechi. Festivalul de muzică clasică în aer liber – DescOPERĂ revine cu cea de-a III-a ediție, în amfiteatrul natural de la Butuceni, care asigură o sonoritate ideală pentru orchestra simfonică și vocile soliștilor de operă. Festivalul va avea trei seri de spectacole.

separator

Află programul DescOPERĂ 2018:

  • Ziua 1 (15 iunie) ora 19.00 – monumentala cantată scenică Carmina Burana, cea mai faimoasă lucrare a compozitorului german Carl Orff care va culmina cu fragmentul fundamental și arhicunoscut „O Fortuna”, inspirată dintr-o colecție copleșitoare de 300 de cântece scrise în perioada secolelor XII și XIII, Carl Orff compune în 1937 celebra cantată care poartă același nume ca și originalul literar. Opera va fi interpretată de soprano Tatiana Costiuc, maestru în artă, împreună cu tenorul român Sorin Lupu și baritonul Andrei Otean. Soliștii vor fi acompaniați de Capela Corală Academică „Doina” și orchestra simfonică a Filarmonicii Naționale, dirijată de Friedrich Pfeiffer.
  •  Ziua 2 (16 iunie) ora 19.00 – opera în patru acte – Nabucco, considerată cea care a statornicit reputația de compozitor a lui Giuseppe Verdi. Subiectul urmărește evoluția condiției poporului evreu – de la cea de oprimare, la cea de libertate. Opera va răsuna în regia lui Andrea Battistini (Italia), pe scenografia artistului Poporului Iurie Matei și va fi dirijată de Friedrich Pfeiffer. Nabucco de la Orheiul Vechi va vibra sub vocile soliștilor, corului, muzica orchestrei și interpretarea baletului Teatrului Național de Operă și Balet ”Maria Bieșu”.
  • Ziua 3 (17 iunie) ora 19.00 – dedicată, în mod tradițional Regelui Valsului – Johann Strauss. Soliștii Tatiana Costiuc (soprano, maestru în Artă), Vitalie Cibotaru (bariton) și artiștii orchestrei simfonice a Filarmonicii Naționale, dirijate de Friedrich Pfeiffer vor reinterpreta celebrul vals Dunărea Albastră – simbolul muzical al Austriei, compus în 1866.

Pe lângă faptul că vor descoperi magia sunetului, participanții la festival vor putea admira împrejurimile din trăsură sau din barcă, de-a lungul râului Răut, vor afla secretele pregătirii bucatelor tradiționale moldovenești, printre care zeamă, fripturică, scrob și mămăligă și vor avea ocazia să participe la master class-uri tradiționale.

Iată ce activități vor avea loc la pensiunile din Trebujeni (Orhei), în perioada 16-17 iunie

  • Agropensiunea Casa Verde (Trebujeni)– gazdele vor descoperi oameni talentați în ale cântecului și dansului. Printr-un master class fără precedent, cei prezenți vor învăța să interpreteze Doina strămoșească și vor deprinde, de asemenea, pașii dansurilor străvechi – ”Coasa”, ”Băsmăluța”, ”Padishpan” și ”Hora din bătrâni”. Programul va continua cu descoperirea gustului băuturii bahice, cu explicația parțială a tehnologiei de către oenolog. În programul de după amiază, participanții vor învăța să coacă plăcinte împletite, să împletească sarmale cu frunză de viță-de-vie, conform rețetelor specifice regiunii. De asemenea, în capul meniului va sta zeama cu tăiței de casă și un ingredient secret, care face deliciul îndrăgostiților de bucate și operă.
  • Agropensiunea Casa de sub Stâncă (Trebujeni) – gazdele vor transmite doritorilor obiceiul împletitului în pănușă. Această îndeletnicire a fost practicată din cele mai vechi timpuri inclusiv în satele din raionul Orhei. Tot la Casa de sub Stâncă, oaspeții se vor delecta dar și vor afla secretele pregătirii bucatelor tradiționale moldovenești, printre care zeamă, fripturică, scrob și mămăligă.

  • Agropensiunea Casa din Luncă (Trebujeni) – participanții la festival vor putea admira împrejurimile din trăsură sau din barcă, de-a lungul râului Răut, însoțiți de gazdele acestei agropensiuni. Tot aici, oaspeții vor putea gusta plăcintele și iepurașul la cuptor, compotul și vinul de producție locală.
  • Reședința Rotudnu (Butuceni) 
  • Epoca de Piatră (Brănești) 

Biletele sunt disponibile online pe iTicket.md și la Casele Teatrului Național de Operă și Balet ”Maria Bieșu”,  Casele Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”, Casele Palatului Național „Nicolae Sulac”, Info – point Butuceni, Orheiul Vechi.

Prețul biletelor variază între 200 și 300 lei. Biletele pentru studenți și pensionari – 150 lei. Copiii până la 11 ani intră gratuit.

Transportul este asigurat în mod organizat!

Festivalul DescOPERĂ face parte din campania de promovare a Moldovei ca destinație turistică, „Fii Oaspetele Nostru” și este organizat sub egida brandului turistic de țară Pomul Vieții și a brandului național Vinul Moldovei. Oaspeții vor avea posibilitatea să viziteze siturile, mănăstirea, complexele rupestre creștine, muzeul și gospodăriile oamenilor care păstrează atmosfera secolelor trecute, dar și să participe la master-class-uri culinare inedite, pregătite de gazdele evenimentului. Festivalul de Muzică Clasică în aer liber, ediția a III-a, este organizat de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, în colaborare cu Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” și Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici” și găzduit de Eco-Resort „Butuceni”. Evenimentul este susținut de către partenerii strategici – Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), Guvernul Suediei și Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare în Republica Moldova.

Vinerea Mare! Ziua cu o însemnătate puternică pentru credincioși

Vinerea Mare sau Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă, Vinerea Patimilor, este o zi de mare doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a fost răstignit şi a murit Mântuitorul lumii, Iisus Hristos.

Vinerea Mare

Este ziua cu o însemnătate puternică pentru credincioși, deoarece este ziua care marchează momentul suferințelor lui Hristos. Este ziua în care Mântuitorul a îndurat toate durerile în drum spre muntele Golgota, acolo unde a fost răstignit.

În această zi se face pomenire de sfintele, mântuitoarele şi înfricoşătoarele Patimi ale Mântuitorului. Este ultima vineri din Postul Paştilor şi, potrivit tradiţiei, este zi de post negru, adică nu se bea decât apă toată ziua. Conform tradiţiei, în Vinerea Mare nu este bine să mănânci urzici şi nu e bine să fie folosit oţetul, pentru că pe cruce Iisus a fost bătut cu urzici, iar buzele Mântuitorului au fost udate cu oţet, notează crestinortodox.ro.

Vinerea Mare este zi aliturgică, adică nu se săvârşeşte niciuna dintre cele trei Sfinte Liturghii. Ceremonia principală din această zi este scoaterea Sfântului Epitaf din altar şi aşezarea lui pe o masă în mijlocul bisericii. Din străbuni se ştie că prin scoaterea Sfântului Epitaf retrăim coborârea de pe Cruce a lui Hristos şi pregătirea Trupului Său pentru înmormântare.

Din strămoşi se spune că pe cei ce trec de trei ori pe sub Sfantul Aer nu-i doare capul, mijlocul şi salele în cursul anului, iar dacă îşi şterg ochii cu marginea epitafului nu vor suferi de dureri de ochi.

În acestă zi de vineri, seara, se cântă Prohodul şi se înconjoară biserica cu Sfântul Epitaf, care simbolizează trupul Mântuitorului. După procesiunea din jurul bisericii, Sfântul Epitaf este aşezat pe Sfânta Masă din altar, unde rămâne pănă la Înălţare. Punerea pe Sfânta Masă reprezintă punerea Domnului în mormânt.

La terminarea slujbei se seară din Vinerea Mare, femeile obişnuiesc să meargă la morminte, unde aprind lumânări şi-şi jelesc morţii. La sfârşitul slujbei, preotul împarte uneori florile aduse, care erau considerate a fi bune de leac. În trecut, lumea pleca acasa cu lumânările aprinse pe drum, ca să afle şi morţii de venirea zilelor mari. Aceştia ocoleau casa de trei ori şi, atunci când intrau, se închinau, făceau câte o cruce cu lumânarea aprinsă în cei patru pereţi sau doar la grinda de la intrare şi păstrau lumânarea pentru vremuri negre.

Din moşi strămoşi se crede că dacă plouă în Vinerea Mare anul va fi mânos, iar daca nu, nu va fi roditor. Unii consideră că, daca se scufundă în apă rece de trei ori în această zi, vor fi sănătoşi tot anul.

Unii obişnuiesc să afume casa cu tămâie în Vinerea Mare, înconjurând-o de trei ori, în zorii acestei zile, pentru ca gângăniile şi dihaniile să nu se apropie de casă şi de pomi scrie crestinortodox.ro.

Iată ce nu ai voie să faci în acestă zi sfântă:

În Vinerea Mare trebuie să se evite lucrările agricole, în special mersul pe câmp, semănatul sau alte activităţi asemănătoare. Această zi mai poartă şi numele de Vinerea Seacă şi asta pentru că tot ceea ce se seamănă nu rodeşte.

În acestă zi nu se sacrifică păsări sau animale, aşa că dacă doriţi să sacrificaţi un animal sau păsări pentru a avea produse din carne de Paşte, este bine să faceţi acest lucru din timp.

În Vinerea Mare este interzis spălatul. De asemenea, în această zi nu se coase şi nu se face curăţenie.

În această zi nu se merge la frizer. Cei mai superstiţioşi evită să se tundă în Vinerea Mare, deoarece se spune că le va muri cineva din familie. Cu toate acestea, există anumite zone, cum e cazul Moldovei, unde oamenii cred că vor fi feriţi de anumite afecţiuni şi boli dacă merg la frizer.

Numărul de studenți scade dramatic în Moldova

Numărul de studenți scade dramatic, de la an la an, la universitățile din capitala Republicii Moldova, Chișinău, scrie evz.ro.

Astfel, în ultimul deceniu, numărul de studenți la universitățile din Republica Moldova s-a redus de la 78.000 la 42.000, la nivelul studiilor de licență.

Dar în ultimii cinci ani numărul studenților pare că se stabilizează, fără a depăși însă nivelul de 43.000. Este un prag peste care învățământul superior din Republica Moldova se pare că nu mai poate trece, avâd în vedere situația demografică a țării.

De asemenea, a scăzut și numărul de înmatriculări în anul I de studii. De exemplu, în anul 2020 au fost înmatriculați 14.000. Potrivit ministrului Educației, Dan Perciun, pare că aceasta este cifra maximă anuală pe care pot să mizeze universitățile și pentru anii următori.

Sunt puțini absolvenți de liceu

Ministrul a declarat, la o întâlnire cu rectorii universităților din Republica Moldova, că în fiecare an sunt în jur de 12.000 de absolvenți de clasa a XII-a, dintre care doar 92% susțin examenul de Bacalaureat. Cifra este, după cum se vede, mai mică decât numărul de studenți înmatriculați în anul I.

În aceste condiții, în ciuda oricăror eforturi, cel mult 10.000 de absolvenți de liceu rămân în Repulica Moldova. Iar dintre cei circa 6.000 de absolvenți de colegii, aproximativ 70% își continuă studiile la universitate, a mai explicat Dan Perciun.

Ministrul Educației considră însă că un alt fenomen este îngrijorătr, și anume rata de absolvire a instituțiilor de învățământ superior. Comparând numărul de înmatriculați cu cel al absolvenților, se pare că din cei admiși în 2014, au absolvit 82%, în timp ce dintre cei înmatriculați în anii 2019 și 2020, doar 50% și-au finalizat studiile de licență.

O altă problemă a învățământului superior din Republica Moldova este rata mică de angajare a absolvenților cu licență, care a fost calculată pentru prima dată începând cu anul 2020. Astfel, între 2020 și 2023, rată medie de angajare a fost de 42%. Spre comparație, în România această rată e în jur de 70%, iar în Uniunea Europeană ajunge la 86%.

Isprava unui tânăr s-ar putea încheia cu închisoare după ce a răpit o mașină de lux

Un tânăr din capitală a fost reținut de polițiști la scurt timp după ce ar fi răpit o mașină.

Poliția a fost sesizată de un bărbat de 46 de ani, care a comunicat că pe timp de zi i-a fost sustras din parcarea subterană din sectorul Ciocana un automobil de marca ,,Toyota”, în valoare de 60 000 de euro. Ca urmare a măsurilor de investigație întreprinse de polițiști, automobilul a fost depistat în apropierea raionului Strășeni, accidentat, totodată fiind identificată și persoana care a sustras mijlocul de transport.

Acesta s-a dovedit a fi un tânăr de 23 de ani din capitală, anterior cercetat penal pentru diverse infracțiuni. Pe caz a fost pornită o cauză penală pentru jaf, iar tânărul a fost arestat pentru 30 de zile. Conform legii penale, persoana vinovată de asemenea infracțiune riscă închisoare de la 5 la 7 ani.

Picioare sculptate și o siluetă de invidiat – vezi un set de exerciții cu fitball. Video!
Articolul anterior
Xenia Deli a dezvăluit sexul și numele bebelușului!
Articolul următor