Cum să alegi produsele potrivite pentru îngrijirea persoanelor cu incontinență

Incontinența urinară este o problemă aproape de neevitat la vârstnici, aceasta afectând deopotrivă atât bărbații, cât și femeile. Potrivit ultimelor date, circa trei milioane de persoane la nivel mondial suferă de incontinență după vârsta de 55 de ani. În Republica Moldova, circa 200 de mii de persoane se confruntă cu slăbirea funcției uretrei și vezicii urinare. Pierderea involuntară de urină poate avea la bază o multitdine de cauze, legate de vârstă, anomalii sau alte probleme medicale. Adesea, rezolvarea definitivă a problemei la vârstnici este greu de realizat, cele mai indispensabile cerințe fiind eliminarea disconfortului, sentimentului de jenă și asigurarea unor măsuri eficiente de îngrijire și igienă personală.

separator

Fie că sunteți una dintre persoanele care se confruntă cu această problemă sau aveți grijă de cineva drag, sau lucraţi la un centru profesionist de îngrijire a persoanelor cu incontinență, oricare ar fi situaţia sau experienţa dumneavoastră, TENA vă susţine!

Scutecele TENA Slip pentru adulți sunt folosite pentru capacitataea lor maximă de protecție care conferă celor dragi un înalt grad de siguranță si confort.

Scutece TENA Slip sunt concepute pentru persoanele cu gradul de incontinența de la moderat la grav, cu mobilitatea redusă sau care stau la pat. Produsele sunt potrivite și pentru incontinența fecală. Scutecele TENA Slip asigură:

Confort

Materialul moale lasă aerul să circule, ceea ce permite pielii să respire, astfel reducând riscul de supraîncălzire și iritație. Forma anatomică a scutecului asigură confort și protecție contra scurgerilor. Produsele sunt soluția ideală atât pentru femei cât și pentru bărbați.

Ușor de folosit

Încheietoarele duble pentru fixarea sigură a scutecului ușurează procedurile de îngrijire. Indicatorul de nivel al lichidului indică momentul în care scutecul trebuie schimbat.

Asigură un nivel ridicat de protecție

Capacitatea crescută de absorbție este datorată stratului absorbant care transformă lichidul în gel și îl menține în interiorul scutecului, pastrând pielea uscată. Barierele elastice de picior se mulează perfect pe formele corpului, oferind protecție suplimentară în cazul scutecului supraplin. Sistemul de neutralizare a mirosului reduce disconfortul fizic și moral pe toată durata zilei, eliminând sentimentul de jenă.

Sfaturi și recomandări privind folosirea scutecelor TENA Slip

Cum să alegi un scutec?

Folosirea scutecelor permite să evitați apariția unui miros neplăcut, facilitând procedurile de îngrijire. Nu este necesar să spălați frecvent lengeria de pat, iar bolnavul poate sa doarmă liniștit. Pentru a determina mărimea scutecului de care aveți nevoie, măsurați circumferința șoldurilor bolnavului și alegeți mărimea conform tabelului.

Cum să schimbați scutecul?

Deoarece scutecele sunt împachetate compact, este important să scoateți și să îndreptați scutecul nou, cu aproximativ 30 de minute înainte de schimbarea acestuia. Acest lucru asigură capacitatea optimă de absorbție a urinei. Utilizați niște cearșafuri absorbante pentru protecția lenjeriei de pat (recomandate sunt cearșafurile Tena Bed), atunci când schimbați scutecul.

Înainte de a îmbrăca scutecul curat, efectuați un tratament igienic al perineului bolnavului. Pentru aceasta folosiți TENA Șervețele umede, care asigură o curățare rapidă, eficientă și delicată. Lipiți încheietoarele: întâi cele de jos, pe ambele părți, apoi cele de sus. Îndreptați scutecul.

Mai multe informații aflați pe www.tena.ro

Produsele pentru îngrijire și igienă TENA le puteți găsi în toate farmaciile ,,Farmacia Familiei”!

A fost înregistrat primul caz de gripă sezonieră

Agenția Națională pentru Sănătate Publică continuă supravegherea infecțiilor respiratorii și monitorizarea circulației virusurilor gripale și SARS-CoV-2 la nivel național. Astfel, în perioada 18.11.2024-24.11.2024, au fost înregistrate 4889 de cazuri de infecții respiratorii, majoritatea fiind la copii (60%). Datele indică o creștere cu 1% față de săptămâna precedentă și o descreștere cu 24,1% în comparație cu perioada similară a sezonului precedent, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

În perioada menționată, a fost înregistrat un caz de gripă sezonieră, de tip B, la o femeie în vârstă de 33 de ani, din raionul Criuleni. Persoana nu a fost vaccinată împotriva gripei.

Pe parcursul săptămânii trecute, au fost înregistrate 30 de cazuri de COVID-19 (inclusiv 6 în regiunea transnistreană), fiind o creștere cu 3,5% comparativ cu săptămâna precedentă a acesteia. În rândul copiilor de până la 14 ani, au fost raportate 6 cazuri.

Semnele care indică agravarea unei infecții respiratorii

Odată cu instalarea sezonului rece crește numărul infecțiilor respiratorii, în cele mai multe cazuri fiind vorba despre răceală și gripă. Deși în majoritatea situațiilor astfel de afecțiuni pot fi tratate la domiciliu, conform recomandărilor oferite de medicul de familie sau de medicul infecționist, în unele cazuri manifestările clinice se pot agrava și atunci este necesară prezentarea într-un compartiment de primiri urgențe, scrie digi24.ro.

Persoanele care au un risc crescut de a dezvolta o infecție respiratorie și complicații ulterioare sunt cele cu un sistem imunitar slăbit, copiii, femeile însărcinate, pacienții cu boli cronice și vârstnicii. În unele situații, pe lângă manifestările clinice obișnuite în infecțiile respiratorii, precum tuse, strănut, congestie nazală, rinoree, o stare generală de rău și dureri musculare, pot să apară semne și simptome care indică agravarea acestei afecțiuni. Printre semnalele de alarmă se numără dispnee, adică dificultăți de respirație, wheezing sau respirație șuierătoare și febră persistentă. Indiferent de tipul infecției respiratorii, boala nu trebuie neglijată sau tratată necorespunzător, deoarece pot apărea complicații severe, precum pneumonia, sinuzita acută, bronșiectazia sau sindromul de detresă respiratorie la adult. Consultul medical este foarte important, pentru stabilirea diagnosticului corect și a tratamentului corespunzător, evitând astfel declanșarea acestor complicații. În cazul în care acestea totuși apar, este esențial ca pacientul să se prezinte de urgență la spital.

Crește numărul cazurilor de pneumonii și viroze la copii în Capitală

În municipiul Chișinău crește numărul cazurilor de bronhopneumonii, pneumonii acute, precum și viroze la copii. Despre aceasta a anunțat șefa-adjunctă la Direcția generală asistență medicală și socială, Marina Buga, în cadrul ședinței Primăriei, transmite Moldova1.

Potrivit Marinei Buga, cazuri de gripă nu au fost înregistrate.

Situația epidemiologică s-a caracterizat prin prezența maladiilor infecțioase specifice perioadei sezonului rece. Este îmbucurător că nu sunt înregistrate cazuri de gripă. Motivele adresărilor sunt diverse, însă se atestă o creștere a adresărilor legate de bronhopneumonii, pneumonii acute, precum si virozele în mod special în rândul copiilor”, a declarat Marina Buga.

Conform datelor prezentate, în cadrul unităților de primiri urgente a spitalelor clinice municipale pe parcursul săptămânii trecute au fost înregistrate 3240 de adresări.

Vedete din Rusia care au devenit mame după 40 de ani
Articolul anterior
O bloggeriță invită publicul să descopere lumea prin frumusețea rochiilor ei extraordinare
Articolul următor