Poliția nu va interveni în accidente minore, care pot fi rezolvate pe cale amiabilă de către părțile implicate

Deputații au votat astăzi un proiect de lege prin care simplifică procedura de constatare a accidentelor rutiere, în care au fost implicate doar două vehicule, care s-a soldat numai cu deteriorarea nesemnificativă a vehiculelor.

separator

Potrivit proiectului, conflictul poate fi încheiat pe cale amiabilă și fără intervenția poliției dacă: părțile implicate în accident dețin, la data producerii accidentului rutier, polița de asigurare RCA, sau certificatul de asigurare „Carte Verde” (în cazul autovehiculului aflat în posesiunea unei persoane asigurate în străinătate) valabile și emise cu cel puțin 24 de ore anterior momentului producerii accidentului.

Dacă persoana răspunzătoare de producerea accidentului recunoaște vinovăția, cu condiția că conducătorii de autovehicule implicate în accident au posibilitatea tehnică de a fotografia locul accidentului rutier sau a înregistra datele martorilor (dacă acestea există).

Conform datelor Ministerului Afacerilor Interne, anual, în Republica Moldova, sunt înregistrate circa 11.000 accidente rutiere neînsemnate, adică, care nu s-au soldat cu victime și a căror daune nu depășesc suma de 30.000 lei.

Totodată, potrivit unui Raport de audit intern al Inspectoratului General al Poliției privind cheltuielile suportate în cadrul documentării accidentelor rutiere fără traumatisme de către Serviciul documentare accidente rutiere al Direcției de poliție mun. Chișinău pentru o perioadă de 6 luni (2015/2016), s-a constatat că accidentele soldate doar cu daune materiale au constituit 91,2% în anul 2016 (5.221 din 5.724 cazuri documentate), respectiv – 89,7% în anul 2015 (4.938 din 5.506 cazuri) de accidente de circulație.

Conform auditului, cheltuielile (salarizare, combustibil și de logistică) pentru documentarea unui accident rutier în cazul documentării cu deplasarea la locul producerii acestuia constituie 200,42 lei pentru 1 accident sau 1.046.392,82 lei pentru 5.221 accidente soldate fără persoane traumatizate produse în anul 2016, respectiv – 209,22 lei pentru 1 accident sau 1.033.128,4 lei pentru 4.938 accidente soldate doar cu daune materiale produse în anul 2015.

Generalizarea datelor menționate, permite de a evalua cheltuielile anuale suportate de Poliție pentru documentarea accidentelor soldate cu daune materiale doar în mun. Chișinău la suma de circa 2,079 milioane lei. Reieșind din faptul că în mun. Chișinău se produc 60% din numărul total de accidente neînsemnate înregistrate în țară (5.221 din 8.450 – în 6 luni 2016), extinderea costurilor evaluate la nivel național, indică o valoare de 3,465 mln. lei, fără a ține cont de faptul că cheltuielile de combustibil pentru deplasarea la locul accidentului în limita teritoriului unui raion al țării sunt net superioare celor suportate în limita unui municipiu.

Astfel, întru eficientizarea și optimizarea lucrului agenților constatatori, este benefică oferirea unui asemenea posibilități de aplanare amiabilă a conflictului, fără intervenția unei terțe părți.

Un alt beneficiu al acestui proiect de lege este ameliorarea circulației rutiere, mai cu seama în capitală, reieșind din considerentul că procedura constatării accidentului este una îndelungată, care face imposibilă circulația mașinilor pe o anumită porțiune de drum.

O asemenea procedură este prevăzută în legislația a aproximativ 34 de țări europene, inclusiv România (unde mecanismul de constatare amiabilă de accident, similar celui propus în prezentul proiect, a fost pus în aplicare începând cu data de 1 iulie 2009), Rusia, precum și majoritatea țărilor ale Uniunii Europene.

sursa: www.unimedia.info

Platformă digitală pentru vârstnici, lansată în Moldova

Platforma pentru îmbătrânire activă și incluziune digitală a persoanelor în vârstă a fost lansată în Republica Moldova, pentru a reduce decalajul digital din societate și pentru a promova un stil de viață activ și sănătos printre vârstnici, transmite IPN.

Potrivit inițiatorilor platformei, durata medie de viață crește în Moldova, iar până în 2040 fiecare al treilea cetățean va avea peste 60 de ani, de aceea e necesară valorificarea potențialului persoanelor vârstnice și promovarea unei vieți active și sănătoase la orice vârstă, contribuind astfel la dezvoltarea și reziliența social-economică și demografică a țării.

Ministerul Muncii și Protecției Sociale ține pasul digitalizării, a declarat ministrul Alexei Buzu la evenimentul de lansare a platformei. Demnitarul a accentuat că scopul acesteia este de a-i implica și instrui pe cât mai mulți vârstnici în procesele de digitalizare.

,,Ne dorim ca tranziția în lumea digitală să fie incluzivă, care să aducă beneficii pentru toți cetățenii, indiferent de vârstă. Am identificat trei mari bariere: lipsa competențelor digitale, accesul limitat la trafic de date și echipamente, nu avem acces deplin la ele. Trebuie să le depășim prin inițiative concrete și eficiente”, a menționat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu.

Proiectul este realizat în parteneriat cu UNFPA Moldova. „Digitalizarea țării este o realitate, iar noi trebuie să ne asigurăm că toți vârstnicii pot beneficia de oportunitățile oferite de lumea digitală, de la servicii bancare online până la acces la informații vitale despre sănătate”, a menționat la rândul său Reprezentanta UNFPA Moldova, Karina Nersesyan.

Ponderea persoanelor de peste 60 de ani crește continuu în Moldova, indică datele Biroului Național de Statistică. Potrivit BNS, la începutul acestui an erau înregistrate aproape 610 mii de persoane cu vârsta de peste 60 ani, ceea ce constituie 25,2% din totalul populației cu reședință obișnuită.

Caz șocant la Bălți: O femeie încerca să se arunce în fața mașinilor. A fost dusă la Spitalul de Psihiatrie

O femeie din Bălți, care avea un comportament agresiv, încerca să se arunce în fața automobilelor din trafic. Carabinierii au intervenit pentru a preveni un eventual accident sau traumatism, realitatea.md.

Totodată, a fost solicitată și o ambulanță.

„La scurt timp, femeia a fost preluată și transportată la Spitalul de Psihiatrie Bălți, pentru a primi îngrijiri medicale, iar ulterior s-a stabilit că aceasta era la evidența psihiatrului”, mai transmite carabineirii.

Noii miniștri au fost învestiți

Vladimir Bolea, Daniela Misail-Nichitin și Ludmila Catlabuga au depus jurământul, în cadrul unei ceremonii organizate la Președinție. Astfel, noul ministru al infrastructurii și dezvoltării regionale, noua ministră a agriculturii și industriei alimentare și noua ministră a afacerilor interne sunt de astăzi oficial în funcții, transmite IPN.

Președinta Maia Sandu a declarat că în domeniul afacerilor interne prioritățile sunt clare. Prima ține de accelerarea procesului de negociere cu Uniunea Europeană, iar a doua ține de creșterea capacității instituțiilor din subordine și îmbunătățirea cooperării acestor instituții, astfel încât cetățenii să fie și să se simtă în siguranță.

Șefa statului i-a urat bun venit în echipa guvernamentală noii ministre a agriculturii. Potrivit Maia Sandu, Ludmila Catlabuga a reușit să demonstreze profesionism și curaj într-un domeniu complicat, iar acum va trebui să conducă un domeniu cu multe probleme.

Lui Vladimir Bolea, președinta Maia Sandu i-a mulțumit pentru transformările pe care le-a făcut în agricultură, precizând că acum el preia un domeniu amplu, cu multe responsabilități și cu impact major asupra majorității cetățenilor. „Programele și proiectele de care este responsabil ministerul pe care îl veți conduce, contribuie în modul cel mai direct la creșterea nivelului de viață al omului. De aceea și viteza cu care ne mișcăm, și calitatea acțiunilor sunt foarte importante”, a precizat Maia Sandu la ceremonia de depunere a jurământului.

La rândul său, premierul Dorin Recean i-a spus Daniellei Misail-Nichitin că „poliția Republicii Moldova a demonstrat deja performanță în lupta împotriva corupției electorale, precum și o capacitate în creștere de a asigura ordinea publică. Vrem ca aceeași performanță vizibilă și în folosul oamenilor să fie în celelalte subdiviziuni ale MAI”. Dorin Recean i-a urat bun venit în cabinetul de miniștri și Ludmilei Catlabuga: „Am încredere că, așa cum ați construit agricultură cu valoare adăugată înaltă pentru familia dumneavoastră, veți reuși să multiplicăm această experiență la nivel de țară”. Premierul i-a mulțumit lui Vladimir Bolea pentru că a transformat un sector și l-a îndemnat să se apuce de altul. „Sectorul construcției trebuie revitalizat pentru că este un contribuitor și un motor al creșterii economice”, a menționat Dorin Recean.

Vicepremierul Vladimir Bolea, care până acum a exercitat funcția de ministru al agriculturii și industriei alimentare, a preluat portofoliul de ministru al infrastructurii și dezvoltării regionale, după demisia recentă a lui Andrei Spînu. Ludmila Catlabuga, care este femeie de afaceri, preia șefia Ministerului Agriculturii. Daniella Misail-Nichitin îl înlocuiește pe Adrian Efros, care și-a prezentat, luni seara, demisia din funcția de ministru de interne.

O sculptură inedită a apărut la Aeroportul Internațional Chișinău. Foto
Articolul anterior
5 remedii ieftine din farmacie care te ajută să reduci instant pungile de sub ochi și ridurile
Articolul următor