Maşinile din Transnistria, cu numere neutre vor fi admise în traficul internațional

Începând cu data de 9 octombr, mijloacele de transport  din regiunea transnistreană a Republicii Moldova, având plăcuțe cu numere de înmatriculare neutre și certificate de înmatriculare permanente, eliberate în corespundere cu Legea 170/2018 cu privire la înmatricularea unor mijloace de transport și modificarea unor acte legislative, vor putea fi admise în traficul rutier internațional, potrivit Moldpres.

separator

Biroul politici de reintegrare readuce în atenția conducătorilor auto care circulă cu asemenea mijloace de transport că, la traversarea frontierei de stat a Republicii Moldova este necesar să dispună de următoarele:

  • Certificatul de înmatriculare a vehiculului (corespunzător anexei nr. 21 la Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 770/2012);
  • Permis de conducere (național sau internațional), valabil pentru categoria (subcategoria) din care face parte vehiculul, în corespundere cu Convenția asupra circulației rutiere  din 1968, la care  Republica Moldova a aderat prin Hotărârea Parlamentului nr. 1318/1993;
  • Pașaport valabil pentru călătorie în țările de destinație și/sau tranzitate în condițiile statelor respective;
  • Asigurarea de răspundere civilă auto/„Cartea Verde”, în corespundere cu art. 39 al Legii nr. 414/2006 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagubele produse de autovehicule;
  • Actul care confirmă transmiterea în folosință a vehiculului cu număr de înmatriculare neutru (contractul de comodat sau contractul de locațiune), conform art. I pct. 9 al Legii nr. 170/2018;
  • Raportul de inspecție tehnică periodică a vehiculului (Hotărârea Guvernului nr. 1047/1999; Ordinul MEI nr. 436 din 24.08.2018);
  • Semnul statului (elipsă cu suprafața reflectorizantă, de culoare albă, cu conturul de culoare neagră, pe fondul căreia este aplicată inscripția “MD”– instalat în spatele autovehiculului), în corespundere cu punctul 3 din anexa nr. 6 la Hotărârea Guvernului nr. 357/2009 cu privire la aprobarea Regulamentului circulației rutiere;

Alte acte justificative, necesare călătoriilor în străinătate în corespundere cu cerințele țărilor de destinație și/sau tranzitate.Biroul politici de reintegrare amintește că, garanțiile legate de respectarea Convenției asupra circulației rutiere  din 1968, îi aparțin statului membru în care este înmatriculat mijlocul de transport antrenat în traficul internațional, iar verificările în vederea asigurării respectării revin conform competențelor de constatare (art. 39 alin. (2) al Legii nr. 414/2006; art. 423 Cod contravențional; punctul 3 al Hotărârii Guvernului nr. 847/2018; Hotărârii Guvernului nr. 834/2008; Ordinul IGPF nr. 120 din 25.09.2018; Ordinul IGPF nr. 91 din 04.07.2017).

Conducătorilor auto li se recomandă să consulte legislația statului de destinație/tranzitat și să respecte normele de circulație rutieră.

Reamintim că, Republica Moldova în contextul lansării mecanismului de înmatriculare a mijloacelor de transport cu numere neutre a informat depozitarul Convenției asupra circulației rutiere internaționale despre noile prevederi ale legislației naționale.

Ce spun analizele finale în cazul fetiţei de 4 ani şi al bunicii sale, moarte după ce au consumat macrou înghețat de la un magazin din sat

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) a anunţat vineri rezultatul analizelor efectuate în cazul fetiţei de 4 ani şi al bunicei sale, care au murit după ce au consumat pește congelat cumpărat de la un magazin din sat, scrie adevarul.ro.

Potrivit comunicatului emis de DSVSA Călărași, în ceea ce priveşte analizele efectuate pe probele luate din magazinul din comuna Spanțov, de unde a fost achiziţionat produsul, rezultatele sunt negative.

Vineri, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) a comunicat oficial rezultatele finale de laborator în cazul morții fetiței de 4 ani şi a bunicei sale, ambele din comuna Spanțov: nu au fost găsite bacterii „cauzatoare de toxiinfecție alimentare” la produsele magazinului de unde a fost cumpărat peștele, ci în casa familiei.

„Pe probele prelevate din magazinul alimentar, pește congelat și mici, pentru determinarea de agenți cauzatori de toxiinfecții alimentare E.coli, Salmonella spp, Listeria monocytogenes, Stafilococi coagulazopozitivi, Enterobacteriaceae rezultatele sunt negative”, scrie în comunicatul DSVSA Călărași.

În schimb, după ce „au fost prelevate probe şi la domiciliul familiei, din peștele și carnea preparate în casă”, acestea au ieşit pozitive la bacteriile din clasa Enterobacteriaceae.

 „Frecvent, se constată o creștere a Enterobacteriaceelor în cazul condițiilor improprii de manipulare și pregătire a produselor alimentare”, au avertizat inspectorii DSVSA Călărași.

Enterobacteriaceae reprezintă o clasă largă de bacterii, omniprezente în mediu, din care fac parte bacterii precum Klebsiella sau Salmonella. Acestea pot provoca toxiinfecții alimentare la copii sau persoane cu organism slăbit.

Rezultatele analizelor în acest caz au fost transmise catre instituțiile abilitate ale statului implicate în anchetă, au mai spus reprezentanţii DSVA Călăraşi.

„În cursul zilei de 29.04.2024 s-a înregistrat un eveniment tragic în judeţul Călăraşi, decedând în aceeaşi zi, în cursul dimineţii, o fetiţă de 4 ani şi în jurul prânzului bunica acesteia. Evenimentul a fost notificat iniţial ca suspiciune de toxiinfecţie alimentară, fiind posibil incriminat peştele consumat în cursul zilei de duminică. La masă au participat 10 persoane, din care 4 copii şi 6 adulţi, produsele consumate au fost numeroase (peşte, ceafă porc, mici, cârnaţi porc, coaste porc, gogoşi). Greţuri şi vărsături au avut doar fetiţa de 4 ani şi bunica acesteia”, a informat marţi Ministerul Sănătăţii.

Sute de biserici date Mitropoliei Moldovei de comuniști ar putea reveni statului

Sute de biserici, care în anul 2003 aparțineau statului, au ajuns în posesia Mitropoliei Moldovei, în urma unei colaborări dintre Ministerul Culturii de atunci și Mitropolitul Vladimir. Printr-un document, semnat de ambele părți, Mitropolia Moldovei se obliga să conserve și să protejeze aceste construcții și să le creeze dosare juridice pentru fiecare parohie în parte. Folosindu-se de acest contract, Mitropolia Moldovei și-a înregistrat dreptul de folosință a acestor clădiri. Contestă acest contract Mitropolia Basarabiei, care insistă că o bună parte dintre aceste biserici îi aparțin. Așa că s-a adresat în instanță și cere anularea documentului și a efectelor acestuia. Într-o lună, Curtea Supremă de Justiție va pune punctul final, scrie tv8.md

După anii 90, mai exact în 2003, Ministerul Culturii, prin ministrul de atunci Veaceslav Madan, a semnat un „Contract de colaborare” cu Vladimir Cantarean, Mitropolitul Chișinăului și Întregii Moldove. Prin acest act, se acorda dreptul de folosință gratuită a bisericilor, cu statut de monument, care până în acel moment se aflau în posesia statului. Era vorba de aproape 800 de clădiri. Conform acestui document, Mitropolia Moldovei trebuia să perfecteze dosare pentru fiecare lăcaș de cult în parte.

Acest lucru care nu s-a făcut nici până astăzi. Cu toate acestea, în baza acelui acord Mitropolia Moldovei a reușit pe parcursul anilor să înregistreze la ASP, dreptul de folosință pe foarte multe, sau pe toate monumentele din această listă. 

De cealaltă parte, Mitropolia Moldovei susține că Ministerul Culturii era cel care trebuie să-și respecte obligațiile contractuale, lucru care nu s-a întâmplat. 

„Eu nu știu de ce nu s-a făcut, problema este că biserica a gestionat toate aceste bunuri care sunt ale statului și urma ca Ministerul Culturii să organizeze partea logistică a formării documentației corecte. Presupun că Ministerul Culturii, care este gestionarul de fapt, este ramura guvernamentală care gestionează aceste bunuri patrimoniale, urma ca ei să organizeze partea documentală, conform prevederilor contractuale”, a spus secretarul eparhial la Mitropolia Moldovei, Vadim Cheibaș.

În 2010, Mitropolia Basarabiei a acționat în instanță Ministerul Culturii, pentru a anula acel contract de transmitere a bisericilor către Mitropolia Moldovei, contract care, după spusele structurii religioase, a fost unul abuziv. Este parte a acestui proces și Ministerul Culturii. 

„Din 2010 în instanță cu diferite succese în diferite perioade, acest dosar avansează. Ulterior a fost atrasă ca parte responsabilă și învinuită și Mitropolia Moldovei. În 2014 judecătoria din sectorul Buiucani a respins această acțiune a Mitropoliei Basarabiei, dar în 2019 sau în 2018, Curtea de Apel a repus în acțiune acest dosar. Mitropolia Moldovei a făcut recurs la Curtea Supremă de anulare a acestei decizii, dar curtea a decis să lase acea decizie în vigoare a Curții de Apel. Curtea de Apel a examinat acest dosar și a dat câștig de cauză Mitropoliei Basarabiei. Acum, Mitropolia Moldovei a contestat la Curtea Supremă deja decizia apelului. Acum e ultima fază de procedură legală în acest dosar. Ședința de judecată este planificată pentru luna iunie anul acesta, deci mai avem o lună până la decizia finală”, a declarat ministrul Culturii, Sergiu Prodan.

Mitropolia Basarabiei speră că, în final, o decizia va fi în favoarea ei. De fapt, prin anularea actului din 2003, vrea ca bisericile să revină comunităților religioase, iar acestea, la rândul lor, să decidă cum vor proceda în continuare.

„Mitropolia Basarabiei a deținut peste 60 de clădiri în municipiul Chișinău, clădiri importante, care unele dintre ele au fost demolate. Unele dintre ele se păstrează până în ziua de astăzi, puține au fost reabilitate, marea majoritate se află în paragină. Nu există în Republica Modlova legea retrocedării, de aceea demersurile noastre sunt fără câștig de cauză. Așteptăm un act de bunăvoință din partea Guvernului, să dea în folosință Mitropoliei Basarabiei ca să investească în ele, pentru că nu venim doar să ne folosim ci vrem să le restaurăm și să le redăm arhitectura de altă dată. Mitropolia Basarabiei este victimă a regimului sovietic și are tot dreptul să i se recunoască asta”, a menționat secretarul eparhial la Mitropolia Basarabiei, Constantin Olariu.

Secretarul Mitropoliei Moldovei a evitat să comenteze acțiunile primelor instanțe, dar a accentuat că este în așteptarea deciziei finale, cea a Curții Supreme de Justiție. 

La ziua de astăzi, Mitropolia Moldovei deține în jur de 1320 de biserici și 56 de mănăstiri și schituri de pe întreg teritoriul țării. Aflăm acest lucru de la Mitropolitul Vladimir, căruia i-am adresat întrebarea în timpul unui eveniment public. Unele dintre ele, între timp, au decis să treacă la Mitropolia Basarabiei. Mitropolitul Vladimir crede că totul se întâmplă din cauza lipsei de fonduri a acestor parohii. 

Conducătorul Mitropoliei Moldovei, Mitropolitul Vladimir, a vociferat, pentru prima dată, numărul estimativ de preoți care au plecat către Mitropolia Basarabiei. 

De altfel, disputa dintre Mitropolia Basarabiei și Mitropolia Moldovei are origini mult mai vechi. Conform istoricului Ion Varta, problemele au început să apară la sfârșitul secolului 17 atunci când, partea Moldovei din stânga Prutului a fost anexată de către Imperiul Țarist. 

Copiii sub 13 ani nu mai au voie să iasă singuri din casă după ora 23:00. Noua regulă care a stârnit nemulțumiri

Regulă nouă pentru copiii sub 13 ani în două mari orașe din sudul Franței, scrie stirileprotv.ro.  

Minorii nu mai au voie să iasă singuri din casă după ora 23. Dacă vor fi prinși de polițiști pe stradă, vor fi duși imediat la părinți, care vor fi amendați cu 150 de euro.

Măsura a stârnit deja nemulțumiri.

Primarii oraşelor Nisa și Beziers insista ca noul regulament este menit să reducă infracționalitatea în rândul minorilor.

Christian Estrosi, primarul orașului Nisa: 52% din cele 1.000 de persoane arestate în ultima perioadă au sub 18 ani, cei mai mulți sub 16 ani. Acest decret este deci întemeiat, nu a fost emis la întâmplare. Decizia este susținută de statistici furnizate de /../ministerul de interne, șeful poliției, procuratură și prefect”.

Tulburările din vara trecută din orașele franceze au alimentat îngrijorările legate de violența în rândul tinerilor, după ce s-a dovedit că mulți dintre cei care au incendiat mașini și au distrus magazine, școli și primării aveau sub 18 ani.

Iar unii dintre ei abia împliniseră 11.

În Marsilia, unde anul trecut a fost comis un număr record de crime, 47, autorităţile au descoperit că numeroşi adolescenți sunt membri ai unor bande de traficanți înarmați cu puști de asalt și pistoale.

Christian Estrosi, primarul orașului Nisa: Cred că adolescenții de 13 ani nu au ce să caute pe stradă după ora 23:00. Din moment ce acest decret nu a fost invalidat de judecători, înseamnă că este unul oportun. Iar dacă polițiștii nu aplică decizia primăriei, atunci vom vorbi de un eșec al autorităților. O să-i verific personal pe polițiști”.

Regulă are totuși o excepție. Copiii sub 13 ani pot să iasă din casă după ora 23 însoțiți de un adult. Măsura va rămâne în vigoare cel puţin până la sfârșitul lunii septembrie. În Beziers, aproape 3.000 de locuitori au contestat în stradă decizia edilului, dar fără efect.

El e singurul om din lume care își poate răsuci picioarele la 180 de grade
Articolul anterior
În vizită la nou născut. Xenia Deli a primit oaspeți de peste Ocean!
Articolul următor