Cristiano Ronaldo a purtat un ceas în valoare de 2 milioane de euro la conferinţa de presă premergătoare meciului Manchester United – Juventus Torino, din Liga Campionilor.
Ceasul impresionant aparține mărcii Jacob & Co, din gama Caviar Torubillon, și are 424 de diamante albe şi roşii încrustate pe toată structura ceasului, inclusiv pe curea.
Bijuteria este evaluată la 2 milioane de euro și a fost realizată într-o ediție limitată, fiind deținută de câteva vedete.
Portughezul a vorbit și despre acuzațiile de viol, declarându-se încrezător că reputația lui va rămâne nepătată.
„Ştiu că pot fi un exemplu atât în teren cât şi în afara lui. Întotdeauna zâmbesc, sunt fericit, joc la un club fantastic, am o familie minunată, patru copii, sunt sănătos. Nimic nu mă perturbă. Nu sunt aici să spun minciuni, dar sunt liniştit şi foarte încrezător în munca avocaților mei. Am oameni care mă vor apăra. În cele din urmă, adevărul va triumfa„, a declarat Cristiano Ronaldo, citat de BBC.
Meciul Manchester United – Juventus Torino va avea loc în această seară, de la ora 22.00, în runda a treia din faza grupelor Ligii Campionilor, potrivit realitateasportivă.net.