Meenakshi Moorthy si Vishnu Viswanath, doi tineri din India, care au emigrat în Silicon Valley, erau renumiți în rândul internauților pentru poveștile de călătorie pe care obișnuiau să le facă publice pe rețelele de socializare. Cei doi călătoreau prin cele mai frumoase locuri pentru a fotografia locuri inedite.
Din păcate, în urmă cu câteva zile, corpurile celor doi au fost găsite fără suflare de câțiva turiști în zona Marelui Canion, la baza unei stânci înalte. Se pare că tinerii au mers până pe marginea stâncii pentru a-și face un selfie, însă au alunecat din greșeală și au căzut în gol peste 300 de metri.Contul lor de Instagram a explodat la alfarea îngrozitoarei vești, mii de fani exprimându-și tristețea prin sute de mesaje. Cu doar câteva clipe înainte de tragedie, un alt cuplu s-a fotografiat exact în același loc, iar în poza lor se poate vedea cum în spate se afla chiar tânăra care a căzut în prăpastie, transmite kanald.ro.