Legăturile strânse dintre orașul Buzău, România, și Soroca, Republica Moldova, vor crește acum prin denumirea unor străzi din cele două municipii. Mai exact, o stradă din orașul Buzău se va numi Soroca, iar aleea din preajma Cetăţii Soroca, va fi denumită Aleea Buzăului.
Anunțul a fost făcut de către primarul municipiului Buzău, Constantin Toma în prezența directorului Teatrului Naţional Mihai Eminescu din Chişinău, Petru Hadârcă, în cadrul conferinței de deschidere a Festivalului Teatrului Românesc ” Chişinău pentru Buzău”.Schimbarea denumirilor celor două străzi, atât din Buzău, cât și din Soroca se va face în cadrul unei ședințe a Consiliului Local Municial Buzău, organizate de administrațiile locale din municipiile amintite anterior.
La finele lunii august aleșii locali din Buzău au adoptat proiectul de hotărâre privind cofinanțarea, cu suma de 100.000 de euro, de către Primăria Buzău, a unui proiect de investiții derulat de Consiliul Municipal Soroca, proiect care vizează reconstrucția falezei râului Nistru, din preajma Cetății Soroca.
Pe 18 decembrie 1918 a fost semnat Acordul de Înfrățire şi Cooperare între municipiul Buzău, din România şi municipiul Soroca, din Republica Moldova. În baza acestuia, părțile vor dezvolta relații de cooperare, potrivit competențelor specifice conform legislațiilor în vigoare din România și Republica Moldova şi vor sprijini desfăşurarea activităților de cooperere şi de promovare a unor proiecte în următoarele domenii: APL, educație, cultură, sport, sănătate, turism, asistență socială precum şi alte domenii de interes comun identificate de părți.
sursa: www.buzaumedia.ro