Atenție! Circulația pe mai multe străzi din Capitală, sistată până la sfârșitul lunii

Primăria municipiului Chișinău informează că în perioada: 04-30.12.2018, va fi suspendat traficul rutier pe anumite tronsoane ale str. 31 August 1989 și str. Tighina, în legătură cu executarea lucrărilor de modernizare a 3 străzi din zona centrală a capitalei.

separator
Astfel, având în vedere necesitatea executării lucrărilor de reabilitare a rețelelor de apeduct și canalizare pe str. 31 August 1989, tronsonul cuprins între str. Al. Pușkin și Vlaicu Pârcălab, în perioada de referință, circulația rutelor municipale de microbuz va fi organizată după cum urmează:

Ruta de microbuz nr. 101 – de pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt pe str. Alexei Şciusev, str. Bucureşti şi în continuare pe traseul stabilit.

Ruta de microbuz nr. 103 – de pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt pe str. Alexei Şciusev, str. Bucureşti, str. Ciuflea, bd. Constantin Negruzzi şi în continuare pe traseul stabilit.

Ruta de microbuz nr. 114 – de pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt pe str. Alexei Şciusev, str. Bucureşti, str. Vasile Alecsandri, str. Alexei Şciusev şi în continuare pe traseul stabilit.

Ruta de microbuz nr. 116 – de pe str. str. M. Eminescu pe str. București, str. Armenească și în continuare pe traseul stabilit.

Tot în aceiași perioadă, în legătură cu lucrările de reabilitare a rețelelor, circulația rutelor municipale de pe str. Tighina, tronsonul cuprins între str. Alexandru Bernardazzi și str. Alexei Mateevici va fi redirecționată după cum urmează:

Autobuzul nr. 9:

Tur: – de pe str. Tighina pe str. București, str. V. Alecsandri, str. Pan Halippa și în continuare pe traseul stabilit.

Microbuze:

Rutele nr. 125, nr. 190 și nr. 191:

Tur: – de pe str. București pe str. V. Alecsandri, str. Pan Halippa, str. Ion Inculeț și în continuare pe traseele stabilite.

Rutele nr. 178 și nr. 192:

Tur: – de pe str. Tighina pe str. București, str. V. Alecsandri și în continuare pe traseele stabilite.

De asemenea, în perioada: 09 – 30.12.2018 sunt planificate lucrări de pozare a rețelelor inginerești pe str. Tighina, tronsonul cuprins între str. Avram Iancu și str. Alexandru cel Bun. Astfel, circulația rutelor municipale de microbuz va fir organizată după cum urmează:

Ruta nr. 137: de pe str. Avram Iancu pe str. Bălănescu și în continuare pe traseul stabilit.

Ruta nr. 157: de pe bd. D. Cantemir pe str. Ismail.

Ruta nr. 171 și nr. 174: de pe str. Avram Iancu pe str. Bălănescu și în continuare pe traseele stabilite.

Conducătorii auto care traversează zona sunt rugaţi să respecte semnalizarea rutieră temporară.

Noul mandat al președintelui Maia Sandu, validat de Curtea Constituțională

Curtea Constituțională a confirmat rezultatele alegerilor și a validat mandatul Maiei Sandu în funcția de președinte al Republicii Moldova. Hotărârea a fost pronunțată cu puțin timp în urmă, scrie deschide.md.

În sala de ședințe au fost prezenți reprezentanții Comisiei Electorale Centrale, precum și reprezentantul legal al Maiei Sandu, avocatul Eduard Digore. Celălalt concurent electoral, Alexandr Stoianoglo, a lipsit de la ședință, dar nici un alt reprezentant legal al său nu a fost delegat.

De menționat că alegerile prezidențiale din această toamnă au fost câștigate de președintele Maia Sandu. Șeful statului a obținut peste 930 de mii de voturi, în timp ce contracandidatul său, Alexandr Stoianoglo, susținut de PSRM și gruparea „ȘOR”, a fost votat de puțin peste 750 mii de alegători.

Precizăm că în actualul scrutin prezidențial au fost înregistrate multiple cazuri de corupere a alegătorilor și finanțare ilegală a campaniilor electorale. Gruparea „ȘOR” achita oamenilor câte 2 mii lei pentru a vota împotriva Maiei Sandu.

Caz revoltător la Sângerei. Un bărbat a încercat să vândă pe internet o lebădă

O intervenție comună a inspectorilor de mediu din Bălți și Sîngerei a dus la descoperirea unui caz grav de încălcare a legislației de mediu, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

În urma monitorizării activității pe rețelele de socializare, a fost identificată o persoană din localitatea Mărinești, raionul Sîngerei, care încerca să comercializeze o lebădă albă, specie protejată de lege.

Cu sprijinul polițistului de sector, autoritățile au efectuat o percheziție la locuința suspectului. Verificările au confirmat că lebăda era ținută în captivitate în condiții necorespunzătoare.

Pasărea a fost imediat ridicată și eliberată într-un bazin natural din apropierea municipiului Bălți, asigurându-se condiții adecvate până la clarificarea completă a cazului.

Persoana responsabilă de această faptă urmează să fie sancționată conform prevederilor Codului Contravențional al Republicii Moldova, care interzice capturarea, deținerea și comercializarea speciilor protejate. Inspectoratul pentru Protecția Mediului reamintește că lebăda albă este o specie strict protejată, iar astfel de acțiuni constituie o amenințare directă la adresa biodiversității. Face apel către cetățeni să respecte legislația de mediu și să semnaleze orice activitate suspectă.

Această acțiune reflectă angajamentul inspectorilor de mediu de a proteja fauna sălbatică și de a descuraja practicile ilegale care pun în pericol echilibrul ecologic.

Moldovenii vor primi lefuri mai mari! Salariul mediu va creşte cu 2.400 de lei anul viitor

Salariul mediu va crește în Republica Moldova cu 2.400 de lei. Începând cu anul 2025, suma va constitui 16.100 de lei, comparativ cu 13.700 în anul 2024, scrie realitatea.md.

Decizia urmează să fie aprobată de către membrii Guvernului. Cifra este una prognozată și se va utiliza pentru a calcula contribuțiile obligatorii și indemnizațiile acordate salariaților.

„Proiectul de hotărâre este elaborat în temeiul prognozei revizuite a indicatorilor macroeconomici pentru anii 2025-2027, prezentate de către Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării. Actualizarea prognozei s-a realizat reieșind din ultimele date statistice disponibile, inclusiv urmare a coordonării realizate în cadrul misiunii de experți FMI”, precizează responsabilii din cadrul Ministerului Muncii.

Precizăm că, salariul minim în Republica Moldova, începând cu 1 ianuarie 2025, va constitui 5500 de lei. Suma reprezintă cu 10% mai mult decât în 2024, actualmente această remunerare constituind 5000 de lei.

Foto! Cele mai frumoase peisaje de iarnă din diferite colțuri ale lumii
Articolul anterior
Accident matinal în Capitală: un troleibuz plin cu pasageri a intrat într-un stâlp
Articolul următor