„Este un moment foarte special. Vreau să spun că este interesant pentru mine că acest an a fost cel mai bun din cariera mea, dar cel mai greu din viața mea personală”, a declarat Ariana Grande, cea care a primit premiul Billboard pentru „Femeia Anului 2018” la evenimentul „Femei în Muzică”, organizat la New York.
Cel mai probabil, Ariana Grande se referea la viața ei romantică. Ea a început, în 2016, o relație cu rapperul Mac Miller, urmând să se despartă de el în luna mai a acestui an.În luna septembrie, Mac Miller a murit din cauza unui cocktail de alcool, medicamente și droguri. Totodată, ea a mai avut o relație amoroasă cu actorul de comedie Pete Davidson. Cei doi au început să se întâlnească în luna iunie, iar după câteva săptămâni, Pete i-a propus să se logodească. Relația celor doi a luat sfârșit în luna octombrie. „Probabil că multă lume crede că m-am remontat și că sunt bine. Și chiar așa e, dar în ceea ce privește viața mea personală, nu am nicio idee despre ce naiba fac. Într-adevăr, a fost un an foarte dificil. Vreau să spun oricui se află în aceeași ipostază că nu este singur”, a declarat artista.
Ariana Grande a mai declarat că, în ciuda averii, celebrității și succesului uriaș de care se bucură, cel mai bine se simte în sânul familiei și alături de oamenii care i-au fost mereu aproape, scrie publika.md, cu referire la Daily Mail.