Să devenim mai buni în prag de Sărbători! Acesta este îndemnul unei tinere din Chișinău, care a decis să devină Moș Nicolae pentru micuții care locuiesc în scara blocului său, oferindu-le o surpriză nemaipomenită!
Ana a pregătit pentru fiecare familie câte o punguță cu dulciuri, fructe și sucuri, pe care le-a atârnat de fiecare din cele 16 uși, iar dimineața cei mici au descoperit magia.,,Moș Nicolae există!! Iar eu vreau să vă împărtășesc emoțiile pe care le-am trăit aseară. Pe mine Moș Nicolae m-a vizitat până când sora mea era elevă la liceu, după care a plecat la universitate și Moșul nu a mai venit. Eu am hotărât să fiu pentru o zi Moș Nicolae pentru toți cei 16 copii din scara blocului unde locuiesc. Unii ar spune că e puțin, dar eu cred că e suficient să-i faci bucuroși cu acest gest nu doar pe acești copii dar și pe părinții lor, desigur am ținut cont și de un bebeluș căruia i-am pus un șampon și săpun de baie. Eu vreau ca acest gest să-l repet și în 2019, iar apoi aceasta să fie o tratidiție în familia mea. Sărbători fericite vă doresc tuturor!!!”, mărturisește Ana.
Prin urmare, Moș Nicolae există!
sursa: Facebook/Ana Cepoi