Ca în fiecare an, familia regală britanică a apărut în tablou complet pe domeniul regal de la Sandringham, acolo unde membrii casei britanice au participat la slujba tradiţională de Crăciun de la biserica St Mary’s Magdalene din Norfolk.
Membrii familiei regale au fost văzuţi curioşi în timp ce se îndreptau către acest lăcaş de cult. Ca de obicei, toţi ochii au fost pe cele două cupluri tinere, şi anume Ducii de Cambridge şi Ducii de Sussex, care au făcut plimbarea spre biserică în acelaşi rând.Kate Middleton a ales o haină cu tăietură clasică, de un roşu aprins, în timp ce Meghan Markle a optat pentru o ţinută navy, cu mantou şi rochie midi, la care a asortat o pereche de cizme din piele. Meghan, însărcinată în 6 luni, a arătat mai fresh şi mai strălucitor ca niciodată.
La slujba de Crăciun au participat, evident, şi seniorii regali precum Prinţul Charles şi, bineînţeles, Regina Elisabeta şi soţul ei, Prinţul Philip.