Ajutor pentru profesoara de la USM care luptă cu cancerul!

Tamara Matei, profesoara de engleză de la Universitatea de Stat din Moldova, are doar 55 de ani și luptă cu cancerul. Timp de 36 de ani, profesoara s-a dedicat instruirii tinerelor generații, însă acum are nevoie de ajutor și speră că oamenii de bună credință o vor ajuta să învingă boala.

separator

Acum 4 ani, Tamara Matei a fost diagnosticată cu cancer ovarian, una dintre cele mai agresive forme de cancer. Tratamentele au fost intense, atât aici în Moldova, cât și în Turcia: operații complicate, recidive, zeci de chimioterapii și radioterapie.

,,Mi-am schimbat modul de alimentație și de viață la 180 grade și fiecare zi în plus este o mică victorie a mea. Acum, boala a revenit mai agresiv, cu metastaze multiple. Fac chimioterapie în Moldova și va fi necesară și radioterapia care se efectuează doar peste hotarele țării.

Acești ani au fost epuizanți financiar pentru mine și familia mea. Am vândut apartamentul și toate rudele ne-au ajutat cu tot ce au putut. Acum speranța mea de viață depinde de bunăvoința oamenilor. Iubesc mult viața, iubesc mult ceea ce fac, instruirea studenților și aș vrea să pot să mai ofer din dedicarea mea și în continuare.

Fiecare ajutor este important, oricât de mic. Vă mulțumesc și mă închin în fața voastră!”, scrie profesoara Tamara Matei.

Cei care binevoiesc să ofere ajutor, sunt rugați să doneze pe caritate.md.

Ce forțe politice ar ajunge în Parlament

În cazul în care duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare anticipate, în noul Legislativ ar accede trei partide și două blocuri electorale, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

Potrivit unui sondaj realizat de compania IMAS la comanda Independent NEWS din România, PAS ar obține 33,1% din voturi, PSRM – 17,7%, Blocul „Alternativa” – 12%, Blocul „Victorie” – 11,6%, iar Partidul Nostru – 8,8%, transmite Știri.md.

Alte forțe politice nu ar trece pragul de reprezentare de 5% pentru partide și 7% pentru blocuri electorale.

Sondajul a fost realizat în perioada 26 martie – 8 aprilie, pe un eșantion de 1.113 respondenți din 86 de localități din R. Moldova, iar marja de eroare este de +/- 3%.

Republica Moldova și India vor încheia un Acord pentru a preveni și a combate migrația ilegală și traficul de ființe umane

Republica Moldova și India vor încheia un Acord care are drept scop prevenirea și combaterea migrației ilegale, a traficului ilegal de migranți și a traficului de ființe umane. Membrii Comisiei politică externă și integrare europeană au aprobat avizul consultativ pentru inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului privind parteneriatul pentru migrațiune și mobilitate dintre Guvernul țării noastre și al Indiei, scrie radiochisinau.md.

Potrivit legislativului, în tratat se vor regăsi proceduri rapide, transparente și eficiente de identificare și returnare, precum și de readmisie a persoanelor care nu îndeplinesc condițiile de intrare sau de ședere pe teritoriul Republicii Moldova sau al Indiei.

Documentul va conține prevederi care se vor referi la drepturile cetățenilor imigranți. Este vorba despre dreptul la studii / educație, cercetare și formare profesională, sau dreptul de a ocupa un loc de muncă. La fel, prevederile se vor referi și la o serie de obligații a statelor semnatare, printre care cel de a furniza asistență privind reintegrarea propriilor cetățeni.

În procesul de negocieri vor fi implicați reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne, ai Ministerului Afacerilor Externe, ai Ministerului Educației și Cercetării și ai Ministerului Muncii și Protecției Sociale.

În prezent, Republica Moldova are încheiate acorduri similare cu Republica Federală Germania și Comunitatea Europeană.

Polițiștii l-au localizat și reținut pe Vitalie Sușițchi, eliberat recent din detenție deși primise condamnare pe viață

În contextul anulării, de către Curtea de Apel Chișinău, a deciziei de eliberare din detenție a condamnatului Sușițchi, informăm cǎ polițiștii l-au localizat și în acest moment l-au reținut, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Acesta intenționa sǎ-și ridice pașaportul străin.

Poliția precizează cǎ Sușițchi, în 2002, a fost condamnat la detenție pe viață, iar anul trecut pedeapsa i-a fost comutată la 30 de ani. Acesta a fost eliberat din detenție în februarie anul curent.

Urmeazǎ sǎ fie întors în penitenciar.

O șoferiță beată la volan, reținută de oamenii legii. Video
Articolul anterior
Cum au fost răsfățate vedetele de acasă de Ziua Femeii?
Articolul următor
Close menu