Influencerii de pe Instagram pozează sexy în zona de radiații de la Cernobîl

După mai bine de 30 de ani de la accidentul nuclear de la Cernobîl, zeci de tineri, au început să meargă în zona de excludere a accidentului, pentru ședințe foto, unele dintre ele provocatoare.

separator

Mulți dintre ei abia au aflat de catastrofa care s-a petrecut în Ucraina, datorită serialului de succes Cernobîl, difuzat de HBO. Un serial-fenomen, care a cucerit pe toată lumea La începutul lunii mai, HBO a început difuzarea miniseriei Cernobîl. Serialul a devenit, încă de la primul episod, un adevărat fenomen. În ciuda faptului că a apărut de puțin timp, Cernobîl este cotat în prezent ca fiind cel mai bun serial din toate timpurile, conform IMDB, având nota 9,6. Serialul are doar 5 episoade și urmărește dezastrul nuclear de la Cernobîl, din 26 aprilie 1986, dar și eforturile care au urmat după explozie, pentru a securiza zona.

Influencerii au descoperit Cernobîlul și au mers în zona de excludere pentru ședințe foto.

Odată cu apariția miniseriei, tinerii care au vizionat serialul – și care, cel mai probabil, nici nu erau născuți când a avut loc explozia – au început să fie interesați de Cernobîl. Foarte mulți au mers în zona de excludere, în orașul abandonat Prîpeat, în care există încă radiații nocive, pentru a face ședințe foto. Zona de excludere este zona cea mai afectată de radiații. Un teritoriu de 2.600 de kilometri pătraţi, care a fost evacuat la scurt timp după explozie și care, până în zilele noastre, a rămas abandonat. Evgheni Gonciarenko, angajat în zona de excludere de la Cernobîl, declara în 2016, pentru Digi24, că, în ciuda faptului că nivelul de radiații a mai scăzut între timp, zona rămâne în continuare periculoasă. „Putem afirmă că nivelul actual nu este benefic pentru sănătate. Nu este benefic să trăieşti în această zonă”. Cu toate acestea, turismul extrem de la Cernobîl a început să ia amploare și, mai mult decât atât, se pare că celelalte reactoare, închise și ele la câțiva ani după explozia reactorului 4, pot fi vizitate de turiștii amatori de senzații tari.

 

Foto: @juliabaessler – „130 de pompieri au murit chiar aici, imediat după accident. Locul acesta e emoționant” este descrierea care însoțește una dintre fotografiile publicate pe Instagram.

Foto: @juliabaessler – „Ușa de la intrarea reactorului 4 (n.r. cel care a explodat). În spatele acestei uși există încă un nivel foarte mare de radiații, care ar putea ucide un om în doar câteva minute” este descrierea altei fotografii.

Foto: @juliabaessler – „Subsolul spitalului 126 este celebru pentru că încă adăpostește hainele contaminate ale pompierilor care au încercat să stingă focul în noaptea accidentului. Aici radiațiile sunt destul de mari”. Instagramul a fost inundat și de fotografii cu tinere îmbrăcate sumar, în apropierea reactoarelor de la Cernobîl.

Cu toate că unii curioși au apreciat fotografiile și clipurile video publicate de acești tineri pe Instagram, pentru că doar așa pot vedea cum arată Cernobîlul în zilele noastre, fotografiile sexy nu au fost primite deloc bine. Oamenii au criticat lipsa de respect a celor care au pozat astfel, în condițiile în care zeci de mii de oameni și-au pierdut viețile în acele zone. „Sunteți niște oportuniști care nu au niciun pic de respect pentru oamenii care au murit acolo în chinuri groaznice„, este unul dintre comentariile transmise pe Instagram. Ce spun reprezentanții HBO despre acest fenomen Ținând cont de faptul că acești tineri au descoperit Cernobîlul odată cu serialul cu același nume, reprezentanții HBO s-au simțit nevoiți să dea o declarație publică legată de fenomenul ședințelor foto în zona de excludere. “Este minunat că serialul nostru v-a inspirat să mergeți să vedeți cu ochii voștri zona de excludere de la Cernobîl, dar nu uitați, dacă ajungeți acolo, că o tragedie teribilă a avut loc în acea zonă… fiți respectuoși”, a scris pe Twitter Craig Mazin, unul dintre creatorii serialului.

Sursa

Primăria din Bălți a redus programul de lucru pentru economisirea energiei electrice

Primăria municipiului Bălți a decis să modifice programul de lucru al angajaților pentru a reducere consumul de energie electrică în contextul stării de urgență, scrie IPN.

Potrivit unei dispoziții semnate de primarul Alexandr Petkov pe 13 ianuarie 2025, noul program intră în vigoare imediat și stabilește un interval orar fix, între 08:00 și 16:30, cu o pauză de masă de 30 de minute, între 12:00 și 12:30.Decizia vine ca răspuns la recomandările Comisiei pentru Situații Excepționale, din 27 decembrie 2024, prin care au solicitat autorităților publice să adopte măsuri pentru economisirea resurselor energetice.Primăria a suspendat, de asemenea, toate graficele individuale de lucru stabilite anterior.Autoritățile locale mulțumesc cetățenilor pentru înțelegere și colaborare în această perioadă, subliniind că măsurile adoptate au scopul de a sprijini funcționarea eficientă a instituției în condiții dificile.Primarul a subliniat că măsura este temporară și adaptată situației excepționale.

Crește consumul de energie: Astăzi a constituit cu 18% mai mult decât ieri

Energocom estimează pentru astăzi o creștere cu 18% a consumului de energie electrică pe malul drept al Nistrului, în comparație cu ziua de duminică, transmite IPN.

Cifra este mai mare și decât lunea trecută, cu 2%.

Energocom informează că a rezervat capacitatea comercială necesară la hotarul cu România, pentru a suplimenta cererea internă de electricitate cu importuri.Astfel, pentru data de 13 ianuarie, Republica Moldova își va asigura necesarul de energie electrică de la centralele de termoficare din Chișinău și Bălți, de la instalațiile locale de energie regenerabilă, precum și cu electricitatea importată, pe bază de contracte bilaterale și de pe bursă, notează sursa.

Republica Moldova va apela marți la energie de urgență, în intervalul 16:00-19:00

Pentru 14 ianuarie se planifică un consum de energie electrică pe malul drept al râului Nistru similar cu cel din data de 13 ianuarie. Din cauza limitei de capacitate a interconexiunii cu România (cumulat pe Piața pentru ziua următoare și pe Piața intrazilnică) nu a fost posibilă rezervarea integrală a capacității, anunță Energocom, citat de IPN.

Prin urmare, în intervalul orelor 16:00-19:00, pentru a-și acoperi prognozele de consum, Republica Moldova va apela la energie de urgență.„Pentru a nu avea deconectări de energie, operatorul de transport Moldelectrica va solicita de la operatorul de transport din România Transelectrica energie ca să poată să fie acoperit necesarul de consum. Deconectări nu vom avea”, a precizat pentru IPN consilierul directorului Energocom, Victor Bînzari.Cetățenii sunt îndemnați să reducă consumul de energia electrică pentru a putea micșora presiunea pe întreg sistemul.Potrivit Energocom, restul electricității necesare pentru data de 14 ianuarie va fi livrată de centralele de termoficare din Chișinău și Bălți, de centralele de energie regenerabilă, precum și suplimentată cu energia importantă, atât în baza contractelor bilaterale, cât și de pe bursă.

Încă o veste tristă, în familia lui Edith Gonzalez. Soțul actriței a dezvăluit că și el are cancer
Articolul anterior
Foto! Cele mai elegante și talentate personalități din țara noastră, premiate la Gala Premiilor Fashion VIP, ediția a 13-a!
Articolul următor