INP avertizează: cele mai multe accidente se produc vinerea

Cele mai multe accidente se produc vinerea, de aceea polițiștii Inspectoratului Național de patrulare recomandă prudență maximă la drum.

separator

În contextul în care urmează două zile de odihnă, Inspectoratul Național de Patrulare îndeamnă șoferii să nu uitați despre regulile de circulație și etica în conducere.

,,Conform datelor statistice, de la începutul acestui an, cele mai multe accidente rutiere s-au produs în ziua de vineri a săptămânii. Majoritatea au loc în intervalul orelor 16:00-20:00, iar cele mai grave, soldate cu persoane decedate, se produc între orele 22:00 și 06:00. Cele produse între orele 16:00- 20:00, de regulă, au loc din cauza neatenției, a grabei și a trecerii pe o altă bandă de circulație, fără a se asigura sau a anunța din timp manevra. Nu mai comiteți aceste erori!”, comunică INP.

#INP recomandă conducătorilor auto care decid să pornească la drum noaptea :
– să o facă doar dacă sunt odihniți;
– să nu consume alcool, dacă au intenția să conducă;
– să respecte limita de viteză, chiar dacă pe traseu sunt foarte puține mașini;
– să fie atenți să nu orbească cu lumina de drum șoferii care vin în întâmpinare;
– să fie concentrați la maxim, deoarece pietonii pot traversa strada sau se pot deplasa pe marginea carosabilului și nu de fiecare dată sunt vizibili.

Pietonii sunt îndemnați să traverseze strada doar prin locurile special amenajate, să se asigure din toate părțile, chiar dacă noaptea traficul nu este aglomerat și să poarte haine sau elemente reflectorizante, pentru a fi vizibili.

Morți și răniți la Odesa, după un nou atac cu rachete balistice

Noaptea trecută, armata rusă a atacat centrul Odesei. Trei persoane au fost ucise, printre care un polițist. Precizările au fost făcute de șeful administrației militare al regiunii Odesa Oleg Kiper. Alte trei persoane au suferit răni, una din ele se află în stare gravă la spital. 

Atacul asupra Odesei a fost efectuat cu rachete balistice, potrivit lui Oleg Kiper. În consecință au fost ucise trei persoane, inclusiv un polițist. Încă trei persoane au suferit răni. 

Primarul de Odesa Ghenadii Truhanov a spus că urmare a atacului au fost avariate clădiri rezidențiale și infrastructura civilă.

Publicația locală Dumskaia a menționat că una dintre cele trei victime, care au suferit răni, se află la spital în stare extrem de gravă. Potrivit sursei, urmare a atacului, a fost avariat inclus oficiul reprezentanței din Odesa a Comisarului Radei Supreme a Ucrainei pentru drepturile omului, transmite Newsmaker

Partea rusă deocamdată nu a comentat atacul. Amintim că, în seara zilei de 29 aprilie trupele ruse au lansat un prim atac cu rachete asupra Odesei. Publicația Dumskaia a scris că urmare a atacului au fost ucise 5 persoane, iar peste 30 au suferit răni, printre acestea – doi copii și o femeie însărcinată.

Peste 250 de voluntari vor monitoriza defășurarea examenelor de absolvire a clasei IX-a

Peste 250 de persoane au răspuns inițiativei Ministerului Educației și Cercetării de a participa în calitate de voluntari la monitorizarea examenelor de absolvire a clasei IX-a. Activitatea se înscrie în Campania Națională ,,Fii ONEST, nu copia! care are scopul de a asigura șanse egale elevilor, ca să-și demonstreze cunoștințele acumulate în timpul anilor de studii, să crească transparența și să reducă corupția în școlile din R. Moldova.

Toate persoanele care s-au arată deschise să fie voluntari au participat astăzi la o instruire organizată de Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare, informează MEC, transmite tvrmoldova.md. 

Participanții au fost informați despre felul în care se desfășoară examenele, responsabilitățile pe care le vor avea, procedurile de ordin general și actele normative aplicate și au adresat întrebări experților. Instruirea este obligatorie pentru a putea desfășura activitatea de voluntar în cadrul proiectului. 

Cea de-a doua instruire va avea loc pe data de 2 mai, fiind urmată și de alte instruiri pe măsură ce voluntarii se vor înregistra la program. Toți cei care-și doresc să se implice în campania Fii ONEST, nu copia!, sunt îndemnați să acceseze site-ul fiio9est.md, unde pot afla mai multe detalii, dar și completa formularul de înregistrare. 

Circa 70 locuri de parcare publice vor fi amenajate în PMAN, în Noaptea Învierii

În Noaptea Învierii vor fi amenajate 70 de locuri de parcare publice în Piața Marii Adunǎri Naționale, direcția strǎzii Mitropolit Gavriil Bǎnulescu-Bodoni.

70 de locuri de parcare vor fi disponibile, în PMAN, în seara de PașteFoto: Direcția Generală Mobilitate Urbană

Potrivit Direcției Generale Mobilitate Urbană, acțiunile au drept scop facilitarea accesului în zona Catedralei Metropolitane „Nașterea Domnului” a chișinǎuienilor și oaspeților Capitalei care vor participa la slujba din Noaptea Învierii.

Mai mult, sunt disponibile și locurile de parcare stradale, deja amenajate, pe strǎzile adiacente. 

gallery images

Romantic! O interpretă din Moldova a fost cerută în căsătorie pe malul mării
Articolul anterior
Scapă de insomnie cu suc de vişine
Articolul următor