Autoritățile unei insule din Grecia vor să reînvie locația oferindu-le bani celor dispuși să se stabilească aici. Este vorba de insula grecească Antikythira, situată între Creta și Kythira.
Consiliul local al insulei Antikythera a făcut o ofertă inedită. Orice familie dispusă să se mute pe insulă și să se stabilească aici va primi 500 de euro lunar, plus teren și mâncare. De asemenea, noi locatari vor avea garantat și un loc de muncă. Ei vor putea fi pescari, fermieri, constructori sau brutari. Singura condiție pe care trebuie să o îndeplinească cei care vor să se mute în acest paradis este să fie familii și să aibă cel puțin trei copii.
În prezent, pe insula situată la 45 de minute de zbor de Atena și care avea în jur de 800 de locuitori, mai trăiesc doar 24 de persoane, scrie The Insider.
Insula are electricitate, internet, telefonie, potențial turistic, singura avertizare fiind uneori furtunile intense. Antikythera este renumită pentru o mașină antică, de bronz, descoperită aici de scafandri în 1900. Cunoscută de arheologi drept ”Mașina Antikythera”, aceasta este de fapt un calculator antic folosit pentru a prezice pozițiile astronomice, precum și eclipsele. Sursa