Video! Cum a decurs prima ediție a Festivalului Familiei și Tradițiilor Populare

Pe 22 și 23 iunie, la Complexul Etno-Cultural VATRA, a fost organizat Festivalul Familiei și Tradițiilor Populare, care a reușit să adune lume din toate colțurile Moldovei.

separator

Evenimentul a avut un program complex, ceea ce a permis oamenilor prezenți, să se distreze, să se bucure de atmosfera incendiară dar și să admire frumoasele expoziții ale meșterilor populari autohtoni.

Dacă prima zi a festivalului a fost dedicată în special portului popular și tradițiilor populare, ziua a doua, a fost consacrată bucatelor pe vatră și zestrei neamului. La acest festival, au participat locuitorii din diverse sate ale Republicii Moldova, precum: Leușeni, Nimoreni, Tabăra, Cociulia, Răzeni, Roșcani, Cairaclia, Hîrbovăț, Ivancea, Inești, Sadaclia, Cajba, Sălcuța, Florițoaia Nouă, Colonița, Vorniceni, etc.
Oamenii iubitori de stilul tradițional și autohton, și-au făcut prezența la Festivalul Familiei și Tradițiilor Populare. Aceștia au venit alături de familie și prieteni pentru a admira frumusețile meșterilor populari dar și pentru a aprecia talentul ansamblurilor folclorice de muzică și dans.
Festivalul Familiei și Tradițiilor Populare a reușit să adune lume frumoasă și talentată și să pună în evidență autenticitatea neamului nostru, iar rezultatul a fost unul pe potrivă, datorită faptului că ne iubim istoria și neamul.  

Foto! Cum a arătat centrul Capitalei în Noaptea de Înviere

La slujba de Înviere din centrul municipiului Chișinău s-au adunat sute de oameni. Scuarul Mitropoliei Chișinăului si a întregii Moldove a devenit neîncăpător pentru enoriașii care au asistat la serviciul divin cu coșurile pline de bunătăți și purtând Focul Haric.

Cetățenii Republicii Moldova au trăit cu bucurie Învierea Domnului, s-au rugat pentru pace, sănătate și bunăstare. Iată, mai jos, care a fost atmosfera în centrul capitalei!

Foto: Primăria Municipiului Chișinău

Canada va acorda Republicii Moldova un sprijin financiar pentru dezvoltarea sectorului energetic și judiciar

Canada va acorda Republicii Moldova un sprijin financiar pentru dezvoltarea sectorului energetic și judiciar, dar și pentru sprijinirea societății civile. Un anunț în acest sens a fost făcut de ambasadorul Canadei în Moldova cu sediul la București, Gavin Buchan, în cadrul unui interviu. Potrivit acestuia, negocierile privind acordarea unui împrumut major acordat Executivului de la Chișinău sunt în proces.

„Introducem o serie de domenii în care vom sprijini Moldova. Avem un mic proiect de sprijin pentru societatea civilă, avem sprijin pentru sistemul judiciar, vom introduce un anumit sprijin în sectorul energetic și suntem în proces de negociere a unui împrumut major, pentru sprijin financiar acordat Guvernului. Moldova este o țară mică, dar este o țară care a făcut absolut tot ce trebuie să facă pentru a câștiga invitația de aderare la Uniunea Europeană, pe care a primit-o anul trecut”, a spus oficialul, transmite moldova1.md. 

Ambasadorul Canadei la Chișinău a spus că Republica Moldova face toate reformele corecte și este pe cale să devină o democrație europeană.

„Ei introduc tot felul de măsuri corecte și merită în mod absolut sprijinul nostru în fața eforturilor consistente ale Rusiei de a-i destabiliza. Deci, da, ca și în cazul Ucrainei, Canada și România sunt foarte aliniate în privința importanței susținerii Republicii Moldova. Și una dintre marile bucurii ale misiunii mele aici este că ajung să lucrez la lucruri concrete de genul acesta, în colaborare cu partenerii mei români, a relatat oficialul.

Referindu-se la combaterea fenomenului dezinformării din țara noastră, Buchan a precizat că autoritățile trebuie să se asigure că încurajează gândirea critică și să-i facă pe oameni să înțeleagă care sunt sursele de știri credibile și care nu.

„Trebuie să avem mesaje puternice și proactive, trebuie să preîntâmpinăm asta. Trebuie să faci ceea ce ei numesc pre-demontare, să ne asigurăm că oamenii au informațiile corecte în prealabil, astfel încât să știe când aud ceva care este dezinformare. Și într-adevăr, trebuie să încurajăm gândirea critică. Trebuie să-i facem pe oameni să înțeleagă ce este o sursă de știri credibilă și ce nu este o sursă de știri credibilă. Trebuie să-i facem pe oameni să aibă obiceiul să trateze toate postările de pe rețelele de socializare ca și cum ar fi 1 aprilie. Nu ar trebui să existe doar o zi pe an când ne uităm critic la fluxurile noastre de socializare. Ar trebui să fie 365”, a concluzionat Gavin Buchan.

Maia Sandu va efectua o vizită în Norvegia săptămâna viitoare

Președintele Maia Sandu va efectua o vizită de stat în Norvegia, în perioada 6-7 mai. Din delegația condusă de șeful statului va face parte și ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi. Aceasta este prima vizită de stat a unui președinte al Republicii Moldova în această țară.

Pe 17 aprilie, Republica Moldova a fost vizitată de ministrul norvegian de Externe, Espen Barth Eide. Într-un interviu pentru Moldova 1, diplomatul a declarat că Norvegia își va deschide în scurt timp o misiune diplomatică în Republica Moldova, transmite moldova1.md.

De menționat că Norvegia este una dintre cele șase țări, unde moldovenii ar putea vota prin corespondență în cadrul alegerilor prezidențiale și referendumului constituțional din 20 octombrie.

Jennifer Lopez s-a întâlnit cu sosia ei! Cât de bine seamănă cele două?
Articolul anterior
Decizia a fost aprobată de Guvern! Indemnizația unică la nașterea copilului, majorată cu 1608 lei
Articolul următor