Un licăr în beznă. Interpretul Viorel Burlacu a ajutat un adolescent al străzii să își facă buletin de identitate

Viorel Burlacu este compozitorul care aduce lumină în sufletele oamenilor cu muzica sa. Ce mai știm despre Viorel Burlacu e că, pe lângă faptul că este compozitor, profesor, chitarist, interpret, orchestrator, aranjor, este tatăl a patru copii, dintre care trei biologici şi unul înfiat. Recent, interpretul a istorisit un caz care l-a marcat, pe pagina sa de socializare.

separator

,,Păsările cerului”, așa își descrie compozitorul relatarea:

,,Deseori mi se rostește fraza aia din biblie cu păsările cerului, că Dumnezeu are grijă de toți.
Sigur. Doar că Dumnezeu lucrează și prin fiecare dintre noi.

Teo (nume fals) e un băiat care trăiește în stradă. Deja are 22 ani. A ajuns astfel la 22 pentru că a apucat să stea în stradă din copilărie și strada a devenit pentru el un mod de viață. Era dependent de droguri, bănuiesc că și acum e, dar îl văd cum luptă și îmi declară zilnic că nu se mai droghează și că nu se va mai. Zice că a renunțat la droguri ca urmare a lungilor discuții.

Stă zile în șir la ușa studioului meu pentru a se izola de mediul în care a ”crescut”. Lumea de pe coridor și cei de la pază se arată oarecum indignați de prezența lui Teo în fotoliul de la ușa mea. Uneori, ziua, adoarme în acest fotoliu pentru că noaptea nu are unde. Noaptera stă la internet cafe sau pe băncile din parc, prin case părăsite, pe la șantiere. I-am dat o chitară, așa, ca un fir de speranță.

Mesește la cantina de la judecătorie sau la sindicate că-s mai ieftine. Mai câștigă un ban la piața centrală în calitate de hamal. Este epileptic. Acum l-am trimis să-și facă buletinul de identitate. Am obținut o promisiune că ar putea face rost de un loc de muncă la construcție peste hotare. Dar mai durează o lună-două, timp în care oricând poate cădea din nou.

Am sunat în mai multe locuri să mă ajute să-l ajut dar se vede că nu-s vrednic. Da, și eu mă tem că lucrurile pot scăpa de sub control, că e riscant, că nu știu mai ce, dar nu pot privi indiferent și nici întoarce spatele. Joe Cocker a fost un model pentru mine prin maniera de a cânta dar cel mai mult prin faptul că a creat fundația Cocker Kids’, prin intermediul căreia susținea copii și tineri – probabil Joe Cocker a fost vrednic. Nuș` ce să mai scriu. Doar că Teo are nevoie de susținere. Azi.”

Iată un astfel de caz, când un gest mic înseamnă de fapt o faptă mare, iar compasiunea și bunătatea pot schimba destine. Împreună putem face lumea mai bună!

Verificați online statutul certificatului medical! Precizările Casei Naționale de Asigurări Sociale

Casa Națională de Asigurări Sociale amintește tuturor cetățenilor despre posibilitatea de a verifica online statutul certificatului medical.

Pentru a utiliza acest serviciu electronic urmează să introduceți în câmpul respectiv seria şi numărul certificatului (după cum se vede din imaginile de mai jos). 

Acest serviciu electronic permite beneficiarului să verifice statutul certificatului de incapacitate temporară de muncă.

Datele din certificatele de incapacitate temporară de muncă pot avea următoarele statute afişate pe ecran:

Mai multe informații utile referitor la indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă puteți găsi AICI.

”Ne înghite pământul!” Încă un oraș, de această dată din România, în alertă din cauza unei străzi care s-a surpat. Craterul s-ar fi extins peste noapte

Situație critică la Slănic Prahova, acolo unde o stradă s-a surpat și a apărut un crater adânc de doi metri. Zeci de localnici au fost evacuați, iar clădirile din împrejurimi sunt în pericol. Specialiștii geologi sunt în zonă și fac permanent măsurători. Până se va veni cu o concluzie, perimetrul de siguranță a fost extins, iar traficul rutier și pietonal este interzis, scrie digi24.ro.

ACTUALIZARE 14:15 La o zi după craterul format în oraș, localnicii au sesizat probleme și la grădinița Nr.1 din Slănic. Părinții au avertizat autoritățile că pereții unității crapă de pe o zi pe alta. Prefectul județului Prahova a trimis un control la grădiniță pentru a vedea dacă situația are legătură cu craterul din oraș. ISU a venit cu un răspuns în legătură cu această situație. „Urmare a sesizărilor primite, o echipă operativă a ISU Prahova s-a deplasat la imobilul cu destinația grădiniță, care se află la o distanță de aproximativ 400 m fața de locația unde s-a produs tasarea terenului, pentru a verifica informațiile conform cărora situația de urgență produsă în data de 25.04.2024 a afectat și unitatea de învățământ. La locul solicitării, pompierii au constatat existența unor crăpături la pereții imobilului, însă, conform reprezentanțiilor grădiniței, acestea existau și s-au accentuat”, a transmis ISU. Potrivit autorităților, în unitatea de învățământ nu se desfășoară activități. „Până la o expertiză de specialitate, nu putem confirma sau infirma că evenimentul produs reprezintă cauza accentuării crăpăturilor deja existente la unitatea de învățământ preșcolar. Totodată, în cadrul ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență din data de 25.04.2025, a fost adusă în discuție și locația grădiniței, experții cooptați neputând să formuleze o recomandare în lipsa unor expertize de specialitate. De asemenea, dorim să informăm că măsurile adoptate au fost luate gradual și au caracter preventiv, iar acestea au ca scop protejarea vieții cetățenilor și nu acela de a crea un disconfort. Dorim să mulțumim locuitorilor imobilelor din zona afectată pentru că au dat curs recomandărilor noastre și să-i asigurăm că toate instituțiile implicate în gestionarea acestui eveniment depun toate eforturile pentru ca disconfortul creat să aibă un impact cât mai mic”, se mai arată în comunicatul ISU.

Localnicii spun că trăiesc un coșmar și că se simt permanent în pericol.

O echipă de experți tehnici este prezentă la fața locului și face verificări pentru a stabili cauza producerii surpării și ce riscuri sunt în zonă. Se iau în calcul mai multe variante, inclusiv un lac subteran care să fi dus la această surpare. De asemenea, zona este exploatată de sute de ani și există și varianta ca sub loc să fie o galerie subterană.

O stradă aglomerată din Buriticupu, un oraș din nord-estul Braziliei, a ajuns acum o prăpastie largă cu o adâncime de 80 de metri – o clădire de 20 de etaje ar încăpea în ea. Canioanele formate în urma eroziunii solului avansează cu o viteză îngrijorătoare și distrug mii de case din America Latină și Africa și amenință terenurile agricole fertile din unele părți din China, SUA și Europa, potrivit BBC.

Aeroportul Internațional Galați-Brăila, așteptat și de moldovenii din sudul Republicii Moldova

Europarlamentarul galatean Dan Nica a anuntat deblocarea proiectului aeroportului din zona Galati-Braila, obiectiv pentru care ROMATSA si-a dat avizul de amplasare, anunță presa română.  

Presedintele Consiliului Judetean Galati, Costel Fotea, a declarant ca avizul ROMATSA a fost obtinut extrem de greu, din cauza proximitatii judetului Galati de granita cu Ucraina, existand necesitatea asigurarii unui spatiu mare de zbor, pentru orice tip de situatie.

Potrivit autoritatilor, pana la finalul acestui an urmeaza sa fie gata studiile tehnice legate de constructia aeroportului, urmand ca anul viitor sa fie scos la licitatie Studiul de Fezabilitate al aeroportului si ulterior se va identifica sursa de finantare (parteneriat public/privat, fonduri europene sau fonduri guvernamentale) necesara constructiei obiectivului.

Conform estimarilor, constructia unui aeroport la Galati s-ar ridica la circa 500 de milioane de euro.

Potrivit studiilor de specialitate efectuate pana in prezent, aeroportul de pasageri dar si de marfuri de la Galati este gandit sa se amenajeze pe o suprafata de 250 de ha (cu posibilitate de extindere cu inca 115 ha) pe raza localitatilor galatene Tudor Vladimirescu, Slobozia Conachi si Branistea. Terminalul de pasageri va include o constructie cu parter si etaj, avand in total 7 porti de intrare Schengen si 3 porti non-Schengen, o parcare auto, zona terminalului cargo, turnul de control si alte constructii necesare.

Estimarile facute arata ca dupa 15 ani de functionare, aeroportul va avea un trafic de un milion de pasageri pe an, fiind vorba despre locuitorii din Galati, Braila, Vrancea, Buzau, dar si Republica Moldova sau Ucraina.

Angela Merkel s-a cutremurat din nou, pentru a treia oară în ultima lună. Video
Articolul anterior
Doi arbori solari fotovoltaici au fost instalați în Chișinău. Foto!
Articolul următor