O minoră de 13 ani racola bărbați pentru sex, după care îi șantaja

Făcea cunoștință cu bărbați pe internet și îi amăgea de bani. Este vorba despre o minoră de 13 ani din Bender, care acum, se află sub supravegherea milițienilor, scrie echipa.md, cu referire la sursa locală.

separator
Schema originală de a-și face bani de buzunar a fost denunțată de un bărbat de 49 de ani, care s-a lăsat prins în plasele minorei.

Venind la el acasă, fata a spus că are nevoie de un duș. Când s-a întors în cameră, aceasta a declarat că nu are încă 18 ani. Fata a amenințat bărbatul și a cerut 400 de ruble transnistrene.

După incident, bărbatul s-a adresat la milițienii din regiune. La scurt timp, minora a fost identificată. Fata și-ar fi recunoscut vina și a declarat că nu este prima dată când recurge la acest gest.

,,Eu, împreună cu prietenele mele, amăgeam de bani bărbați pe internet. Ne înțelegeam să ne vedem în schimbul banilor, veneam la fața locului, îmi spuneam vârsta și amenințam că mă voi adresa la miliție.  Am avut unul, pur și simplu, mi-a transmis bani și gata. Pe urmă nici nu am mai comunicat pe internet, nici nu ne-am întâlnit. Ne-am înțeles să ne vedem, el m-a întrebat dacă să-mi transmită banii pe cont sau să mi-i dea direct? Eu i-am spus, pe cont, credeam că glumește, dar el chiar mi-a transmis 500 de ruble”, a spus fata.

Ultima ei aventură cu bărbatul de 49 de ani ar fi speriat-o pe fată, aceasta și-a șters paginile de pe rețelele de socializare și nu s-a mai implicat în nicio astfel de schemă, însă, prea târziu. Copila a fost identificată de milițieni, iar cei care vor fi trași la răspundere, vor fi părinții minorei.

Suspecta a mai declarat că și prietenele ei făceau bani de buzunar, după aceeași schemă. Acum, milițienii din regiune caută toate minorele implicate în schema de estorcare de bani.

Rusia bombardează masiv căile ferate din Ucraina. „Pregătește o ofensivă de amploare”

Rusia şi-a intensificat atacurile asupra reţelei feroviare ucrainene pentru a „paraliza” aprovizionările militare cu material din Occident, în vederea unei noi ofensive, a declarat vineri un oficial ucrainean de rang înalt în domeniul securităţii, transmite Digi24.ro cu referire la AFP și News.ro.

Infrastructura feroviară este deosebit de vitală în Ucraina, atât în transportul pasagerilor şi comerţ, cât şi armatei, deoarece de la începutul invaziei ruse, în februarie 2022, întregul trafic aerian civil este paralizat.

„Este vorba aici despre măsuri clasice înaintea unei ofensive de amploare, aşteptată în următoarele săptămâni”, a declarat sub protecţia anonimatului o sursă de rang înalt din sistemul securităţii ucrainene, intervievată de AFP cu privire la aceste atacuri. Scopul „este să paralizeze livrările, transportul încărcăturilor militare”, a adăugat ea.

Reţeaua de căi ferate este vizată cu regularitate în bombardamente ruse de doi ani. Atacuri au atins recent gări, ca cea din Hramatorsk, în est, unde zeci de persoane, în esenţă civili, care încercau să fugă din calea confruntărilor armate, au fost ucise în aprilie 2022.

Însă, în ultimele săptămâni, s-a constatat o intensificare a bombardamentelor care vizează infrastructuri feroviare.

Armamentul occidental este vizat

Numai joi, atacuri au atins aceste infrastructuri în trei regiuni ucrainene. În regiunea Doneţk (est), împărţită de linia frontului, trei angajaţi ai societăţii de căi ferate Ukrzaliznîţia au fost ucişi într-un atac vizând o instalaţie feroviară.

În aceeaşi zi, zece civili au fost răniţi într-un atac cu rachetă la Gara din Balaklia, în regiunea Harkov (nord-est), iar infrastructuri feroviare au fost avariate la Smila, în regiunea Cerkasî (centru).

Un bombardament masiv împotriva unor instalaţii feroviare la Dnipro şi în regiune (centru-est) a ucis o angajată a Ukrzaliznîţia şi a rănit alţi şapte la 19 aprilie. Cu o săptămână mai înainte, Gara din Sumî (nord) a fost atinsă într-un atac.

Armata rusă a revendicat vineri că a atacat un „tren cu armament occidental şi echipament militar” în localitatea Udacine, în regiunea Doneţk, şi „trupe şi echipamente” militare la Balaklia. Ea nu a prezentat date, iar aceste afirmaţii par să corespundă atacurilor evocate cu o zi mai înainte de către autorităţile ucvrainene.

Începând din martie, Rusia şi-a multiplicat atacurile vizând infrastructuri ucrainene mai ales asupra instalaţiilor energetice, dintre care a distrus o mulţime, iar mai recent asupra infrastructurii feroviare.

Rețea de informații contabile despre veniturile și activitatea economică a exploatațiilor agricole, creată după modelul UE

În Republica Moldova va fi instituită o rețea de colectare a informației contabile privind veniturile și activitatea economică a exploatațiilor agricole, după modelul Uniunii Europene. Un proiect de lege care prevede acest lucru a fost adoptat, astăzi, cu votul a 56 de deputați.

Conform proiectului, rețeaua de informații contabile agricole va fi constituită din agenția de legătură, Comitetul național și exploatațiile agricole. În calitate de agenție de legătură urmează a fi desemnat Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare. Agenția va fi responsabilă de elaborarea planului de selecție a exploatațiilor cu evidență contabilă proprie; stabilirea listei exploatațiilor agricole cu evidență contabilă proprie, precum și de colectarea și verificarea fișelor exploatațiilor agricole. Comitetul național al rețelei de informații contabile va fi responsabil de aprobarea planului de selecție a exploatațiilor cu evidență contabilă proprie. Exploatațiile agricole sunt unități tehnico-economice, gestionate de un singur fermier, care se ocupă de producerea produselor agricole.

În document sunt prevăzute și cerințele referitoare la datele contabile pe care exploatațiile agricole le vor furniza, în mod benevol, autorităților naționale pentru a fi utilizate în scopuri statistice, economice și de monitorizare a politicilor agricole. Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare va stabili principalele grupuri de informații contabile care vor fi colectate, normele generale de colectare a informațiilor, forma și modelul fișei exploatației agricole.

Potrivit autorului proiectului, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, până în prezent, evaluarea politicilor agricole s-a realizat în baza datelor prezentate de către Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură, fără o evaluare comparativă a activităților economice a exploatațiilor agricole. Autorul mai menționează că lipsa informațiilor cu privire la veniturile și activitățile economice ale exploatațiilor agricole privează autoritățile publice de posibilitatea realizării unei evaluări obiective a performanței Strategiei naționale de dezvoltare agricolă și rurală, în special a cheltuielilor publice efectuate prin intermediul subvenționării agriculturii și mediului rural.

Proiectul de lege privind rețeaua de colectare de informații contabile despre venituri și activitatea economică a exploatațiilor agricole va intra în vigoare peste 24 de luni de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Meteorologii prognozează îngheț în nordul Moldovei

Serviciul Hidrometeoroogic de Stat (SHS) anunță prognoza meteo pentru intervalul 27-29 aprilie. În acest weekend, se așteaptă înghețuri în raioanele de nord.

Meteorologii spun că vremea devine stabilă pentru intervalul următor. Precipitații nu se prevăd.

Vântul va sufla din sectorul de nord slab la moderat.

Temperaturile noaptea vor fi normale pentru această perioadă, oscilând în general între +3..+8°C, iar luni între +5..+10°C. Cu toate acestea, noaptea ce urmează în raioanele de nord există pericol de îngheț la suprafața solului cu intensitatea de până la -3°C.

Pe parcursul zilei de astăzi, temperatura va crește de la +15..+20°C, până la +17..+22°C următoarele două zile.

Acoperișul unui bloc de locuit, cuprins de flăcări în sectorul Botanica. Fumul gros este vizibil de la distanță
Articolul anterior
Un tren a luat foc, din nou, în Moldova. Momente de panică pentru pasageri
Articolul următor