Unele școli și universități din țară renunță la agenda elevului, carnetele de note și chiar registre

La unele școli și universități din Moldova, elevii și studenții își vor putea verifica notele online, datorită unei baze de date. Din acest motiv, instituțiile de învățământ sunt pregătite să renunțe la agenda elevului, carnetul de note și chiar registre școlare.

separator

Măsurile sunt implementate de către administrația Universității Tehnice din Moldova și cea a Liceului Mircea Eliade din Chișinău. La Liceul ,,Mircea Eliade”, elevii și părinții acestora pot accesa non stop platforma online studii.md printr-o parolă personalizată.

Și la UTM, studenții își pot verifica informațiile pe o platformă online. Mai mult, cei care nu au acces la internet, în toate blocurile de studii urmează a fi amplasate terminale, acolo unde studentul poate accesa pagina utm.md, iar pentru a se loga, va utiliza o parolă personalizată.

„Are acces la situaţia academică, la orarul de studii, la ştiri, la informaţii personale despre el, pe care o poate corecta pe cea pe care a dat-o în admitere, cea care ţine de date cu caracter personal, inclusiv poate să le verifice şi să mai adauge, să spună că numărul de telefon s-a schimbat şi este necesar de unul nou”, a declarat prorectorul Universitaţii Tehnice din Moldova, Dinu Ţurcanu, pentru Zugo.md.

NATO organizează cele mai mari exerciții navale din istorie, în coasta Rusiei

Pregătirile pentru exercițiile navale BALTOPS 24 sunt în curs de desfășurare în Marea Baltică, iar faza activă va avea loc între 7 și 20 iunie. Exercițiile vor fi cele mai mari din istorie, la care vor participa 50 de nave de război și 80 de aeronave din 20 de țări NATO, scrie adevarul.ro.

Navele sosesc în prezent în portul lituanian Klaipeda, relatează LRT.

„În ultimele luni și săptămâni, Rusia a făcut diverse declarații despre posibile revizuiri ale frontierelor în regiunea baltică, există semne de creștere a riscurilor pentru infrastructura subacvatică, iar toate aceste probleme și amenințări se reflectă în exercițiile actuale ale NATO”, a declarat șeful operațiunilor navale, Gedrius Premeneckas.

Operațiunile vor avea loc în întreaga zonă a Mării Baltice. În total, portul Klaipeda va găzdui 32 de nave de război în timpul exercițiului, dintre care cea mai mare este nava anfibie de transport USS New York, cu o lungime de 210 metri.

„Principalele sarcini sunt patrularea portului și a lagunei, efectuarea de operațiuni de transfer de personal și echipamente și protejarea navelor aliate”, a declarat Premenetskas.

BALTOPS 24 este organizat de Forțele navale americane din Europa și Africa și de Flota a 6-a a SUA și va fi gestionat și condus de cartierul general al Forței maritime de atac și sprijin al NATO.

Amintim că ministrul lituanian de interne, Agne Bilotaite, a declarat că Finlanda, Norvegia, Polonia și statele baltice vor construi un „zid de drone” la granița cu Rusia.

Prințul William a dat detalii despre cum se simte Kate Middleton

Prințul William a dat detalii despre starea lui Kate Middleton. Răspunsul lui la întrebarea unui veteran de război a adus o „oază de speranță” atât pentru cei prezenți la evenimentul la care a participat, cât și pentru oamenii din lumea întreagă, scrie catine.ro.

Prințul William a dat mai multe detalii despre cum se descurcă Kate Middleton, în timp ce își continuă lupta împotriva cancerului. El a participat la cea de-a 80-a aniversăre de la Ziua Z din data de 5 iunie.

În timp ce Prințesa de Wales își continuă tratamentul împotriva cancerului în afara atenției publice și a luminii reflectoarelor, soțul ei, Prințul William a vorbit despre cum a decurs călătoria ei pentru sănătate.

În timp ce vizita veteranii la cea de-a 80-a aniversare a debarcării Zilei Z din Portsmouth, pe 5 iunie, Prințul de Wales a explicat că Kate este din ce în ce mai bine și a adăugat: „I-ar fi plăcut să fie aici astăzi”.

„Le reaminteam tuturor celor care au venit aici căbunica ei a lucrat la Bletchley Park.”, a continuat el într-un videoclip distribuit pe X.

„Așadar, ea avea destul de multe în comun cu unele dintre doamnele de aici care erau la Bletchley.” Bunica paternă a lui Kate, Valerie Glassborrow, a lucrat la baza de spionaj al celui de-al Doilea Război Mondial, unde Alan Turing a spart codul Enigma care a fost folosit de naziști pentru a cripta mesajele ascunse.

După toate aceste cuvinte însă, se pare că William va continua să participe la evenimente singur.

Kate Middleton se concentrează pe recuperarea sa

Soția sa Kate se concentrează pe sănătatea ei și ascultă sfaturile medicilor. De fapt, ea va lipsi de la Colonel’s Review înainte de Ceremonia Trooping the Color din 8 iunie.

„Anul acesta, generalul James Bucknall K.C.B., C.V.O va îndeplini rolul de ofițer de inspecție”, a declarat un purtător de cuvânt al Palatului Kensington pentru NBC News pe 30 mai, „în numele ASR Prințesa de Wales la Colonel’s Review, în timp ce ea își continuă recuperarea”.

Kate a ales să lupte împotriva bolii în mod privat. Prințul William a asigurat publicul că ea și copiii rămân pozitivi.

„Totul merge bine, mulțumesc”, a spus bărbatul de 41 de ani, pentru The Daily Mail în aprilie. „Tuturor ne merge bine”.

În ceea ce o privește pe Kate, ea a subliniat cât de puternic a fost William de când ea a renunțat la îndatoririle sale regale în martie pentru a se concentra asupra sănătății ei.

„Au fost câteva luni incredibil de grele pentru întreaga noastră familie”, a spus ea în mesajul ei video. „A-l avea pe William lângă mine este o mare sursă de confort și liniștire.”

La aproape două luni după ce Prințesa de Wales a făcut public diagnosticul de cancer, un purtător de cuvânt al Palatului Kensington a declarat că ea nu are planuri imediate de a reveni la îndatoririle sale publice.

„Nu se așteaptă ca prințesa să se întoarcă la muncă”, a spus reprezentantul într-o declarație pentru BBC din 21 mai. Se pare că Kate nu va reveni „până când nu va fi aprobat de echipa ei medicală”.

Regele Charles, diagnosticat cu cancer, a revenit la îndatoririle regale

În timp ce Kate are grijă de sănătatea sa, Regele Charles își continuă atribuțiile. Și el a fost diagnosticat tot cu cancer și este supus tratamentelor medicale.

Pe 26 aprilie, la aproape trei luni după ce și-a făcut public diagnosticul de cancer, Palatul Buckingham a anunțat că Charles va reveni la sarcinile publice.

Pe 13 mai, Regele Charles i-a acordat fiului său titlul de colonel șef al Armatei Aeriene. Noul rol a stârnit controverse. Mulți admiratori regali credeau că titlul ar fi mai potrivit pentru Prințul Harry. Acesta s-a antrenat și a lucrat în armată.

Cu toate acestea, acest lucru nu ar fi fost posibil. Harry a renunțat la îndatoririle regale în 2020 când a plecat cu familia sa în SUA.

Cea mai scumpă vacă din lume, vândută cu patru milioane de dolari! Are propriul bodyguard

Cea mai scumpă vacă din lume trăiește la o fermă din Uberaba, Brazilia. Animalul fost cumpărat cu cu peste 4,1 milioane de dolari, potrivit adevarul.ro, și este un rezultat al îmbunătățirilor genetice.

Masivul animal alb este supravegheat video și are propriul bodyguard înarmat, dată fiind suma de 4,1 milioane de dolari la care a fost adjudecat la cea mai recentă licitație la care a fost vândut.

Numită Viatina -19, valoroasa vacă este produsul a ceea ce s-ar putea numi „moo-genia” – îmbunătățirea efectivelor de bovine prin implantarea de embrioni în vaci surogat şi clonarea ulterioară a exemplarelor de top.

„Cred că a adăugat mult la îmbunătățirea genetică pe care toată lumea o caută și că în viitor vom avea cu siguranță o carne de mai bună calitate, un animal cu un randament mai mare al carcasei datorită muncii pe care o facem cu bovinele de elită”, spune co-proprietarul Ney Pereira.

Vaca este gestantă în acest moment şi cântăreşte 1.100 de kilograme

Viatina-19 aparține rasei Nelore, care este crescută pentru carne, nu pentru lapte, și reprezintă cea mai mare parte din stocul Braziliei, potrivit sursei citate.

Potrivit medicului veterinar care o monitorizează, Viatina este atât de valoroasă pentru că îmbină frumusețea rasei, capacitatea de reproducere și cuceririle geneticii.

Șofer lovit de trenul Chișinău-Odessa, la Anenii Noi. Foto!
Articolul anterior
Spania, sub ape. Așa ceva nu s-a mai văzut de mai bine de 100 de ani
Articolul următor