Bucurie pentru micii spectatori! Teatrul de Animație Țăndărică, din București, revine la Chișinău cu spectacolul ,,Motanul Încălțat”. Haideți la teatru!
Spectacolul va avea loc în data de 7 decembrie 2019, cu începere de la ora 11:00, la Filarmonica Naționala ,,Serghei Lunchevici” din Chișinău.
Spectacolul redă cu fidelitate întâmplările pline de haz şi umor prin care trec mezinul nedreptăţit de soartă şi năzdrăvanul său motan, în drumul lor spre bogăţie şi fericire.
Păpuşi la paravan şi marionete uriaşe, măşti, pantomimă, muzică, un dialog interactiv între scenă și sală – ne îndeamnă să evadăm în lumea poveștii lui Charles Perrault.
Cu o istorie de peste 74 de ani, Teatrul de Animație Țăndărică rămâne promotorul tendințelor contemporane din domeniul teatrului de animație și vizual.
Anual, publicul poate alege dintr-un repertoriu de peste 30 de titluri, dintre care șase sunt premiere.
Vârsta: Peste 3 ani
Achiziționează bilete pe entertix.md