O rusoaică însărcinată în luna a șaptea, a născut o fetiţă la bordul unui avion care zbura din Ucraina spre Moscova.
Anastasia Kozlova, însărcinată în 30 de săptămâni, a intrat în travaliu prematur la circa 25 de minute după ce a decolat de pe aeroportul ucrainean Simferopol. Pilotul a cerut permisiunea de a ateriza de urgenţă în oraşul ucrainean Harkov, dar fetița s-a dovedit a fi mai rapidă.
Din fericire una dintre pasagere, în vârstă de 23 de ani, s-a dovedit a fi asistentă medicală, fiind și cea care a moşit copilul înainte ca avionul să aterizeze.
„Nu am mai moşit niciodată un copil, dar am înţeles brusc ce trebuie să fac”, a explicat Sofia Biriukova, care lucrează ca maseuză pentru copii.
Fetiţa nu putea, să respire. Şi cum asistenta nu avea pompă specială pentru a-i elibera căile respiratorii, a trebuit să îi tragă singură mucusul din gură şi nas. Apoi i-a făcut masaj cardiac.
Mama şi copilul au fost duşi la un spital local. Iar medicii au declarat că acţiunile asistentei au salvat viaţa nou-născutului care este în prezent într-o stare „satisfăcătoare”.
Sursa: http://kp.ua/