Un model din Mexic a murit la doar 32 de ani, după două operații estetice. Medicii sunt acuzați de neglijență

Un model din Mexic a murit la vârsta de 32 de ani, după ce a făcut două operații estetice, informează 20minutos.es.

separator
Elena Carolina Sada Sandoval, un fotomodel și creatoare de modă din Mexic, a fost la o clinică din Monterey în data de 7 decembrie.

Acolo, tânăra a făcut două operații estice, o rinoplastie și o liposucție. La câteva ore după ce a fost supusă intervențiilor estetice, Carolina Sada a murit în urma unui stop cardiac, chiar la clinica unde se afla.

Se pare că ar fi vorba despre malpraxis. Imediat după decesul femeii, familia acesteia a solicitat autorităților să investigheze dacă a fost vorba de neglijență medicală în cazul celor două operații estetice la care a fost suspusă aceasta.

Autoritățile au deschis o anchetă în acest sens, notează 20minutos.es. Carolina Sada era mama a doi copii.Sursa

Aprobat de Guvern: Plățile aferente pentru gradele didactice ale profesorilor vor fi majorate de anul viitor

De la 1 ianuarie 2025, vor fi majorate plățile aferente pentru gradele didactice ale profesorilor și educatorilor, gradele manageriale, dar și clasele de salarizare pentru metodiștii și conducătorii de cerc din grădinițe. Modificările aprobate astăzi în cadrul ședinței de Guvern au fost prezentate de ministrul Educației și Cercetării Dan Perciun în cadrul unei conferințe de presă, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial

„În urma discuțiilor cu sindicatele, Guvernul a decis adoptarea unor măsuri salariale adiționale pentru stimularea cadrelor didactice și a performanței în educație. Astfel vor fi acordate sporuri majorate pentru profesorii care au obținut grade didactice și managerii instituțiilor de învățământ care dețin grade manageriale”, a menționat Dan Perciun.

După adoptarea de către Parlament a măsurilor suplimentare, salariul cadrelor didactice care dețin grade se va majora cu până la 15.2%, față de anul curent, în funcție de gradul deținut. De cele mai mari majorări – cu până la 2016 lei, vor beneficia deținătorii gradului didactic superior. 

Creșteri salariale pentru cadrele didactice

  • Cadre didactice fără grad:
    În 2024, salariul de bază a fost de 8.568 lei și putea ajunge la 10.222 lei cu sporul de performanță și sporul specific. În 2025, salariul va începe de la 9.200 lei și va putea ajunge până la 10.780 lei, marcând o creștere între 632 și 758 lei lunar (7,4%-7,6%).
  • Cadre didactice cu gradul II:
    Salariul de bază în 2024 a fost de 9.718 lei, iar cu cu sporul de performanță și sporul specific putea atinge 11.402 lei. În 2025, salariul va porni de la 11.025 lei și va ajunge până la 12.970 lei, cu o creștere între 1.307 și 1.568 lei lunar (13,4%-13,8%)
  • Cadre didactice cu gradul I:
    În 2024, salariul de bază a fost de 11.029 lei, iar cu sporul de performanță și sporul specific.putea ajunge la 12.975 lei. În 2025, salariul de bază va fi cuprins între 12.675 lei și 14.950 lei, ceea ce înseamnă o creștere între 1.646 și 1.975 lei lunar (14,9%-15,2%).
  • Cadre didactice cu grad superior:
    Salariul de bază în 2024 a fost de 12.570 lei, iar cu sporul de performanță și sporul specific putea atinge 14.824 lei. În 2025, acesta va varia între 14.250 lei și 16.840 lei, cu o creștere între 1.680 și 2.016 lei lunar (13,4%-13,6%).

Majorări pentru gradele manageriale

Valoarea sporurilor pentru gradele manageriale se va majora:

  • Gradul II: de la 300 lei la 1.000 lei;
  • Gradul I: de la 600 lei la 1.500 lei;
  • Grad superior: de la 1.000 lei la 2.000 lei.

În prezent, 1.374 de persoane dețin grade manageriale:

  • 1.083 – gradul II,
  • 221 – gradul I,
  • 70 – grad superior.

În prezent circa 77% dintre profesori și 53% dintre educatorii de grădinițe dețin grade didactice. În total vor beneficia de majorarea gradelor didactice aproximativ 30.000 de persoane. 

Totodată, clasa de salarizare a metodiștilor și a conducătorilor muzicali se va majora de la 52 la 56.

Creșterile salariale aprobate de Guvern urmează majorării de 15% a valorii de referință a salariilor cadrelor didactice, măsură aplicată în 2024. 

*Calculele sunt realizate luând în considerare o vechime în muncă de 2-5 ani pentru gradul II, 10-15 ani pentru gradul I și peste 20 de ani pentru gradul superior.

Mai mulți lucrători de la Facebook dau în judecată Meta, după ce au fost diagnosticați cu tulburări de anxietate sau de depresie

Peste 140 de moderatori de conținut ai Facebook din Kenya dau compania americană în judecată, după ce au fost diagnosticați cu sindrom de stres post-traumatic (PTSD), scrie adevarul.ro.

Moderatorii diagnosticați cu PTSD dau în judecată compania Meta, părintele Facebook, după ce au fost expuși în mod excesiv la materiale care conțin crime, sinucideri, pornografie infantilă, abuzuri și acte de terorism, potrivit The Guardian.

Aceștia lucrau între 8-10 ore zilnic în cadrul unei companii din Kenya, care avea contract cu Facebook. Potrivit doctorului Ian Kanyanya (directorul secției de sănătate mentală de la Spitalul Național Kenyatta din Nairobi), moderatorii au fost diagnosticați cu PTSD, tulburări de anxietate sau de depresie.

Diagnosticurile sunt acum parte din procesul intentat împotriva companiei-mamă a Facebook, Meta, și Samasource Kenya, o companie de externalizare care a realizat moderarea conținutului pentru Meta folosind lucrători din toată Africa.

Ba chiar, în timpul programului, unii angajați au leșinat, vomitat sau fugit de la birou după ce au fost expuși la materiale ce conțineau necrofilie, autoagresiune sau acte de cruzime.

Cazul de față scoate la iveală costurile umane în moderarea conținutului de pe rețelele sociale, fiind folosiți oameni din zone sărace ale lumii pentru a duce la capăt această muncă chinuitoare.

„100% din foștii moderatori au fost diagnosticați cu PTSD”

Cel puțin 40 din moderatori au ajuns să consume alcool în mod excesiv, droguri sau medicamente cum ar fi somniferele. Alții au declarat că locul de muncă a fost motivul divorțului, ba chiar și pentru pierderea contactului cu familia.

Unii din cei a căror sarcină era să elimine videoclipurile încărcate de grupuri teroriste și rebele se temeau să nu fie urmăriți și luați în vizor și că, dacă se întorc acasă, să fie vânați sau uciși.

Facebook sau alte companii mari de social media se bazează pe munca unei armate de moderatori care să elimine postările care încalcă standardele comunității. De asemenea, antrenează inteligența artificială să facă același lucru.

Moderatorii din Kenya sau alte țări africane au fost însărcinați între 2019-2023 să modereze conținutul din continent, însă erau plătiți de opt ori mai puțin decât ar fi fost plătiți moderatorii americani, potrivit plângerii.

Martha Dark, fondator și co-director executiv al Foxglove, o organizație non-profit cu sediul în Regatul Unit, care a sprijinit cazul în instanță, a declarat că moderarea Facebook este o muncă periculoasă.

În Kenya, a traumatizat 100% dintre sutele de foști moderatori testați pentru PTSD … În orice altă industrie, dacă am descoperi că 100% dintre lucrătorii din domeniul siguranței au fost diagnosticați cu o boală cauzată de munca lor, persoanele responsabile ar fi forțate să demisioneze și să facă față consecințelor legale pentru încălcări în masă ale drepturilor oamenilor. Acesta este motivul pentru care Foxglove îi sprijină pe acești lucrători curajoși să caute dreptate în instanță”, a mai explicat Martha.

Meta și Samasource au refuzat să vină cu un răspuns împotriva plângerilor.

Totuși, gigantul american a spus că va lua mult mai în serios sprijinul moderatorilor de conținut.

Contractele încheiate cu moderatori terți ai conținutului de pe Facebook și Instagram detaliază așteptările privind consilierea, formarea și asistența la fața locului 24 de ore din 24, precum și accesul la asistență medicală privată.

Meta a declarat că remunerația era mai mare decât standardele din industrie pe piețele pe care își desfășurau activitatea și că folosea tehnici precum estomparea, atenuarea sunetelor și redarea în monocrom pentru a limita expunerea la materiale grafice pentru persoanele care revizuiau conținutul pe cele două platforme.

Trei bărbați, reținuți după șantajarea cu 400.000 de dolari în bitcoini a unui om de afaceri din Dubăsari, pe care l-au răpit și transportat în Polonia

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, de comun cu procurorii PCCOCS,  anunță reținerea a trei bărbați bănuiți de șantajarea cu 400.000 de dolari în bitcoini a unui om de afaceri din Dubăsari, pe care l-au răpit și transportat în Polonia, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

Acolo, ar fi urmat să le dea acces celor trei bănuiți la portmoneul electronic, în care urma să introducă parola, astfel încât cei doi să-și transfere banii estorcați. O parte din aceștia ar fi urmat să fie destinați „vistieriei” organizației criminale „Chitaeț,” iar altă parte – pentru pretinsa compensare a unor lucrări prestate de victimă, de care cei din spatele bănuiților nu au fost mulțumiți, chiar dacă bărbatul șantajat le oferise deja $500.

Totuși, portmoneul electronic nu a fost de găsit în Polonia, iar cei trei  au luat calea spre Serbia (din nou prin constrângerea victimei să-i însoțească) pentru ca să intre în posesia portmoneului electronic cu moneda virtuală bitcoin. Însă, după ce au fost denunțați de către bărbatul pe care-l șantajau, aceștia au fost opriți și reținuți la ieșirea din Moldova prin Leușeni, cu sprijinul polițiștilor de la Inspectoratul din Dubăsari și ai BPDS „Fulger”. Ulterior, la solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile.

Cei trei sunt din Anenii-Noi și Dubăsari, cu vârste de 39 și 43 de ani, iar anterior își ispășiseră pedepsele penale, unul din ei – în Rusia, pentru escrocherie. Investigațiile penale continuă, inclusiv în privința altor complici ai acestui șantaj (cu anunțarea lor în căutare), timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Elevii moldoveni au obținut 6 medalii la Olimpiada Internaţională de Științe pentru Juniori
Articolul anterior
Lege nouă în Parlament: Ofensarea în public a cadrelor didactice va fi sancționată cu amendă de până la 3.000 de lei
Articolul următor