Trei tineri cu vârstele cuprinse între 18 și 21 ani, locuitori ai capitalei au fost reținuți de ofițerii de investigație a Inspectoratului de Poliție a sect. Râșcani din cadrul Direcției de Poliție a mun. Chișinău, pentru comiterea unui Jaf, săvârșit sub influența substanțelor psihotrope (droguri).
Dispeceratul inspectoratului de poliție, în dimineața zilei de 06 decembrie ora 07:00, a recepționat apelul de la serviciul unic 112, precum că în pădurea de la intersecția str. Studenților cu Florilor, un tânăr a fost agresat fizic și în mod deschis a fost jefuit. Un echipaj al Batalionului de patrulare și reacționare operativă și grupa operativă a inspectoratului, imediat s-au deplasat la locul faptei pentru stabilirea tuturor circumstanțelor. Polițiștii au fost întâmpinați de victimă, un tânăr de 29 ani, comunicând că a fost agresat de trei indivizi care aplicându-i lovituri pe suprafața corpului, în mod deschis l-au deposedat de geanta în care se aflau actele de identitate, 7.000 euro și alte bunuri materiale, după care au fugit într-o direcție necunoscută. Prejudiciul cauzat victimei constituie 138.200 lei.Polițiștii imediat au dispus un șir de măsuri de investigație, în rezultatul cărora s-a stabilit că victima se cunoștea cu unul dintre agresori și că pe parcursul nopții aceștia au consumat băuturi alcoolice într-un local amplasat pe str. Studenților, ulterior unul dintre ei, sub pretextul de a consuma droguri a propus să meargă în pădurea de pe str. Florilor, unde au bătut și jefuit victima.
Astfel, în urma măsurilor speciale de investigație și urmărire penală, indivizii au fost reținuți și escortați la inspectorat pentru audieri. Conform legislației penale în vigoare aceștia riscă o pedeapsă cu închisoare pentru un termen de la 5 până la 7 ani.