Două prezentatoare TV din Moldova, împreună cu familiile lor, la munte: ,,Călătoria asta o vom ține minte o viață”

Împreună e mai vesel, e mai distractiv, și-au zis prezentatoarele TV Lilia Ojovan, gazda emisiunii ,,Vorbe bune cu Lilu”, și Elena Băncilă, prezentatoarea buletinului de știri la postul public de televiziune, Moldova 1, atunci când au decis să petreacă împreună, cu familiile lor, vacanța la munte.

separator
Au găsit zăpadaă, priveliști minunate de iarnă și multă distracție la poiana Brașov, România. Activitățile în aer liber pentru copii sunt o adevărată revelație, iar aerul de munte te încarcă cu sănătate și energie pentru un an înainte.

Lilu, împreună cu soțul și fetițele ei, Teia și Amelie, Elena cu soțul ei, Eugen și fiica, Nicole, s-au bucurat de o experiență inedită, o călătorie cu trăsura la munte. Cele două familii au publicat poze comune.

,,Călătoria asta o vom ține minte o viață”, a menționat Lilu, pe Instagram.  

Voi cum preferați să vă petreceți vacanțele?

Captură de droguri de circa 2 mil de lei! Doi cetățeni ucraineni, reținuți

Ofițerii Direcției Antidrog a INI anunță o captură de droguri de aproape 2 milioane de lei și reținerea la Chișinău a doi cetățeni ai Ucrainei.

Cei doi sunt un bărbat și o femeie cu vârste de 23 și 25 de ani. Aceștia aveau o relație de prietenie, iar în cadrul grupului criminal organizat ar fi avut rolul de curieri de droguri. Potrivit datelor din dosarul penal, cei doi ar fi fost transportați din Ucraina în Moldova de către liderul grupului infracțional, care gestiona un magazin de droguri pe aplicația Telegram.

Sosiți în Moldova, aceștia ar fi închiriat un apartament în Chișinău, folosit ca spațiu de depozitare a drogurilor (după ce erau aduse ilegal din Ucraina, de alt membru al grupului infracțional). De aici, cei doi livrau cantități mai mici de droguri în ascunzișurile destinate clienților care le comandau în magazinul online.

În baza informațiilor operative și măsurilor speciale de investigații, oamenii legii le-au deconspirat activitatea, iar la sfârșitul lunii aprilie 2024, bărbatul și femeia care erau monitorizați au fost reținuți în momentul plasării drogurilor în ascunzișuri. Urmare a perchezițiilor corporale și la domiciliu ridicate cinci telefoane mobile folosite la traficarea drogurior, peste 10 cartele telefonice, două cântare electronice la scara mică pentru porționarea drogurilor, bandă adezivă de diferite culori, pliculețe noi pentru ambalarea drogurilor, 4,5 kg muguri de marijuana și sute de grame de amfetamină și PVP („sare”).

Ulterior reținerii acestora, la solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana a dispus aplicarea arestului preventiv în privința ambilor, pentru 30 de zile. Investigațiile penale continuă, timp în care ambele persoane beneficiază de prezumția vinovăției și garanții procedurale, conform legii.

ATENȚIE! Traficul rutier va fi sistat, astăzi, parțial, într-o intersecție din Capitală

În atenția călătorilor! Astăzi, 16.05.2024, în intervalul orelor 10:00 – 17:00, ca urmare a lucrărilor de asfaltare, va fi sistat parțial traficul rutier la intersecția str. Alba Iulia și str. Ion Pelivan.

În intervalul menționat, circulația troleibuzelor va fi organizată după cum urmează:

Rutele nr. 3, 21 și 22 vor circula pe traseu, cu abateri de la orarul stabiit;

Ruta nr. 38 va fi redirecționată de pe str. N. Costin pe str. Ion Pelivan – str. V. Belinski – str. Ion. Creangă, tur-retur.

Pentru informații suplimentare puteți apela Linia fierbinte RTEC – 022 204 205

Putin a sosit în China. Este prima sa vizită în noul mandat prezidenţial

Liderul rus Vladimir Putin a sosit joi dimineaţă la Beijing, China fiind prima destinaţie externă a şefului statului rus după realegerea sa şi preluarea celui de-al cincilea mandat, relatează TASS citată de realitatea.md.

Putin se va afla în China în cadrul unei vizite de stat. Conform protocolului diplomatic, statutul de vizită de stat este cel mai înalt în gradaţia vizitelor externe.

Potrivit lui Iuri Uşakov, consilierul preşedintelui pentru afaceri internaţionale, China nu a fost aleasă întâmplător pentru prima deplasare externă a preşedintelui, ci este un răspuns la un gest similar de prietenie făcut anul trecut de liderul chinez Xi Jinping.

Vizita în China se va desfăşura în două etape. Preşedintele rus va vizita Beijingul şi Harbin. La Beijing, Putin se va întâlni cu omologul său Xi Jinping. Liderii vor purta discuţii oficiale, în format restrâns şi lărgit, precum şi discuţii informale faţă în faţă.

Şeful statului rus este însoţit de o delegaţie reprezentativă, din care fac parte cinci viceprim-miniştri, precum şi şefi ai agenţiilor economice, diplomatice şi de securitate, precum şi şefii Serviciului Federal pentru Cooperare Tehnico-Militară, al Căilor Ferate Ruse, al Rosatom şi al Roscosmos. În plus, Putin este însoţit de conducerea a 20 de regiuni ruseşti.

Kremlinul vrea să aprofundeze parteneriatul strategic pe care îl are cu China.

China şi Rusia au declarat un parteneriat „fără limite” în februarie 2022, când Putin a vizitat Beijingul cu doar câteva zile înainte de a trimite zeci de mii de soldaţi în Ucraina, declanşând cel mai sângeros război terestru din Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace.

Alegând China pentru prima sa deplasare în străinătate de când a depus jurământul pentru un mandat de şase ani care îl va menţine la putere cel puţin până în 2030, Putin trimite un mesaj lumii despre priorităţile sale şi despre profunzimea relaţiei sale personale cu Xi, scrie Reuters. Într-un interviu acordat agenţiei chineze de ştiri Xinhua, Putin l-a lăudat pe Xi pentru că l-a ajutat să construiască un „parteneriat strategic” cu Rusia bazat pe interese naţionale şi pe o încredere reciprocă profundă. „Nivelul fără precedent al parteneriatului strategic dintre ţările noastre a fost cel care a determinat alegerea Chinei ca fiind primul stat pe care îl voi vizita după preluarea oficială a mandatului de preşedinte al Federaţiei Ruse”, a declarat Putin.

„Vom încerca să stabilim o cooperare mai strânsă în domeniul industriei şi al înaltei tehnologii, al energiei spaţiale şi nucleare paşnice, al inteligenţei artificiale, al surselor de energie regenerabilă şi al altor sectoare inovatoare”, a enumerat Putin.

Putin, în vârstă de 71 de ani, şi Xi, în vârstă de 70 de ani, vor participa la o seară de gală pentru a celebra 75 de ani de când Uniunea Sovietică a recunoscut Republica Populară Chineză, declarată de Mao Zedong în 1949.

Avertisment: o nouă tentativă de fraudă în țară. Evitați acest mesaj primit pe telefonul mobil
Articolul anterior
Doi pietoni au fost loviți mortal azi-dimineață
Articolul următor