Celebrul actor american Leonardo DiCaprio apără pădurile și promovează principiile unei vieți trăite în acord cu natura. Actorul obișnuiește să se deplaseze cu bicicleta, are instalate panouri solare pe toate casele pe care le posedă, folosește mașini ecologice și consumă doar hrană ecologică.


„Voluntarii Greenpeace strâng gunoaie în pădurile din România, lângă lacul Vidraru, în bazinul hidrografic al râului Argeş – o zonă ameninţată de exploatarea forestieră ilegală şi distrugerea pădurii.
Luna trecută, voluntari Greenpeace din 11 ţări (România, Austria, Germania, Belgia, Olanda, Ungaria, Croaţia, Finlanda, Slovacia, Slovenia şi Elveţia) au început să carteze una dintre cele mai bătrâne păduri din Europa, cu scopul de a sublinia necesitatea ca Guvernul României să o protejeze din punct de vedere legal“, a spus artistul, citat de agenţia News.ro.
„Guvernul României trebuie să o protejeze! Este una dintre cele mai bătrâne păduri din Europa“, a spus actorul.