Tănără ucisă de concubin, după ce a decis să rupă relația. O fetiță de doi ani a rămas fără mamă

Caz șocant în Bacău, România. O tânăra de 32 de ani a fost găsită moartă, aseară, în maşina iubitului ei, pe o stradă din municipiul Bacău. Presupusul criminal, concubinul femeii, este în continuare căutat de poliţişti.

separator
Iubitul femeii, chiar el a fost cel care a dat alerta. A sunat la 112 şi a anunţat că şi-a ucis iubita, apoi a ameninţat că se aruncă în Canalul Bistriţa. Când au ajuns la faţa locului, poliţiştii din Bacău au găsit-o pe Adriana moartă, abandonată într-o maşină parcată pe o stradă din apropierea podului.

Trupul neînsufleţit al fetei era pe bancheta din spate, acoperit cu o geacă. Anchetatorii cred că individul a bătut-o, mai întâi, după care a înjunghiat-o. „Avea multiple semne de violenţă prezente. N-am putut face alceva decât să constatăm decesul. Nu s-a găsit decât fata decedată. Atât. Altă pesoană n-a fost identificată la faţa locului”, a declarat medicul Cristian Goroneanu, de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Bacău.

Imediat, poliţiştii, jandarmii, pompierii şi scafandrii l-au căutat ore bune pe bărbat prin împrejurimi, însă fără rezultat. Nu a fost găsit până la această oră. Suspectul a fost identificat, iar anchetatorii speră să-l găsească cât mai curând.

Martorii spun că cei doi s-ar fi certat. Se pare că tânăra de 32 de ani ar fi vrut să se despartă de bărbat. „În momentul de faţă se fac cercetări conduse de către un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău.

Există unele suspiciuni cu privire la săvârşirea infracţiunii de omor”, a anunţat Cristinel Ciocântă, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul din Bacău. Adriana Andone locuia în comuna Corbasca şi avea o fetiţă de un an şi jumătate, dintr-o altă relaţie, scrie observator.tv.

Reuniune de urgență la Paris privind securitatea europeană după convorbirea Trump – Putin: Ce lideri europeni au fost invitați

Președintele Franței, Emmanuel Macron găzduiește o ședință de urgență care va reuni „principalele țări europene” la Paris, luni, pentru discuții despre „securitatea europeană”, a anunțat șeful diplomației franceze, Jean-Noël Barrot, citat de hotnews.ro.

Reuniunea vine la mai puțin de o săptămână de când președintele american Donald Trump a avut o conversație telefonică cu Vladimir Putin despre încheierea războiului din Ucraina. Trimisul special al președintelui american Donald Trump pentru Ucraina, Keith Kellogg, a șocat Europa spunând că aceasta nu va avea un loc la masa discuțiilor privind încheierea războiului dintre Rusia și Ucraina.

„Președintele Republicii va reuni mâine principalele țări europene pentru discuții despre securitatea europeană”, a spus Jean-Noël Barrot la France Inter, fără a specifica participanții la această „întâlnire de lucru”.

Reuniunea are loc într-un context internațional tensionat, după ce, la Munchen, vicepreședintele american JD Vance a lansat critici dure la adresa Uniunii Europene,  acuzând-o de nerespectarea „libertății de exprimare” și a subliniat că Statele Unite ar putea începe negocieri cu Rusia privind Ucraina, fără a mai include europenii.

Jean-Noël Barrot a respins acuzațiile legate de libertatea de exprimare, afirmând că Franța „nu are nicio lecție de învățat” și că nu se va lăsa intimidată. „Nu vom accepta ingerințe de niciun fel”, a subliniat el.

Cu o săptămână înainte de alegerile legislative din Germania, șeful diplomației franceze a catalogat „evident inacceptabile” comentariile lui JD Vance, care a criticat cordonul partidelor politice germane tradiționale împotriva partidului de extremă dreapta AfD. „Ne vom proteja democrația și dezbaterea publică, acestea sunt bunurile noastre cele mai prețioase, chiar dacă sunt fragile”, a asigurat Jean-Noël Barrot.

În ceea ce privește Ucraina, el a reiterat că „numai ucrainenii pot decide să înceteze lupta, iar noi îi vom sprijini atât timp cât nu au luat această decizie”. Ucrainenii „nu se vor opri niciodată până când nu vor fi siguri că pacea care li se oferă va fi durabilă” și până când nu vor avea o garanție de securitate.

„Cine va oferi aceste garanții? Europenii”, a repetat Jean-Noël Barrot, insistând că „da, europenii vor fi implicați într-un fel sau altul în discuțiile” pentru a pune capăt războiului din Ucraina.

Franța va găzdui un summit european despre Ucraina

Ministrul polonez al afacerilor externe, Radoslaw Sikorski, anunțase ieri că Franța vă găzdui un summit european despre Ucraina, luni, în contextul discuției pe care au purtat-o în mod direct președintele american Donald Trump și omologul său rus, Vladimir Putin, pentru a pune capăt războiului.

„Trebuie să ne arătăm puterea și unitatea”, a declarat Sikorski, sâmbătă, într-o postare pe X, confirmând participarea premierului polonez Donald Tusk la evenimentul de luni de la Paris.

Reprezentanții președintelui francez Emmanuel Macron au declarat în urmă cu o zi pentru AFP că între liderii europeni au loc „discuții despre o posibilă întâlnire informală”, dar nu au oferit o dată în acest sens și nici detalii despre lista participanților.

Cine participă

Downing Street a confirmat sâmbătă că a auzit despre întâlnirea propusă, iar oficialii au precizat că Starmer va participa şi va duce mesajele de la întâlnire la Washington săptămâna viitoare, când se va întâlni cu preşedintele Trump. Surse britanice au declarat că, în opinia lor, cei invitaţi la Paris de Macron ar fi secretarul general al NATO, Mark Rutte, şi liderii Germaniei, Italiei, Regatului Unit şi Poloniei.

Cinci diplomați europeni au declarat că reuniunea ar include Franța, Marea Britanie, Germania, Polonia, Italia, Spania și Danemarca, care ar reprezenta țările baltice și scandinave.

„Acesta este un moment unic într-o generaţie pentru securitatea noastră naţională, în care ne confruntăm cu realitatea lumii de astăzi şi cu ameninţarea cu care ne confruntăm din partea Rusiei. Este clar că Europa trebuie să-şi asume un rol mai important în cadrul NATO, în timp ce lucrăm cu Statele Unite pentru a asigura viitorul Ucrainei şi pentru a face faţă ameninţării cu care ne confruntăm din partea Rusiei. Regatul Unit va depune eforturi pentru a se asigura că SUA şi Europa rămân unite. Nu putem permite ca diviziunile din cadrul alianţei să ne distragă atenţia de la inamicii externi cu care ne confruntăm”, a declarat Starmer.

O tânără ucraineancă, prinsă chiar în momentul în care își vindea bebelușul pentru 20.000 de dolari. Voia să-și cumpere o mașină

O poveste cutremurătoare a ieșit la iveală în Ucraina! O tânără de doar 22 de ani din Harkov a fost prinsă în flagrant în timp ce își vindea fetița nou-născută pentru suma de 20.000 de dolari. Femeia voia să-și cumpere o mașină din acei bani, scrie observatornews.ro

Potrivit informațiilor furnizate de Procuratura Generală și Poliția Națională a Ucrainei, copila s-a născut pe 1 decembrie 2024. În ianuarie 2025, mama a decis că nu mai vrea să aibă grijă de micuță și a început să caute un cumpărător. În final, tânăra a convenit să-și cedeze fiica unei prietene, cerând în schimb suma de 20.000 de dolari.

Planul tinerei, dejucat de poliție

Autoritățile au fost alertate de activitatea suspectă și au început o investigație amănunțită. În urma verificărilor, s-a confirmat că mama avea intenția clară de a-și vinde propriul copil.

„Femeia, care mai are un băiețel de un an și zece luni, nu dorea să se ocupe de fiica ei nou-născută și a căutat o modalitate de a scăpa de ea”, au declarat reprezentanții Poliției Naționale.

În cele din urmă, tânăra a fost reținută pe 12 februarie, chiar în momentul în care preda copilul și primea suma cerută. Potrivit anchetatorilor, femeia și concubinul său intenționau să folosească acești bani pentru a cumpăra o mașină. Între timp, băiețelul de un an și zece luni al femeii a fost luat sub îngrijirea medicilor.

Pedeapsă aspră pentru o faptă inumană

Tânăra din Harkov a fost pusă sub acuzare pentru trafic de persoane. Dacă va fi găsită vinovată, riscă până la 15 ani de închisoare.

Într-un caz similar, în urmă cu doar câteva luni, o fată de 19 ani din Dnipro a încercat să își vândă fiul de doi ani, plănuind să folosească banii pentru a-și deschide o afacere.

Vremea se răcește și mai mult: Ne așteaptă până la -12 grade

Meteorologii anunțăcă vremea se răcește și mai mult. Astfel, la noapte se așteaptă până la -12 grade Celsius. Ziua termometrele vor indica -1 grad, informează unica.md.

În Centrul țării temperaturile vor oscila până la -10 grade în timpul nopții și până la 1 grad ziua.

În sudul țării, ziua va fi cel mult 3 grade ziua, iar noaptea -8 grade.

În capitală minima va fi de -10 grade în timpul nopții și un grad în timpul zilei.

O școală din Moldova a interzis telefoanele mobile
Articolul anterior
Sesiune live și premii, la Centrul Online de Nutriție și Sport. Invitat special: Rusalina Russu
Articolul următor