Cine este femeia care și-a abandonat copilașul de o lună, în scara întunecoasă a unui bloc

Poliția capitalei a intrat în posesia imaginilor de pe camerele de supraveghere din apropierea blocului unde a fost abandonat un copil, în seara zilei de 23 ianuarie.

separator
Femeia care apare în secvențe ar putea fi mama bebelușului, însă identitatea acesteia nu se cunoaște, deocamdată.

„Poliția a indentificat locurile unde sunt amplasate camere de supraveghere, pentru a obține imagini despre potențialul părinte, care a abandonat copilul. Se lucrează cu spitalele, unde posibil a avut loc nașterea. A fost indentificată o persoană care posibil ar fi mama copilului, dar încă se lucrează cu imaginea obținută. Aceasta urmează a fi publicată pe sursele mass media, pentru a identifica persoana”, a menționat Alexei Grosu, șef adjunct al Direcției de poliție a municipiului Chişinău.

Potrivit șefei interimare a Direcției pentru protecția drepturilor copilului, Lucia Caciuc, la moment, copilul este în siguranță, sub supravegherea medicilor, iar autoritățile vor acționa conform procedurilor prevăzute de legislație: „Există legea, care ne indică tranșant cum trebuie să procedăm în astfel de cazuri. Dacă va fi identificată mama, conform Codului Familiei, Legii 140 și a Codului Civil, vom încerca să reintegrăm copilul în familia biologică sau în familie extinsă. În cazul în care mama nu va fi identificată, vom merge pe procedura de stabilire a statutului copilului, de decădere a drepturilor părintești, apoi abia după aceasta vom purcede la procedura de adopție. Atunci când vor permite medicii, îl vom plasa într-un centru de plasament aflat în subordinea Direcției municipale”.

sursa: www.unimedia.info

Patru bebeluși s-au născut la o maternitate din Chișinău, în Noaptea de Înviere

La spitalul ,,Gheorghe Paladi” din Chișinău, în Noaptea Învierii, s-au născut patru bebeluși. Părinții au fost binecuvântați cu cel mai așteptat și prețios cadou chiar în zi de Paște.

,,Primul născut în Noaptea Învierii este un băiețel care a venit pe lume la ora 00:20, acesta având greutatea la naștere de 4050 g. Toate nașterile au avut loc pe cale naturală și au decurs fără complicații. Bebelușii sunt perfect sănătoși, iar starea de sănătate a mamelor este stabilă”, se arată în comunicatul instituției medicale.

Și medicii s-au aflat la datorie în această noapte deosebită pentru creștini. Au muncit cu dăruire și în zi de sărbătoare, pentru ca mamele să își vadă visul împlinit.

sursa foto: Facebook

Fiul Cristinei Scarlevschi a fost condus pe ultimul drum. Tânăra mamă a publicat câteva imagini de la funeralii

Dansatoarea Cristina Scarlevschi și soțul ei și-au condus astăzi fiul pe ultimul drum. Micuțul Alex, în vârstă de un an și 4 luni, a pierdut lupta cu o boală gravă și rară.

Cristina a publicat câteva imagini de la înmormântare pe pagina sa de Instagram. Răpuși de durere, cei doi părinți au vegheat lângă sicriul bebelușului.

Cristina Scarlevschi a luptat pentru viața fiului ei, dar, din păcate, micuțul s-a stins în urmă cu trei zile. Tinerii părinți au rugat pe toți cei care vor fi alături de Alex să evite hainele negre și florile din plastic.

Trei noi creșe, inaugurate în Republica Moldova cu sprijinul Suediei

Trei grupe de creșă pentru copiii cu vârste între 1 și 3 ani au fost inaugurate în această lună în Sângerei, Râșcani și Glodeni cu sprijinul autorităților naționale și locale, Street Child și cu sprijinul financiar al Suediei, notează IPN.

Grupa creșă din cadrul grădiniței „Foișor”, orașul Râșcani, deschisă pentru copii cu vârsta cuprinsă între 1-2 ani, a fost renovată și echipată în parteneriat cu Street Child și sprijinul financiar al Suediei. Grupa creșă „Steluța” din orașul Glodeni a fost deschisă pentru copii cu vârsta cuprinsă între 2 și 3 ani. Aceasta a fost echipată de către UN Women în parteneriat cu Street Child și sprijinul financiar al Suediei.

„Este o bucurie să observ că în Republica Moldova se deschid și se renovează în ultima perioadă tot mai multe creșe. Acesta este rezultatul eforturilor Guvernului Republicii Moldova  și al partenerilor de dezvoltare. Mulțumim UN Women și Suediei pentru crearea unor condiții mai bune pentru copiii noștri și pentru oferirea unor posibilități mai mari părinților și mamelor de a se reintegra rapid în câmpul muncii”, a declarat deputata Marina Morozova, la inaugurarea grupei creșă din orașul Glodeni.

Grupa creșă din orașul Sângerei, destinată copiilor cu vârsta cuprinsă între 2 și 3 ani, a fost renovată și dotată cu sprijinul financiar al Suediei. Ambasadoarea Suediei la Chișinău, Katarina Fried, a menționat că prin investițiile în serviciile de îngrijire timpurie a copiilor, Suedia își propune să construiască un viitor mai prosper și o piață economică mai puternică în Republica Moldova.

Renovarea și echiparea creșelor din nordul R.. Moldova a implicat o investiție totală de 60 de mii de dolari din partea UN Women, acest lucru fiind posibil datorită sprijinului financiar al Suediei, care susține inițiativele de abilitare a femeilor și promovarea egalității de gen.

Carnea de șarpe, o posibilă sursă a noului coronavirus
Articolul anterior
Avertizare! Va fi ceață puternică în Moldova
Articolul următor