Kătălina Rusu și-a sărbătorit ieri ziua de naștere, pentru prima oară în calitate de mamă. Interpreta a împlinit 31 de ani și a publicat un mesaj emoționant, dar și o poză în care își ține fetița în brațe.
Tânăra mămică arată excepțional de bine la trei săptămâni după naștere, iar postura de mamă o prinde de minune.
,,Cel mai frumos cadou de ziua mea, a venit in viața mea puțin mai devreme și m-a făcut cea mai fericită”, mărturisește vedeta.
,,Sunt mamă, iar acestă zi de naștere a fost cea mai caldă, alături de cei mai dragi sufletului meu, familia mea – puterea mea, soțul meu iubit și alături de cea mai dulce ființă – Melissa 🥰. Vreau din suflet, dragii mei, să vă mulțumesc pentru felicitări, cuvinte calde și urări de bine, care contează enorm pentru mine, iar eu la rândul meu vă cuprind cu mult drag și va transmit căte o raza de soare din sufletul meu pentru fiecare inimioară care citește aceste rânduri! 💋”.