Reflecții despre mama: ,,De la ea am învățat că în viață se muncește din greu, constant și cu tragere de inimă. Că nu trebuie să te plângi de nimic. Că lacrimile se vărsa numai în pernă, noaptea, pe ascuns, și ceea ce ai pe suflet se ține sub zeci de lacăte încuiate cu cheile aruncate. Că a două zi, când nu-ți iese ceva, trebuie să le iei pe toate de la capăt”.
,,Din nou și din nou până vezi lumină. Îi mulțumesc!”,,Am învățat de la mama că dacă vrei să le reușeșți pe toate trebuie să te trezești când încă e întuneric afară și să așezi capul pe pernă abia după ce le pui pe toate la locurile lor prin casă. Mama nu reușea să-și vopsească unghiile însă purta mereu un coc foarte îngrijit. Nici acum nu am atins performanțele ei… sunt o versiune a ei, modernizată”.
,,Mamă, dar mai așază-te oleacă…”. La ea, mereu era totul în ordine, peste tot, nici acum nu înțeleg cum trebuie să ți le organizezi că să-ți iasă totul ,,ca la carte”. Mai țin minte și acum cearceafurile ei imaculate și scorțoase trecute prin apret de rufe, ce te învăluiau într-o prospețime curată, așa făceau înainte gospodinele.
Mama m-a învățat că atunci când găteșți trebuie să o faci cu tragere de inimă, numai așa îți crește aluatul și zeama îți iese perfectă.
Mi-a cultivat lecția răbdării… O avea exagerată totuși, poate pentru că așa trebuia să fie o soție de colonel. Mama l-a așteptat mereu pe tata: de la război, din delegații, din deplasări, veghind nopțile târzii.
Îi simt caracterul, resimt rezistența ei ,,olimpică” în ceea ce am devenit eu astăzi.
A lupta e bine, dar a fi onest și tolerant până în măduva oaselor sunt niște valori pe care le consider deja ,,prea mult” pentru societatea noastră la ora actuală. Răbdarea uneori te leagă la ochi… Îi mulțumesc și lupt!”