Paștele Blajinilor ar putea fi sărbătorit, în acest an, pe 6-8 iunie

Paștele Blajinilor, zi când pomenim toți morții, ar putea fi sărbătorit în acest an pe data de 6, 7 și 8 iunie. ÎPS Mitropolitul Vladimir a menționat în cadrul unei conferințe de presă că va veni cu o propunere în acest sens, în contextul în care acum în Moldova este stare de urgență.

separator

„Referitor la Paștele Blajinilor, luând în considerație situația creată în țară, vom veni cu o recomandare ca ziua când se pomenesc morții în duminica de după Paște, anul acesta se va amâna pentru data de 6, 7 și 8 iunie. Este ziua pomenirii morților înainte de măreața sărbătoare a Sfintei Treimi, Duminica Mare, cum se spune în popor, și ca să nu fie și atunci aglomerație vor fi pomeniți cei răposați în cele trei zile”, a declarat ÎPS Mitropolitul Vladimir, potrivit publika.md.

Anul acesta, Paștele va fi sărbătorit în data de 19 aprilie, iar conform tradiției, Paștele Blajinilor urma să aibă loc în data de 26 aprilie.

Noii miniștri au fost învestiți

Vladimir Bolea, Daniela Misail-Nichitin și Ludmila Catlabuga au depus jurământul, în cadrul unei ceremonii organizate la Președinție. Astfel, noul ministru al infrastructurii și dezvoltării regionale, noua ministră a agriculturii și industriei alimentare și noua ministră a afacerilor interne sunt de astăzi oficial în funcții, transmite IPN.

Președinta Maia Sandu a declarat că în domeniul afacerilor interne prioritățile sunt clare. Prima ține de accelerarea procesului de negociere cu Uniunea Europeană, iar a doua ține de creșterea capacității instituțiilor din subordine și îmbunătățirea cooperării acestor instituții, astfel încât cetățenii să fie și să se simtă în siguranță.

Șefa statului i-a urat bun venit în echipa guvernamentală noii ministre a agriculturii. Potrivit Maia Sandu, Ludmila Catlabuga a reușit să demonstreze profesionism și curaj într-un domeniu complicat, iar acum va trebui să conducă un domeniu cu multe probleme.

Lui Vladimir Bolea, președinta Maia Sandu i-a mulțumit pentru transformările pe care le-a făcut în agricultură, precizând că acum el preia un domeniu amplu, cu multe responsabilități și cu impact major asupra majorității cetățenilor. „Programele și proiectele de care este responsabil ministerul pe care îl veți conduce, contribuie în modul cel mai direct la creșterea nivelului de viață al omului. De aceea și viteza cu care ne mișcăm, și calitatea acțiunilor sunt foarte importante”, a precizat Maia Sandu la ceremonia de depunere a jurământului.

La rândul său, premierul Dorin Recean i-a spus Daniellei Misail-Nichitin că „poliția Republicii Moldova a demonstrat deja performanță în lupta împotriva corupției electorale, precum și o capacitate în creștere de a asigura ordinea publică. Vrem ca aceeași performanță vizibilă și în folosul oamenilor să fie în celelalte subdiviziuni ale MAI”. Dorin Recean i-a urat bun venit în cabinetul de miniștri și Ludmilei Catlabuga: „Am încredere că, așa cum ați construit agricultură cu valoare adăugată înaltă pentru familia dumneavoastră, veți reuși să multiplicăm această experiență la nivel de țară”. Premierul i-a mulțumit lui Vladimir Bolea pentru că a transformat un sector și l-a îndemnat să se apuce de altul. „Sectorul construcției trebuie revitalizat pentru că este un contribuitor și un motor al creșterii economice”, a menționat Dorin Recean.

Vicepremierul Vladimir Bolea, care până acum a exercitat funcția de ministru al agriculturii și industriei alimentare, a preluat portofoliul de ministru al infrastructurii și dezvoltării regionale, după demisia recentă a lui Andrei Spînu. Ludmila Catlabuga, care este femeie de afaceri, preia șefia Ministerului Agriculturii. Daniella Misail-Nichitin îl înlocuiește pe Adrian Efros, care și-a prezentat, luni seara, demisia din funcția de ministru de interne.

Doi vânători din Capitală, prinși în flagrant cu o căprioară împușcată

În adresa Direcţiei control resurse cinegetice şi piscicole din cadrul aparatului central al Inspectoratului pentru Protecția Mediului a parvenit informația de la un inspector voluntar de mediu cu privire la comiterea acțiunilor de braconaj în fondul cinegetic din extravilanul comunei Gangura, raionul Ialoveni, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Imediat deplasându-se la fața locului, în comun cu specialistul domeniul studiului vânatului al subdiviziunii teritoriale Ialoveni, inspectorii de mediu au constatat faptul dobândirii ilegale, prin împușcare din arma de vânătoare, a unui exemplar mascul, din specia căprior (lat. capreolus capreolus), comis de către doi locuitori ai capitalei, membri ai Societății Vânătorilor și Pescarilor din Republica Moldova.

La locul faptei au intervenit și reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Ialoveni, care au ridicat două arme de vânătoare, muniție, două binocluri, permisele de armă, carnetele de vânător, cartușe percutate și un automobil utilizat pentru gonirea animalului. Cadavrul căpriorului a fost predat specialiștilor Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor pentru examinare.

Potrivit Anexei nr. 6 din Legea regnului animal nr. 439/1995, taxa de despăgubire pentru vânarea ilegală a unui căprior este de 12.500 lei.

Pe numele suspecților a fost deschis un dosar penal pentru braconaj, conform art. 233 din Codul Penal. Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă amenzi între 27.500 și 42.500 lei, muncă neremunerată în folosul comunității între 180 și 240 de ore sau închisoare de până la trei ani.

Inspectoratul pentru Protecția Mediului reiterează importanța respectării legislației de mediu și avertizează că faptele de braconaj vor fi pedepsite conform legii.

Cine este bărbatul găsit împușcat pe un câmp din Florești: A lăsat în urmă 2 copii și soția însărcinată

Bărbatul de 35 de ani,  găsit împușcat pe un câmp, între satul Antonovca și satul Prajila din raionul Florești, pe data de 17 noiembrie, este agicultorul Andrei Cazacu. Într-un mesaj de condoleanțe al celor apropiați victimei se arată că acesta a lăsat în urma sa doi copii și soția însărcinată, scrie newtv.md.

„Nu mi se dă mina să scriu condoleanțe, parcă tot nu pot să cred, de când am aflat, coloana vertebrală îmi este fierbinte și tot așteptam să aud vreo noutate ca este în viață. Îmi pare atât de rău, cumătru Andrei Cazacu, un Om cu literă mare, un Om numele căruia se asocia cu omenie, munca, familie și succes, mereu priveam cu admirație, respect și bucurie postările despre El! Îmi pare nespus de rău, putere Nataliei și întregii familii, Natalia Plugaru știu că cuvintele nu își au rostul și nici în cuvânt din lumea asta nu poate alina suferința și pierderea imensă dar fii puternică pentru Andrușa, Ionel și inimioara de sub inima ta”, se arată într-un mesaj de condoleanțe.

Bărbatul a fost găsit împușcat pe un câmp, într-o fâșie forestieră între satul Antonovca și satul Prajila din raionul Florești. Cadavrul victimei era lângă un automobil, model Dacia Duster și a fost descoperit duminică, 17 noiembrie, în jurul orei 15:40, de către un bărbat care a aleratat imediat oamenii legii.

Ofițer de presă al Inspectoratului de Poliție Florești, Lilia Harea, a comunicat că victima este din raionul Florești. Ajunși la fața locului, polițiștii au stabilit că bărbatul se afla la sol, cu o plagă în regiunea capului, efectuată prin împușcare.

„Versiunea preliminară a oamenilor legii este că împușcătura ar fi fost efectuată de către bărbat, fiind exclusă la moment comiterea unei infracțiuni”, a menționat Lilia Harea.

Prezența unei asemenea cicatrici pe brațul stâng, te poate feri de coronavirus. Adevăr sau mit?
Articolul anterior
Lista laboratoarelor din țară care vor realiza teste Covid-19
Articolul următor